de Steen Jakobsen, Chief Economist Saxo Bank
Summitul UE din iunie, anul acesta, s-a dorit a fi “marea schimbare”, iar marele câștigător a fost președintele Spaniei, Rajoy. Summitul de săptămâna trecută a fost o cu totul altă poveste, din moment ce anunțata uniune bancară a rămas la stadiul de proiect, pentru că Germania și clubul țărilor nordice au decis că trebuie să existe “condiționalități” în orice tip de compromis viitor.
Cancelarul german Angela Merkel a trimis, de asemenea, un mesaj clar pe marginea chestiunii datoriilor: nu vor exista injecții directe de fonduri ale Mecanismului de Stabilitate Europeană (MSE) în băncile spaniole sau irlandeze, ceea îl transformă pe Rajoy într-un prizonier al situației problematice dintre Germania și UE, situație în care ar putea câștiga destul de mult nefăcând nimic, așa cum au făcut și grecii ani de zile după ce primul plan de salvare a intrat în efect.
Spania este acum unde era Grecia acum trei ani: se confruntă cu multiplicatori fiscali negativi și orice mișcare către austeritate va agrava spirala ecnomică negativă. Până și FMI a admis acum că multiplicatorii fiscali au valori mult mai ridicate decât se estimase (0,9 până la 1,7 vs. valoarea inițială de 0,5), ceea ce înseamnă că nu suntem deloc aproape de finalul crizei. Rajoy a încercat, chiar a încercat, însă problema Spaniei este aceeași cu a Greciei și, în curând, cu a Italiei: un mandat al schimbării aplicat forțat populației de către oficiali (nealeși și imposibil de tras la răspundere) din birourile de la Bruxelles și Frankfurt nu va rezista multă vreme (în paranteză fie spus, modelul este replicat în SUA, unde politica nu este făcută de Congres sau la Casa Albă, ci în clădirea Băncii Federale).
Diferența dintre summiturile din iunie și octombrie: campania de realegere a dnei.Merkel
Dar, ne putem întreba, care este diferența dintre cele două summituri? În iunie, dna.Merkel nu își lansase campania de realegere. Acum a făcut-o. Acum nu doar că alegerile din septembrie 2013 se apropie rapid, dar opoziția (SPD) îl promovează intens și inteligent pe Peer Steinbrueck, fost ministru de finanțe, care este întâmplător mult mai pro-UE decât dna.Merkel.
Așadar, din acest moment, cancelarul Angela Merkel va trebui să se arate mai sceptică în privința UE, prin contrast cu poziția SPD de a susține “cu toate puterile” uniunea fiscala europeană. Acest lucru va schimba și deja a început să schimbe, într-un fel, rezultatele macro. Între momentul de față și luna septembrie a anului viitor, singurul obiectiv al lui Merkel este să câștige voturi, în vreme ce în iunie 2012 era să mențină moneda unică în viață cu orice preț. Asteptați-vă, așadar, la mai puține compromisuri UE din partea dnei.Merkel. Am intrat în perioada lui Nein, față de interminabila perioadă a non-soluțiilor și a lui “poate, dar trebuie să facem un plan”.
Schisma dintre liderii francez și german e mai profundă ca niciodată: președintele Hollande o blamează public pe Angela Merkel pentru tot ce e rău în UE, în pofida faptului că a refuzat să semneze Tratatul European de Stabilitate Fiscală, ceea ce denotă o crasă ipocrizie, cel puțin.
Măcar dna.Merkel are câteva motive practice împotriva uniunii bancare ce va începe, se presupune, în ianuarie 2013.
Problemele deosebite ale uniunii bancare UE
O uniune bancară a UE nu poate exista fără o decizie oficială – are nevoie de un cadru legal și practic. O cutie a Pandorei plină cu întrebări juridice se deschide odată cu o nouă uniune bancară. Câteva exemple: cărui tribunal i se vor adresa băncile în cazul unui dezacord pan-european privind politicile bancare? Curții Europene de Justiție? Sau tribunalelor naționale în unde băncile își au acționarii și identitatea legală? Unde se vor duce acei acționari să-și exprime nemulțumirile față de o bancă “locală”? Cui va raporta, superior ierarhic, această uniune bancară? Celor de la Banca Centrală Europeană sau Consiliului Miniștrilor UE?
