Vânzările de ciocolată premium, atât pentru consum propriu, cât și pentru cadouri, au crescut, la nivel național, cu 23% în plin an pandemic. Potrivit rețelei Leonidas Ciocolată Belgiană, principal importator al brandului pe piața locală, consumul de praline a fost impulsionat atât de apetitul mai ridicat al consumatorilor pentru produse de calitate, dar și de o schimbare de comportament la nivel de achiziție: deplasările s-au redus însă clienții au cumpărat mai mult, iar online-ul a prins avânt.
Potrivit datelor Leonidas Ciocolată Belgiană, care a vândut peste 43 de tone de praline belgiene în 2020, din care mai bine de jumătate în București, s-a văzut o evoluție importantă inclusiv la nivelul coșului mediu, atât la nivel național, cât și în Capitală.
Astfel, dacă în 2019, românii cheltuiau în medie 60 lei pe ciocolată Leonidas, iar bucureștenii, 130 de lei, în 2020 valoarea medie a cumpărăturilor a urcat până la 75 lei la nivel de țară, respectiv 145 de lei în București.
În ceea ce privește profilul clientului de ciocolată belgiană, peste 65% sunt doamne și domnișoare cu vârste între 30 și 55 ani, care înțeleg și apreciază un produs de calitate, cu ingrediente atent selecționate și amestecuri de origine.
”Este evident că avem o tipologie de client clar definită. Vorbim de persoane din mediul urban, cu venituri medii și mari, care înțeleg produsul. Nu cumpără la volum sau pe considerente de preț, ci 100% conștient. Îi interesează proveniența și combinația de ingrediente, povestea din spatele gustului, delicatețea și măiestria pusă în prezentare. În plus, ce am observat diferit în ultimul an, este că dacă în trecut majoritatea clienților achiziționau pralinele pentru a le oferi cadou, de data aceasta procentele s-au echilibrat, semn că pandemia ne-a învățat să ne răsfățăm singuri cu un produs de calitate”, declară Ion Codreanu, importator Leonidas în România.
Praline și cremă de ciocolată de peste 150.000 euro: Cea mai mare comandă Leonidas de anul trecut
În ceea ce privește ponderea clienților corporate și a celor domestici în dinamica vânzărilor rețelei Leonidas Ciocolată Belgiană de anul trecut, procentul a crescut în favoarea celor din urmă. Astfel, peste 58% din clienții care au achiziționat ciocolată în 2020 au fost persoane fizice, respectiv 42% – companii.
Când vine vorba însă de cea mai mare comandă înregistrată în plin an pandemic, aceasta s-a ridicat la 155.000 euro și a fost plasată de o corporație.
”Vorbim practic de cea mai mare comandă din istoria noastră, constând în praline, tablete de ciocolată și cremă tartinabilă care au ajuns la angajații și partenerii unei companii internaționale”, punctează Ion Codreanu.
Pe de altă parte, cel mai mare coș domestic achitat de clienții Leonidas în 2020 s-a ridicat la 4.800 lei, în timp ce vârful de vânzare domestic înregistrat în intervalul ianuarie- iulie anul curent a atins 3.500 lei.
Comenzile de pe mobil, în creștere. În ce zile și la ce ore cumpără românii ciocolată
Online-ul a fost unul din motoarele de creștere ale retail-ului în perioada pandemică și post pandemică, tendință resimțită din plin și de Leonidas. Dacă în 2019 doar 7% dintre românii care cumpărau ciocolată belgiană o făceau online, procentul aproape s-a triplat în 2020, ajungând 18%. Trendul este în urcare inclusiv anul acesta, peste 16% din achizițiile realizate până în luna iulie fiind online.
”Este clar că online-ul prinde foarte mult teren, pandemia nu a făcut altceva decât să accelereze niște procese și instrumente. Drept dovadă, inclusiv decizia noastră de a lansa un nou site, optimizat integral pe nevoile și cerințele clienților noștri”, explică importatorul Leonidas.
Potrivit acestuia, smartphone-ul este principalul instrument de pe care se cumpără online. Peste 75% din totalul cumpărăturilor din 2020 au fost realizate de pe mobil, iar procentul a urcat pana la circa 80% în ianuarie- iulie 2021.
La nivel de obicei de consum, cele mai multe comenzi de pe telefon se fac joia, pe parcursul întregii zile, dar și de luni până miercuri, preponderent între orele 14:00-16:00, respectiv 20:00-22:00.
În ceea ce privește combinațiile de gusturi preferate de români, acestea se duc atât înspre asocierile clasice precum ciocolata cu lapte și cremă ganache, sau ciocolată neagră cu cremă pralinată și bucăți de boabe de cacao, dar și către melanjuri exotice, precum crema ganache cu aromă goji sau ciupercuțele albe cu caramel sărat.