decat ura, decat violenta, decat intoleranta.”
Declarație de presă
Comisarul pentru Politici Regionale Corina Crețu efectuează între 9 și 10 februarie o vizită la Paris și în regiunea Île-de-France pentru a participa la un seminar dedicat politicii de coeziune și pentru a vizita o serie de proiecte finanțate din fonduri europene.
La invitația d-lui Levi Matusof, Directorul Institutului pentru Afaceri Publice ale Evreilor din Europa, Comisarul European s-a întâlnit cu elevii Complexului Școlar Beth Haya Mouchka din Paris, pentru a le transmite un mesaj de solidaritate cu comunitatea evreiască din Franța:
„Multe dintre tragediile Europei au fost precedate de persecuții ale evreilor. Exemplul care ne vine cel mai lesne în minte este chiar Holocaustul. Uniunea Europeană a fost creată acum 70 de ani tocmai pentru ca astfel de tragedii să nu mai poată avea loc.
Comunitatea evreiască trebuie să știe că se poate baza pe solidaritatea a 500 de milioane de cetățeni europeni. Valorile comune câștigate în acești 70 de ani sunt mai puternice decât ura, decât violența, decât intoleranța. Aici, în Orașul Luminilor, mai mult decât oriunde.”, le-a transmis Comisarul European.
Cu aceeași ocazie, Comisarul Corina Crețu a depus un buchet de flori la intrarea în supermarketul Hyper Cacher de la Porte de Vincennes, în memoria victimelor atentatului terorist care a avut aici loc în data de 9 ianuarie 2015.