“E timpul să mănânci tradiţional!”
Camera de Comerţ şi Industrie Suceava în parteneriat cu Consiliul Judeţean Suceava şi Shopping City Suceava, are plăcerea de a vă invita să vizitaţi cea de-a VIII-a ediţie a târgului naţional de industrie alimentară şi produse tradiţionale ALIMENTA TRADIŢIONAL.
Manifestarea, eveniment de referinţă pentru industria alimentară, este specializată în carne şi produse din carne; peşte şi produse din peşte; pâine şi produse de panificaţie; lapte şi produse din lapte; legume şi fructe procesate; miere şi produse apicole; băuturi; produse de artizanat, produse tradiţionale, produse bio, produse ecologice etc.
Expoziţia, cu vânzare, se va desfaşura în perioada 14 – 16 septembrie 2012, în parcarea SHOPPING CITY SUCEAVA, şi va putea fi vizitată zilnic între orele 10:00 – 19:00.
Mai multe informaţii despre manifestare şi despre firmele participante puteti găsi pe site-ul oficial al Târgului Alimenta Tradiţional: //www.ccisv.ro/traditional.