ale acestui an
„În 2010 românii au continuat să-şi reevalueze necesităţile financiare şi cheltuielile. Acest lucru se reflectă clar în vânzările Aviva România prin intermediul forţei directe de vânzări, care au crescut în primele 6 luni ale acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior. Ne bucurăm că responsabilitatea individuală faţă de viaţă şi familie este în creştere, protecţia câştigând un loc esenţial în lista de priorităţi. Astfel, nivelul sumelor asigurate ale poliţelor vândute în 2010 a crescut şi, implicit, cel al primelor medii.” declară Mihai Popescu, CEO Aviva România.
„Un alt indicator evident al importanţei pe care protecţia financiară a dobândit-o este trendul ascendent al numărului clienţilor care aleg clauze medicale. Acest lucru înseamnă că din ce în ce mai mulţi oameni iau în serios planificarea financiară şi dau valoare propriei vieţi într-o mai mare măsură. La acest fenomen o contribuţie importantă o au consultanţii noştri financiari care îi determină pe clienţi să încline balanţa în favoarea protejării personale şi a familiei. Clauzele medicale reprezintă beneficii în bani în cazul spitalizării sau a unei intervenţii chirurgicale ca urmare a unui accident sau a unei boli; începând din luna august Aviva a dublat beneficiile maxime oferite atât la spitalizare, cât şi la intervenţiile chirurgicale.”
Aviva a investit până în prezent 243 milioane RON în dezvoltarea companiilor din România şi în acest moment este în curs de mărire a capitalului cu încă 7 milioane EUR (aproximativ 30 milioane RON). Aceste investiţii demonstrează interesul grupului Aviva pentru consolidarea activităţii şi poziţionarea sa printre liderii pieţei locale.
În plus, totalul activelor administrate a atins nivelul de 600 milioane de lei, la jumătatea anului 2010, înregistrând o creştere de 21.4% faţă de finalul anului 2009.
„Bineînţeles că economisirea şi investiţiile sunt la fel de importante ca protecţia, ceea ce se transpune şi în vânzările Aviva din 2010. În primul semestru vânzările s-au distribuit egal între produsele de protecţie şi produsele cu componentă de economisire, adică cele unit-linked. Măsura de siguranţă pe care noi o propunem clienţilor care nu vor să rişte prea mult în condiţiile actuale economice este programul de investiţii Capital Garantat, care oferă garanţia că preţul uniturilor nu va scădea. Acest program a înregistrat o creştere de 10,6% în ultimele douăsprezece luni şi are un randament anualizat de 16% de la lansare (septembrie 2000) până în prezent” a încheiat Mihai Popescu.