lunii decembrie
Conform datelor GECAD ePayment, pentru prima oară numărul cumpărăturilor prin card bancar prilejuite de Ziua Îndrăgostiţilor a depăşit vânzările din luna decembrie. Astfel, în magazinele online care folosesc soluţia ePayment, românii au cumpărat în perioada 15 ianuarie-14 februarie cu 21% mai mult decat în luna decembrie, fiind înregistrat un total de 40.400 tranzacţii. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul vânzărilor de Sf. Valentin s-a dublat. “Anul acesta ne-a rezervat câteva suprize. Vânzările în ultimele 30 de zile au depăşit luna decembrie. în condiţiile în care nu foarte multe magazine s-au pregătit special pentru această sărbătoare. Am observat, într-adevăr, câteva promoţii reuşite şi câteva “vitrine” deosebite, la magazinele mai mari, dar cred că s-ar fi putut mai mult. Astfel de “sărbători” sunt ocazii foarte bune pentru magazinele mici să atragă şi chiar să fidelizeze cumpărători”, afirmă Laurenţiu Ghenciu, Director de Vânzări GECAD ePayment.
Pentru a profta la maxim de astfel de evenimente, comercianţii ar trebui să înceapă pregătirile cu aproximativ o lună înainte, să conceapă oferte speciale, să modifice design-ul site-ului pentru a se potrivi cu ocazia respectivă, să implementeze o strategie de promovare inteligentă şi, cel mai important, să se asigure că au stocuri suficiente şi capacitate de livrare. Cele mai multe plângeri ale cumpărătorilor se referă la infrastructura logistică deficitară a multor magazine online.
Conform oficialului companiei, principalul motiv pentru creşterea de anul acesta este progresul înregistrat anul trecut când piaţa a atins 35 milioane Euro şi creşterea încrederii publicului în această metodă de plată. “Ca urmare, am constat si creşterea valorii medii a tranzacţiei.”, cotinuă Laurenţiu Ghenciu. Astfel, dacă în perioada sărbătorilor de iarnă 2007, valoarea medie a unei tranzacţii s-a ridicat la suma de 72 euro, în perioada 15 ianuarie-14 februarie, aceasta s.a apropiat de 84 euro.
În SUA, valoarea medie a cumpărăturilor de Sf Valentin este de 123USD, conform estimărilor National Retail Federation (NRF). Conform aceleiaşi instituţii însă, pentru prima oară piaţa a stagnat în momentul apropierii unei sărbători, reprezentanţii ei declarând că vânzările din 2008 vor fi similare cu cele înregistrate în ianuarie-februarie 2007. Principalul motiv ar fi, conform studiului întreprins de NRF, dorinţa americanilor de a înlocui cadourile cu alte modalităţi de a petrece ziua de 14 februarie. Astfel, 48% dintre cei intervievaţi au declarat că vor opta pentru o seară în oraş sau un weekend în afara oraşului. În ceea ce priveşte produsele, cele mai căutate au fost bomboanele, florile, cupoanele cadou, cosmeticele, articolele de îmbrăcăminte şi felicitările.
În România, cuplurile au profitat de ofertele agenţilor economici din domeniul turismului şi transporturilor, acestea având o pondere de 32% în totalul vânzărilor. Sunt urmate la distanţă de produse electronice mici, cu o pondere de 8% şi de produse specifice evenimentului cu o pondere de 6%.
{mosloadposition user10}