Vali Bărbulescu, cel mai cunoscut DJ român şi realizatorul emisiunii iDrive de la Radio 21, a fost gazda petrecerii de Crăciun organizată de Revista Tabu în Club BOA pe 19 decembrie.
Fiind un adevărat trendsetter, Vali Bărbulescu a purtat un sacou Tommy Hilfiger, cămaşă neagră Etro, pantaloni Messagerie şi pantofi negri de lac Bruno Magli. De asemenea, pentru acest eveniment Vali şi-a asortat o pereche de bretele roşii Albert Thurston, acelaşi brand purtat şi de staruri precum Frank Sinatra, Tom Cruise sau Jay Leno.
DJ-ul Radio 21 s-a simţit în largul său pe scenă şi a urmărit cu zâmbetul pe buze prezentarea de modă a cunoscutului designer Răzvan Ciobanu, în cadrul căreia a defilat şi logodnica sa, modelul Delia Tudose.
"A fost un party foarte reuşit. Toată lumea s-a simţit bine iar prezentarea Răzvan Ciobanu şi concertul susţinut de cea mai trendy cântăreaţă de la noi, Corina, au fost de senzaţie!" , spune DJ-ul Radio 21.
Vali a stârnit admiraţia celor prezenţi la Tabu XMas Party, care l-au felicitat pentru rolul de host impecabil.
Evenimentele continuă pentru Vali Bărbulescu şi în acest sfârşit de an. Atât de Crăciun, cât şi de Revelion, DJ-ul Radio 21 mixează în Club SKY din Paulestii Noi. Pe 1 ianuarie se ocupă de muzica din Club Athos din Baia Mare, iar pe 2 pleacă într-o binemeritată vacanţă de două săptămâni la Paris, Berlin şi Amsterdam, alături de iubita lui.