Campania se derulează pe 200 de ecrane Info-Sănătate DigitalNet din secţiile de maternitate, neonatologie, ginecologie şi pediatrie ale spitalelor şi clinicilor membre ale Reţelei Info-Sănătate.
GlaxoSmithKline a lansat campania de comunicare privind vaccinarea anti-rotavirus la copii, campanie desfăşurată în Reţeaua Info-Sănătate.
Campania se derulează pe 200 de ecrane Info-Sănătate DigitalNet din secţiile de maternitate, neonatologie, ginecologie şi pediatrie ale spitalelor şi clinicilor medicale membre ale Reţelei Info-Sănătate.
În România vaccinarea anti-rotavirus este disponibilă încă din anul 2008. De la lansarea vaccinului şi până la finalul anului 2010, aproximativ 15.000 de bebeluşi au fost vaccinaţi anti-rotavirus. Unele ţări din vecinătatea României, cum este Austria, au inclus deja vaccinarea anti-rotavirus în programul naţional de imunizare. În România, costul vaccinării este suportat de către părinţi.
Chiar dacă nu duce la spitalizare, infecţia cu rotavirus este extrem de contagioasă, iar ceilalţi membri ai familiei se pot contamina cu rapiditate. Pentru a reduce riscul de transmitere a virusului, copiii infectaţi cu rotavirus nu trebuie duşi la creşă sau în orice alt loc unde pot intra în contact cu alţi copii, cel puţin două zile după dispariţia simptomelor. Măsurile de igienă au doar un efect limitat în prevenţia transmiterii virusului, dar pot contribui la reducerea riscului de transmitere a altor agenţi patogeni. În cazul apariţiei simptomelor bolii, părinţii sunt încurajaţi să apeleze la medicul de familie în cel mai scurt timp.
Părinţii copiilor cu vârsta sub 6 luni îşi pot contacta medicii pentru a discuta despre opţiunile legate de vaccinarea anti-rotavirus, care poate preveni formele severe de boală şi spitalizarile cauzate de gastroenterita cu rotavirus.
Ce este infecţia cu Rotavirus?
Rotavirusul este principala cauză a diareei acute şi a vărsăturilor la sugari şi la copiii mici, în întreaga lume. Aproape toţi copiii se pot contamina înainte de a împlini vârsta de 5 ani. Infectarea cu rotavirus este mai frecventă la copiii mici şi aproape unul din trei copii se va infecta în primele luni de viaţă.
În Europa, infecţia cu rotavirus este cea mai frecventă cauză a spitalizărilor cauzate de diaree şi vărsături la copii, însă părinţii au foarte puţine informaţii referitoare la acest virus extrem de contagios.
Simptomele pot dura până la 8 zile şi pot fi supărătoare atât pentru copil cât şi pentru părinţi, având impact negativ nu numai asupra micilor pacienţi, dar şi asupra familiilor şi a personalului medical. Se estimează că numărul de cazuri de infecţie cu rotavirus la bebeluşi şi copii sub 5 ani ajunge la 3,6 milioane anual, în Europa. Mai mult, unul din cinci copii spitalizaţi cu infecţie cu rotavirus a fost infectat în timpul unei internări în spital. Aceasta poate adăuga încă 5 zile unei spitalizări determinate de o altă cauză.
Cum se transmite Rotavirusul?
Rotavirusul este foarte contagios şi este rezistent la majoritatea produselor de igienă casnică. Se transmite mai ales prin contact mână-cavitate bucală, mai precis prin preluarea virusului din materiile fecale infectate pe mâini şi apoi în cavitatea bucală. De asemenea, se poate transmite cu uşurinţă în locurile în care copiii se joacă împreună, cum ar fi creşele.
Simptomele infecţiei cu rotavirus sunt similare celor prezente în cazul altor infecţii digestive şi pot include Diaree apoasă severă (peste trei scaune moi pe zi), vărsături severe, dureri sau crampe abdominale, febră şi, ocazional, crize convulsive.
Practicile igienice recomandate includ:
– Spălatul frecvent al mâinilor, atât în cazul copiilor cât şi al persoanelor care intră în contact cu aceştia, mai ales după schimbarea scutecelor sau după folosirea oliţei sau a toaletei;
– Încercarea de a limita contactul mână-cavitate bucală;
– Dezinfectarea periodică a spaţiului de joacă şi a jucăriilor pentru a reduce riscul de transmitere a altor infecţii.
(Sursa: //www.gsk.ro)