Grupul farmaceutic elvețian Roche anunță o creștere a vânzărilor globale în primul trimestru al anului 2013, cu 6% la o rată de schimb constantă, ajungând la 11,6 miliarde franci elvețieni, datorită cererii crescute pentru produsele oncologice și testele de diagnostic pentru laboratoarele clinice. De asemenea, lansarea cu success a două noi molecule destinate cancerului de sân în Statele Unite și în Europa, a constituit un vector important de creștere.
Severin Schwan, CEO al Roche, a declarat cu privire la rezultatele companiei în această perioadă: „Am început anul 2013 în forță datorită unei creșteri organice susținute. Lansarea în Statele Unite și Europa a celor două noi medicamente destinate tratării cancerului de sân ne va ajuta să ne îmbunătățim poziția de lider pe piața produselor oncologice. Luând în considerare rezultatele financiare înregistrate în primul trimestru al anului 2013 am încredere că ne vom îndeplini obiectivele pentru întreg anul.”
Rezultatele Diviziei de Farmaceutice în primul trimestru al anului 2013
Vânzîrile Diviziei de Farmaceutice a Roche, în primele trei luni ale anului 2013, au crescut cu 7%, ajungând la 9,2 miliarde de franci elvețieni. Această creștere s-a datorat, în special, medicamentelor din portofoliul de oncologie dar și cererii mari pentru medicamente antivirale, cauzată de sezonul sever de gripă din America de Nord. Franciza HER2, care include trei medicamente destinate cancerului de sân HER2 pozitiv, a înregistrat o creștere de 15% în primul trimestru al acestui an, consolidând astfel poziția de lider a Roche în această arie terapeutică.
Performanțe în cercetare și dezvoltare
Linia de cercetare și dezvoltare a Grupului Roche continuă să ofere pacienților soluții terapeutice noi. După lansarea cu succes a două noi medicamente destinate tratamentului cancerului de sân în Statele Unite și Europa, la începutul anului 2013 au fost publicate rezultatele încurajatoare ale studiilor cu un nou medicament pentru tratamentul leucemiei limfocitare cronice.
Vânzările Diviziei de Diagnostic în primul trimestru al anului 2013
În primul trimestru al anului 2013, vânzările Diviziei de Diagnostic s-au ridicat la 2,4 miliarde de franci elvețieni datorită cererii crescute pentru platformele de teste pentru laboratoarele clinice, provenite de la Professional Diagnostics (5%) și Tissue Diagnostics (7%). În primele 3 luni ale anului 2013, Roche Diagnostics a semnat patru noi acorduri cu parteneri externi pentru dezvoltarea de teste companion pentu medicamente. Aceste activități subliniază valoarea testelor de diagnostic fiabile și rapide și importanța acestora pentru dezvoltarea de noi medicamente.
Estimări pentru 2013
Pentru anul 2013, Grupul Roche estimează o creștere a vânzărilor intr-un ritm similar cu cel înregistrat în anul 2012, la o rată de schimb constantă.