· Mazda CX-5 rămâne cel mai vândut model
Mazda păstrează trendul crescător al vânzărilor în România. Astfel, producătorul a comercializat 1.191 de vehicule în România în primele șase luni, mai mult cu 5% comparativ cu aceeași perioadă din 2018. Cel mai vândut model pe piața locală a fost Mazda CX-5 cu 407 unităţi, în timp ce Mazda CX-3 și-a adjudecat locul 2 cu 347 de unități, iar noua Mazda3 închide podiumul cu 258 de mașini comercializate.
„CX-5 și CX-3 se mențin pe primul loc în topul vânzărilor Mazda în România reconfirmând interesul sporit al pieței pentru SUV-uri, dar și atractivitatea modelelor Mazda care au beneficiat aproape anual de actualizări tehnologice și de elemente de confort. Noua Mazda3, cel mai nou model din gamă și primul din noua generație de autovehicule Mazda încă nu și-a arătat întregul potențial, vânzările începând în al doilea trimestru al anului.
Deja are un număr semnificativ de comenzi, iar mult așteptatul motor inovator SKYACTIV-X, cu aprindere prin compresie și control cu scânteie, ce va fi disponibil din toamnă va fi un nou argument forte pentru compacta Mazda, pe lângă designul premiat”, a declarat Cristian Rigu, Country Manager Mazda România.
Mazda6 a înregistrat la rândul său o creștere importantă, cu 49% față de primul semestru din 2018. În continuare, toate modelele mărcii beneficiază de un pachet complet de avantaje: finanţare cu dobândă avantajoasă prin UniCredit Leasing, garanţie 5 ani în limita a 150.000 de km și preţuri speciale.