ÎN ROMÂNIA, 3 COPII MOR LA FIECARE MINUT DIN CAUZA PNEUMONIEI1, BOALA CARE AFECTEAZĂ 45 DIN 1000 DE SUGARI PE AN2
În opinia medicilor specialişti, două sunt anotimpurile în care bacteriile se activează şi prezintă un risc major de infectare a persoanelor: vara şi începutul toamnei. În lunile iulie-septembrie, incidenţa infecţiilor de orice fel în rândul copiilor, în special cu vârstă de pâna la 5 ani, creşte semnificativ. Aflaţi în colectivitati: în vacanţă, în tabără, la mare sau la bunici, micuţii sunt cu mult mai predispuşi la contaminarea cu diverse bacterii. Una dintre cele mai periculoase este infecţia cu pneumococ. Prevenţia în această situaţie este mai mult decât necesară.
Pneumonia este o infecţie care poate fi cauzată de o bacterie numită pneumococ şi care provoacă cele mai multe decese în rândul copiilor cu vârstă de până la 5 ani, cu o incidenţă de 45 de cazuri la 1000 de sugari3 pe an. În România, rata deceselor este îngrijoratoare, 3 copii mor la fiecare minut din cauza pneumoniei4. Şi asta în contextul în care pneumonia este o boala care poate fi prevenită.
„În România, statisticile sunt extrem de îngrijorătoare, aproximativ 28% din decesele care apar în perioada 0-1 an sunt produse de afecţiuni ale aparatului respirator. O pondere însemnată dintre sugari şi copii suferă un episod de pneumonie, cu toate că există modalităţi de prevenţie pe care părinţii ar trebui să le cunoască. Infecţiile pneumococice includ şi alte boli la fel de puternice precum: meningita, septicemia, otita medie, sinuzita. Pneumoniile au o incidenţă de 45 de cazuri/1000 de sugari/an, incidenţă care se reduce odată cu înaintarea în vârstă.”, a declarat Prof. Dr. Doina Pleşca – Vicepreşedintele Secţiei de Pneumologie Pediatrică din cadrul Societăţii Române de Pneumologie.”, a adăugat Prof. Dr. Doina Pleşca.
La copiii cu vârstă mai mică de 5 ani, pneumonia provoacă moartea mai mult decât orice altă afecţiune5. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, imunizarea cu un vaccin îmbunătăţit continuu este singura alternativă de prevenţie a pneumoniei. În România, bolile pneumococice şi, indirect, pneumonia, sunt principala cauză a mortalităţii infantile. În situaţia în care copilul nu a fost vaccinat preventiv şi se îmbolnăveşte de pneumonie, tratamentul care se aplică este cel cu antibiotice.
1 Organizatia Mondiala a Sanatatii.
2 Jeremy Hull, Paediatric Respiratory Medicine, 2008, 151-170.
3 Idem 2.
4 Organizatia Mondiala a Sanatatii.
5 UNICEF.