Aș putea continua, însă putem fi cu toții de acord că această uniune nu se poate realiza peste noapte, nici într-o lună și nici măcar într-un an, asta dacă nu vrem să o transformăm într-un alt eșec al UE. Ideea care stă la baza dorinței disperate de a crea o uniune bancară este de a deconecta guvernele subfinanțate de la băncile subfinanțate, astfel încât să putem înainta cumva. Dar singurul motiv real al uniunii bancare este de fapt că precede o uniune fiscală totală.
Sunt riscuri enorme, însă, în bâjbâiala cu care înaintăm. Dacă UE va submina integritatea uniunii bancare încă din prima zi prin graba cu care va emite legislația, riscă să repete greșelile pe care le-au făcut politicienii când au creat Euro/EMU* (*Uniunea Monetară Europeană): au construit o casă fără fundație și s-au gândit că vor putea impune un Pact al Stabilității, doar ca să-și dea sama, în cele din urmă, că nu dorește nimeni un asemenea pact. Acum, noua generație de politicieni europeni riscă același lucru: să se entuziasmeze în fața unei idei bune în teorie, însă din cauza problemelor contabile și de cadru legal, să o condamne la eșec încă înainte de a o pune în aplicare.
Și iată cum summitul UE a cristalizat prima mea considerație asupra crizei: poți prelungi-și-pretinde unele lucruri pentru multă vreme, însă totul atinge un prag de saturație, în cele din urmă.
Faza finală a unei mari iluzii
Cred tot mai mult în ideea că suntem în faza finală a unei mari iluzii și că următoarea fază va fi dominată de incapacitatea planificărilor centralizate de a dirija orice experiment viitor. Când eram pe băncile școlii, infinitul era cel mai mare număr; cum va reuși Banca Federală să crească infinitul pe care deja l-a promis?
La fel în cazul lui Draghi și transmisia monetară pe care o propune. Pe lângă dezbaterea privind datoriile naționale și bilanțul “datoriilor istorice” de pretutindeni, băncile spaniole și olandeze au nevoie de cel puțin 300 de puncte de bază peste dobânda actuală la împrumuturi, doar pentru a se menține în viață.
A ține băncile în viață doar pentru a evita pe termen scurt “durerea” de a admite o pierdere nu va dura multă vreme. Crearea unei uniuni bancare nu va face băncile individuale mai solvabile. Ca și în cazul altor măsuri și planuri de criză, singurul lucru pe care l-a obținut politica macro a fost să distorsioneze prețurile relative prin noi emisiuni monetare și menținerea unei voci proeminente care este prea… vocală pentru un scop mai bun, dar suficient de puternică pentru a ne aduce mai aproape de limita utilității marginale.
Summitul UE de săptămâna trecută ne-a demonstrat că utilitatea marginală a lui “extinde-și-pretinde” a fost epuizată. Când politicienii știu că vor fi făcuți răspunzători pentru ceva, abia atunci își vor arăta adevărata față. Asta a făcut dna.Merkel săptămâna trecută și, știm deja, ce face Germania restul Europei copiază. Dar considerați că ați fost avertizați că vara indiană a lui 2012 va fi urmată de o iarnă aspră a volatilității, anotimp în care înțelegerea istoriei și a contextului devin critice. E timpul să înțelegem.
Steen Jakobsen, Chief Economist, Saxo Bank
Steen Jakobsen a fost numit în funcţia de Chief Economist al Saxo Bank în martie 2011. El s-a întors la Saxo Bank după o absenţă de doi ani, timp în care a ocupat poziţia de Chief Investment Officer la Limus Capital Partners. Înainte de a pleca de la Saxo Bank, la începutul lui 2009, Jakobsen a făcut parte din echipa băncii timp de aproape nouă ani, având funcţia de Chief Investment Officer.
Steen Jakobsen are peste 25 de ani de experienţă în domeniul tranzacţionării de proprietăţi şi investiţii alternative. În 1989, după finalizarea studiilor economice la Copenhagen University, şi-a început cariera la Citibank N.A. Copenhagen, de unde s-a mutat la Hafnia Merchant Bank ca Director, Head of Sales and Options. În 1992, s-a alăturat echipei Chase Manhattan din Londra având funcţia de vice-preşedinte, Head of Scandinavian Sales, iar apoi grupului Chase Manhattan Proprietary Trading. În 1997, a ocupat poziţia de Global Head of Trading, FX and Options la Christiania (în prezent, Nordea) în New York până când s-a alăturat echipei UBS din New York, în 1999, ca Director Executiv al Global Proprietary Trading Group.
