Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Vanzarile BMW Group au inregistrat un nou record in februarie

  • Livrările au totalizat 151.952 de automobile, o creştere de 7,6%
  • Vânzările faţă de anul trecut au urcat cu 7,3%, la 294.112 unităţi
  • Vânzările în Europa au crescut cu 7,7% în primele două luni

BMW Group a reuşit cele mai bune vânzări pentru luna februarie din întreaga sa istorie, cu un total de 151.952 de automobile BMW, MINI şi Rolls-Royce ajungând la clienţii din lumea întreagă (2014: 141.207/ +7,6%). Per total, de la începutul acestui an s-a livrat un număr record de unităţi, 294.112 (2014: 274.113) – o creştere de 7,3% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

"Am avut un început bun de an, în februarie stabilind un nou record al vânzărilor", a declarat Ian Robertson, membru al Consiliului de Administraţie BMW AG şi responsabil pentru vânzări şi marketing BMW. "Sunt încrezător că portofoliu nostru de modele, care include noul BMW Seria 2 Gran Tourer şi versiunea revizuită BMW Seria 1 – ambele au fost prezentate în premieră la Salonul Auto de la Geneva -, va oferi impulsul care ne va permite să continuăm creşterea în 2015", a completat Robertson.

Marca BMW s-a bucurat de cea mai bună februarie din istoria sa, 131.416 automobile BMW fiind livrate clienţilor de pretutindeni, o creştere de 5,2% (2014: 124.952). Vânzările de la un an la altul au crescut cu 5,7% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, totalizând 255.981 de unităţi (2014: 242.130). Cererea pentru BMW Seria 2 este una foarte mare, cu un total de 7.302 automobile livrate clienţilor în luna februarie. Seria 2 Active Tourer a reuşit cea mai mare parte a acestor vânzări, 5.360 de unităţi ale modelului compact fiind livrate clienţilor în cea de-a doua lună a anului. Modelul mai mare, BMW Seria 2 Gran Tourer – primul model cu şapte locuri din acest segment, disponibil şi cu tracţiune integrală -, este de aşteptat să continue succesul Active Tourer când va fi lansat în iunie pe piaţa din Europa. De-a lungul lunii februarie, BMW Seria 4 a fost livrat unui număr de 9.636 de clienţi, în timp ce BMW X4, lansat în vara anului trecut, a reuşit vânzări de 4.040 de unităţi. BMW X5 continuă să fie un vector important al vânzărilor mărcii, cu o creştere de 46,0% faţă de aceeaşi lună a anului trecut (12.916 / 2014: 8.844), în timp ce BMW X6 a reuşit şi el un salt al vânzărilor, +5,9%, la un total de 2.819 unităţi (2014: 2.662). Vânzările modelelor BMW i au totalizat 2.165 de automobile în februarie, 1.824 de unităţi BMW i3 şi 341 BMW i8 fiind livrate clienţilor. În 2014 – primul său an de vânzări -, BMW i3 a fost al treilea cel mai popular automobile electric din lume, cu aproximativ 16.000 de unităţi vândute.

Ca urmare a schimbării de model ce a avut loc anul trecut, brandul MINI s-a bucurat de o creştere a vânzărilor cu 27,1%, la un total de 20.303 unităţi (2014: 15.976). 2015 a adus şi cel mai bun începu de an din întreaga istorie a mărcii, cu un total de 37.678 de automobile MINI ce au fost livrate clienţilor în primele două luni, o creştere de 19,7% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut (31.486). Noul MINI Hatch cu trei uşi se dovedeşte a fi un succes în rândul clienţilor: 7.877 de unităţi au fost livrate clienţilor din lumea întreagă în cursul lunii februarie, o creştere de 69,8% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, când vânzările au fost afectate de schimbarea de model (2014: 4.640). MINI Hatch cu cinci uşi se mândreşte şi el cu vânzări foarte bun, luna februarie aducând vânzări de 5.088 de unităţi.

La nivel global, BMW Group a reuşit vânzări mai mari în toate regiunile comparativ cu luna februarie a anului anterior. Datele faţă de anul trecut sunt crescute aproape pe tot mapamondul, în conformitate cu strategia corporate de creştere echilibrată la nivel mondial.

Livrările de modele BMW şi MINI în Europa au crescut cu 7,0% în februarie, totalizând 64.685 de unităţi (2014: 60.435). Vânzările pentru primele două luni ale anului au urcat cu 7,7% (120.365 / 2014: 111.768). Creşterea a fost obţinută în toate pieţele europene, cu rezultate foarte bune în unele ţări. În comparaţie cu aceeaşi lună a anului trecut, piaţa germană a înregistrat o creştere de 13,3% a înmatriculărilor noi pe parcursul lunii februarie (20.660 / 2014: 18.229), în timp ce vânzările din Italia au crescut cu 8,4%, la un total de 6.055 de automobile (2014: 5.588). Marea Britanie a continuat să obţină o creştere consistentă, cu un total de 6.341 de unităţi BMW şi MINI livrate clienţilor (2014: 5.980 / +6,0%).

Vânzările BMW şi MINI în America au continuat să fie la fel de bune ca la începutul anului, cu o creştere de 13,8% în februarie (34.698 / 2014: 30.490). Vânzările faţă de anul trecut au urcat cu 10,1%, la un total de 62.150 de unităţi livrate până acum în 2015 (2014: 56.467). America de Nord a fost cel mai important vector de creştere al zonei: livrările de automobile BMW şi MINI au totalizat, în februarie, 28.921 de unităţi în SUA (2014: 24.476 / +18,2%), o creştere similară fiind înregistrată în Canada, unde 2.692 de unităţi au fost livrate clienţilor (2014: 2.295 / +17,3%).

Livrările către clienţii din Asia au fost mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, volumul comercializat în februarie crescând cu 4,1% (47.154 / 2014: 45.292), iar cele din primele două luni înregistrând un salt de 5,4% (101.342 / 2014: 96.133). Vânzările BMW şi MINI din China continentală au totalizat 31.089 de unităţi în februarie, o evoluţie de 2,7% faţă de aceeaşi lună a anului anterior (30.281), în timp ce Coreea de Sud a experimentat un salt de 22,0%, la un total 4.191 de automobile (2014: 3.435).

BMW Motorrad a continuat tendinţa în creştere pe care a avut-o la începutul anului, cu un salt al vânzărilor de 13,5% (9.195 / 2014: 8.098), ceea ce face ca aceasta să fie cea mai bună lună februarie din istoria mărcii. Un total de 15.458 de motociclete şi maxiscutere BMW Motorrad au fost livrate clienţilor în primele două luni ale anului, o creştere de 14,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (13.536). Această evoluţie pozitivă se datorează în principal cererii foarte bune pentru modelele lansate recent precum S 1000 RR, R 1200 R şi F 800 R.

Vânzările BMW Group în/până în februarie 2015, pe scurt

În februarie 2015

Comparativ cu anul anterior

Până în februarie 2015

Comparativ cu anul anterior

Automobile BMW Group

151.952

+7,6%

294.112

+7,3%

BMW

131.416

+5,2%

255.981

+5,7%

MINI

20.303

+27,1%

37.678

+19,7%

BMW Motorrad

9.195

+13,5%

15.458

+14,2%

München / Bucuresti, 10.03.2015
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.