Duminică aflăm care echipă a câştigat concursul şi care sunt cei doi telespectatori ce vor câştiga câte un autoturism
Duminică, 18 august, de la ora 22.10, în direct la TVR 1, TVR 2, TVR Internaţional şi online, pe TVR+, are loc marea finală a mega-programului Vara pe val, competiţia tv care a marcat acest sezon estival. Ediţia specială de duminică Vara pe val încheie maratonul celor peste 150 de ore ale transmisiunilor TVR în direct şi înregistrate de la malul mării.
La ultima confruntare dintre Delfinii de la TVR 1 şi Rechinii de la TVR 2, conduşi de Dan Helciug şi Adrian Enache, vor fi prezenţi invitaţi speciali, iar telespectatorii vor trece prin momente de suspans maxim pentru a afla dacă se numără printre fericiţii câştigători, în urma tragerii la sorţi a celor două maşini puse la bătaie prin concurs. Este vorba de un SUZUKI SWIFT şi de CHEVROLET SPARK oferite de Rădăcini Group.
La extragere vor participa toţi telespectatorii care au trimis SMS pe parcursul celor şase săptămâni, până duminică, ora 22.00. Ei vor avea şanse egale, indiferent dacă au votat cu TVR 1 sau cu TVR 2. Condiţia pentru câştigarea autoturismului este ca telespectatorul al cărui număr de telefon a fost extras să urmărească la TVR programul Vara pe val, să raspundă apelului telefonic şi să cunoască răspunsul la întrebarea emisiunii. Dacă răspunsul este incorect, se va trage la sorţi un alt număr de telefon.
Echipa câştigătoare va fi declarată în urma voturilor telespectatorilor pa pagina de Facebook a emisiunii https://www.facebook.com/VarapeValTVR, în baza vânzărilor realizate de cele două echipe pe parcursul celor şase săptămâni şi în baza televotului telespectatorilor. Câştigătoarea va primi o cupă care va rămâne în vitrina de trofee a postului.
Dincolo de competiţie, premii şi momente artistice, finala Vara pe val va aduce telespectatorilor o ultimă ocazie de a se distra urmărind în direct de la malul mării o petrecere de neuitat, în care vor evolua artiștii celor două echipe, dar și invitați speciali, precum Direcția 5.