Primul concept store Stefanel a sărbătorit un an de la lansare printr-un eveniment organizat de GolinHarris. În cadrul unui cocktail elegant, iubitorii brandului italian, printre care şi vedete autohtone, au admirat noua colecţie Toamnă-Iarnă 2012/2013 în deja celebrul concept store din Piaţa Romană.
La evenimentul aniversar, vedete emblematice ale trustului PRO, Laura Cosoi, Andreea Pătraşcu, Dana Rogoz şi Adela Popescu au fost prezente, purtând ţinute Stefanel.
“Succesul pe care l-a avut anul trecut evenimentul de lansare a Vilei Stefanel s-a datorat în mare măsură agenţiei GolinHarris. Am fost impresionaţi de entuziasmul şi abordarea creativă a echipei, aşa că am decis ca şi anul acesta să continuăm colaborarea. Şi iată ca rezultatele nu au intârziat să apară: am înregistrat cele mai mari vânzări de la deschiderea concept store-ului în Romania” spune Cornelia Nicolae, Country Manager, Stefanel.
Pentru ca experienţa de shopping să fie completă, pe lângă voucherele de reducere de 30% oferite invitaţilor, conceptul a implicat şi colaborarea cu un stilist de modă italian. Acesta a fost prezent la eveniment pentru a consilia cumpărătorii în vederea găsirii ţinutei perfecte.
“Când un client este atât de mulţumit încât ne contactează pe dial #1, primim cea mai clară confirmare a calităţii muncii noastre. Ne-am bucurat că şi de data aceasta am depăşit asteptările clientului nostru şi mai ales că am putut combate cutuma conform căreia PR-ul nu vinde. Ei bine, Stefanel concept store este dovada vie că PR-ul vinde”, spune Alina Popa, Senior Manager, Consumer Division, GolinHarris Bucureşti.
În numai un an de la lansare, concept store-ul a devenit una dintre destinaţiile principale pentru iubitorii de fashion din Bucureşti. Cu un design modern şi elegant, ce surprinde esenţa brandului Italian, Vila Stefanel are o zonă extinsă de 357 m2, destinată atât femeilor, cât şi bărbaţilor şi colecţiilor de accesorii.
{mosloadposition user9}