Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Valerie Thompson piloteaza BMW S 1000 RR catre un nou record de viteza terestra in competitia

World of Speed, la Bonneville Salt Flats

Septupla deţinătoare a recordului de viteză terestră câştigă titlul Red Hat cu o trecere de 208 mph (332 km/h), devenind unul dintre cei mai noi membri ai Clubului Bonneville 200 MPH.

Pilotul şi proprietarul de echipă Valerie Thompson a stabilit al şaptelea său record de viteză terestră în şaua motocicletei sale BMW S 1000 RR sponzorizată de CTEK, în timpul celei de a 28-a ediţii a evenimentului anual World of Speed, organizat de Utah Salt Flats Racing Association, pe Bonneville Salt Flats în Wendover, Utah.

Thompson a petrecut o lună în Utah, concurând în trei dintre cele mai prestigioase competiţii de viteză terestră organizate pe renumitele Bonneville Salt Flats, acestea fiind Speed Week, Bonneville Motorcycle Speed Trials şi World of Speed. Competiţia Speed Week a fost anulată din cauza ploilor intense. Vremea şi starea pistei în timpul evenimentului Motorcycle Speed Trials nu i-au permis lui Thompson să stabilească un nou record, deşi a reuşit o trecere cu 203,77 mph (326,03 km/h).

Răbdarea lui Thompson a dat roate în timpul evenimentului World of Speed, unde motocicleta sa BMW S 1000 RR s-a arătat foarte rapidă încă de la început. Şase dintre cele opt încercări ale lui Thompson au fost mai rapide de 200 mph (320 km/h). În ultima sa încercare, Thompson a atins cea mai mare viteză a sa pe pista de sare, cu o trecere cu 209,85 mph (335,76 km/h) şi o revenire cu 207,71 mph (332,34 km/h), stabilind un nou record în categoria MPS-G 1000, cu media de 208,81 mph (334,096 km/h). Noul record i-a adus lui Thompson calitatea de membru pe viaţă în prestigiosul Red Hat Club, onorând reuşita sa în a trece de 200 mph (320 km/h).

„Mi-am dorit să fac parte din Red Hat Club 200 MPH încă de când am început să concurez pe pista de sare, aşa că aceasta este o realizare incredibilă pentru mine. Nu pot mulţumi îndeajuns echipei pentru felul în care au luptat până la capăt. Ray Garcia s-a descurcat de minune, luând toate deciziile corecte legate de setarea motocicletei. Acum pot să mă concentrez pe stabilirea unor noi recorduri şi să merg din ce în ce mai repede, cu Red Hat,” a adăugat Thompson, încântată.

Conform secretarei USFRA, Ellen Wilkinson, peste 150 de echipe s-au înscris la acest eveniment, care a fost anulat anul trecut din cauza ploii. „Aceasta a fost prima dată când am concurat la un eveniment susţinut de USFRA şi am fost foarte impresionată. Totul a mers lin şi am reuşit o mulţime de încercări. De-abia aştept să revin la anul” a declarat Thompson.

Despre Valerie Thompson

Valerie deţine şapte recorduri mondiale de viteză terestră şi este proprietarul/pilotul echipei Valerie Thompson Land Speed Racing Motorcycle Team. A reuşit cel mai bun rezultat personal de 212 mph (339,2 km/h) în şaua motocicletei sale BMW S 1000 RR sponsorizată de CTEK în timpul competiţiei Texas Mile, în martie 2013.

Thompson este membru oficial al Cluburilor BUB Speed Trials 201 MPH, Mojave Magnum 200 MPH, Texas Mile 200 MPH, ECTA 200 MPH şi membru pe viaţă în Clubul Bonneville 200 MPH.

Surse de informaţii şi poze suplimentare
www.valeriethompsonracing.com

//smartercharger.com

//www.bmwmotorcycles.com

https://www.facebook.com/ValerieFanPage
.

Poveşti de la Bonneville cu Lou Fischer: 201 MPH Club Video: //youtu.be/psT4OhmFxAw

Woodcliff Lake, NJ / Bucuresti, 19.09.2014
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.