- UNIQA Asigurări a raportat în primul trimestru al anului 2018 o creștere de 19% a vânzărilor de asigurări de proprietate, față de aceeași perioadă a anului trecut, cu o valoare totală de 7,3 milioane de euro;
- UNIQA Asigurări de viață a raportat în primul trimestru al anului 2018 o creștere de 48,1% a vânzărilor de asigurări de viață, față de aceeași perioadă a anului trecut, cu o valoare totală de 3,8 milioane de euro.
UNIQA Asigurări și UNIQA Asigurări de viață au raportat în primul trimestru al anului 2018 prime brute subscrise în valoare de 23,1 milioane de euro, înregistrând creșteri semnificative pe segmentele asigurărilor de viață si de proprietate. Cresterea cea mai mare este în cadrul companiei UNIQA Asigurări de viață, unde s-au vândut polițe de viață în valoare de 3,8 milioane de euro, cu 48,1% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Aceste rezultate reconfirmă strategia de vânzare adoptată în ultimii ani de către cele două companii, care vizează orientarea către valorificarea potențialului de creștere a claselor de asigurări non-motor și reducerea expunerii pe segmentul motor, ca urmare a mediului nefavorabil și riscant care a afectat vânzările înregistrate la nivelul întregii piețe de asigurări.
“Ne bucurăm să observăm creșterea comercială înregistrată la nivelul celor două companii, rezultatele obținute în primul trimestru al anului 2018 confirmând faptul că suntem în plin proces de dezvoltare. UNIQA Asigurări și UNIQA Asigurări de viață se aliniază unei strategii de business eficiente, ce vizează focusarea, pe termen lung, pe vânzarea asigurărilor facultative. Ne-am stabilit obiective ambițioase și ne dorim să obținem un profit solid, fără a pierde din vedere orientarea către clienți. Ne concentrăm pe dezvoltarea unor produse noi și inovatoare care să le ofere acestora experiențe pozitive și relevante în raport cu nevoile pe care le au. Așadar, ne propunem să creștem pe termen lung și, în același timp, să le oferim clienților noștri soluții integrate de asigurare care să le garanteze o viață mai sigură, mai lungă și mai bună”, a declarat Franz Weiler, CEO al UNIQA Asigurări.
Inovație în procesul de vânzare
În cadrul celor două companii sunt utilizate numeroase instrumente pentru a îmbunătăți constant procesele, Lean Six Sigma și OPEX – Operational Excellence Program, fiind două dintre acestea. Alături de investițiile importante în traininguri și inițiativele de digitalizare, acestea garantează publicului UNIQA, pe termen lung, cele mai bune soluții centrate pe client și cele mai bune servicii în ceea ce privește soluționarea daunelor.
“Depunem eforturi constante pentru a ne pregăti pentru schimbările din viitor, asigurându-ne în același timp că operațiunile zilnice respectă cele mai înalte standarde și răspund cu profesionalism așteptărilor clienților. În acest context, țin să apreciez eforturile angajaților noștri, reflectate în rezultatul global de la nivelul celor două companii, în contextul în care știm cu toții care este situația de pe piață și cât de grea este schimbarea. Cu toate acestea, trebuie să ne consolidăm poziția și să respectăm strategia pe care ne-am asumat-o. Am încredere deplină că acest lucru se va întâmpla și pe viitor și că măsurile adoptate până în prezent, dar și cele ulterioare, ne vor ajuta să rămânem proactivi și relevanți în relația cu clienții”, a adăugat Franz Weiler, CEO al UNIQA Asigurări.
Scădere cu 30% a numărului de reclamații și plata cea mai rapidă a daunelor RCA
Cele două companii au reușit să scadă numărul de reclamații primite în primul trimestru al acestui an cu până la 30% față de aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, reclamațiile fondate au scăzut și ele cu 40% în primele trei luni ale acestui an, în comparație cu perioada ianuarie – martie 2017. Conform reprezentanților companiei, acest lucru se datorează implementării unui standard în privința perioadei de plată a dosarelor de daună, ceea ce a permis accelerarea fluxului de soluționare a acestora, eficientizării comunicării cu clienții, beneficiarii și păgubiții, precum și optimizării proceselor, produselor și serviciilor pentru a fi aliniate nevoilor clienților.
În plus, conform raportului pe primul trimestru 2018 al Autorității de Supraveghere Financiară, UNIQA este cel mai rapid plătitor de daune pe piața RCA din România, cu o durată medie de soluționare a dosarelor de doar 2,18 zile.
“Pentru perioada următoare, ne dorim să continuăm dezvoltarea celor două companii pe piața din România, astfel încât să le oferim clienților, pe termen lung, servicii de calitate, adaptate nevoilor pe care le au. În acest sens, schimbările organizaționale facilitează implementarea strategiei și permit livrarea cantității și calității corespunzătoare a serviciilor, a conchis Franz Weiler, CEO al UNIQA Asigurări.