Piese precum ”Tell Me Who” sau ”Back to Me” sunt fredonate de mulți, însă puțini știu că în spatele lor se află un tânăr artist român, care a reușit să se impună nu numai pe piața muzicală de la noi, ci și în Rusia. După ce la finalul anului trecut a lansat în România primul său album, ”No Sleep”, Vanotek, artist Global Records, a cucerit topurile din Rusia, acolo unde artistul are deja și multe concerte. Așa se face că piesa ”Tell Me Who“ feat. Eneli este în topurile din România, Rusia, Polonia, are peste 8,5 milioane de vizualizări pe YouTube și a ajuns pe locul 6 în Bridge TV Rusia, iar cel mai recent single al său, ”Back To Me“ feat. Eneli, este deja în top Shazam din Rusia pe locul 5.
”Back To Me” este a doua piesă a DJ-ului, după ”Tell Me Who“, licenţiată la UltraMusic, casă de discuri din Statele Unite ale Americii, care are ca focus muzica dance electronică și reprezintă artiști precum: Tiesto, Armin van Buuren, Fedde le Grand, deadma5, Benny Benassi, David Guetta, Avicii, Hardwell, Calvin Harris, Era Istrefi, Kygo, Morcheeba, Marcus Schulz, Above & Beyond. UltraMusic este afiliat Ultra International MusicPublishing, care reprezintă compozitori și producători ce colaborează cu Kanye West, Rihanna, Akon, Jamie Foxx, Ne-Yo, Ludacris, Sean Paul, Paul Wall, Trick Daddy, Deep Dish, Cedric Gervais, Kaskade, Crookers și alții.
Pe numele său real Ion Chirinciuc, artistul povestește că numele de scenă are legătură cu o poreclă pe care o are de mic: în copilărie prietenii îi spuneau Vano, iar atunci când s-a apucat să facă muzică, pentru că îi plăcea curentul tek house, a compus acest nume de scenă. „I-am mai pus un tek, să fie mai electronic”, spune acesta. De muzică s-a îndrăgostit când avea numai 2 ani, iar părinții l-au încurajat să meargă pe această cale. „La 5 ani tatăl meu mi-a cumpărat o chitară, cântam așa cum puteam eu la vârsta aceea, apoi în clasa a doua m-a întrebat dacă vreau să mergă la școala de muzică. Dar pentru că aveam degetele puțin cam scurte, nu am mai făcut chitară și am ajuns să studiez acordeonul”, povestește Vanotek. Originar din Republica Moldova, Vanotek s-a mutat în România la numai 11 ani și a început să studieze muzica la Liceul de Artă „Octav Băncilă” din Iași, apoi s-a mutat în București și a început să compună pentru diverși artiști: Dan Bălan, Antonia, DJ Sava, Corina, Tom Boxer, Naguale, Havana, Anda Adam, Sasha Lopez.
Despre succesul pe care muzica sa îl are peste hotare, artistul vorbește cu emoție, dar modestie și recunoaște că cea mai mare bucurie este atunci când oamenii îi recunosc acordurile și nu neapărat pe el. După ce la începutul acestui an a concertat în Rusia, Vanotek se pregătește pentru mai multe concerte la București, dar și la Minsk, în Belarus.
Anul trecut Vanotek a lansat primul său album, ”No Sleep”, care include cele mai cunoscute piese, precum ”Tell Me Who” feat. Eneli, „În dormitor” și ”My Mind” feat. Minelli, ”Take the Highway”, ”I’m Coming Home” feat. Georgian și The Code, ”My Heart is Gone” feat. Yanka.
Album ”No Sleep”: https://itunes.apple.com/ro/album/no-sleep/1315593991