USP, una dintre cele mai de succes companii farmaceutice din Europa Centrală și de Est, activă în piața de medicamente fără prescripție medicală, suplimente alimentare și dispozitive medicale, intră în România.
USP este numărul 1 pe piața de Consumer Healthcare din Polonia, cu vânzări de 280 milioane euro și un portofoliu de 29 de branduri, 3 dintre acestea (Ibuprom, Apap, Gripex) fiind în topul celor mai vândute 5 OTC-uri din țară.
În luna aprilie, USP România aduce pe piața locală 5 mărci de suplimente alimentare și dispozitive medicale, care vor fi lansate în categorii care au înregistrat în 2020 o creștere anuală de 26%, situându-se peste evoluția medie a pieței, de 14%*.
Până la finalul anului 2021, compania va lansa și primul medicament cu statut OTC, respectiv un brand care și-a dovedit eficiența în Polonia și în celelalte țări din regiune. În anii următori, pe măsura extinderii portofoliului de OTC-uri și în alte arii terapeutice, precum și prin inovații constante ale brandurilor deja lansate, compania își propune să devină unul dintre liderii pieței de Consumer Healthcare din România.
„Lansarea USP România este cel mai mare proiect de extindere al companiei și plănuim să devenim în scurt timp un jucător redutabil. Strategia noastră este să aducem pe piața locală branduri de renume, care au câștigat deja aprecierea consumatorilor și a profesioniștilor din domeniul sănătății în Europa Centrală și de Est și care răspund unor nevoi încă insuficient acoperite pentru consumatorii din România. De asemenea, un element de diferențiere va fi echipa noastră, profesioniști cu experiență consistentă în piața farmaceutică: Alexandra Oiță, Category Manager, va dezvolta strategia de marketing pentru portofoliul pe care îl vom aduce în România, iar Dan Podar va coordona strategia de vânzări din poziția de National Field Force Manager. Într-o primă etapă, vom facilita accesul românilor la produse destinate în special susținerii imunității, soluții inovatoare și distinctive, foarte bine adaptate contextului actual, întrucât misiunea noastră este să avem grijă de sănătatea oamenilor.”, a declarat Răzvan Constantinescu, Managing Director USP România, executiv cu peste 18 ani de experiență în piața farmaceutică.
Intrarea pe piața locală reprezintă o oportunitate pentru USP, deoarece România are a doua cea mai mare populație din Europa Centrală și de Est, după Polonia. În plus, piața de OTC-uri a obținut în mod constant în ultimii ani creșteri de două cifre (+14% în 2020 față de 2019*), fiind motorul de dezvoltare în CEE.
Primele branduri aduse în piață sunt: Herbitussin® (gamă de produse inspirate din natură cu efect calmant asupra gâtului și tusei), Pelavo® (marcă de suplimente alimentare cu ingrediente 100% naturale care sprijină organismul copiilor în episoadele de răceală și în infecțiile respiratorii), Estabiom® (supliment alimentar simbiotic cu vitamina D3, compoziție unică în România*, cu rol în susținerea imunității copilului și refacerea echilibrului microbiotei), Iskial® Junior (marcă de produse pe bază de DHA, pentru a susține imunitatea și buna funcționare a creierului și a vederii) și Stoperol Rehydro (produs electrolitic care respectă recomandările OMS privind rehidratarea organismului).
* Conform Cegedim, decembrie 2020, piața totală de Consumer Healthcare, în valoare