URSUS a lansat prima bere special creată pentru un festival de muzică din România, inspirată de trăirile și atmosfera unică de la UNTOLD. Partener principal încă de la prima ediție, URSUS continuă și anul acesta colaborarea cu UNTOLD, cel mai bun festival de muzică din Europa, printr-o serie de noi experiențe și momente cool. URSUS UNTOLD este o bere în ediție limitată cu un gust special produsă după o rețetă dezvoltată pentru festival.
“Să fii parte dintr-un fenomen muzical atât de mare este o senzație intensă atât pentru public cât și pentru cei care lucrează în spatele scenei. Ne bucurăm să fim parte din această poveste de succes care a impus un standard foarte înalt prin recordurile de participare și calitate pe care le-a înregistrat chiar de la prima ediție. Ediția limitată URSUS UNTOLD duce implicarea noastră la un nou nivel prin care am integrat și mai profund brandul URSUS în spiritul UNTOLD. Sperăm că vom transmite senzațiile unice ale festivalului tuturor consumatorilor, atât celor care merg la UNTOLD, cât și celor care se vor bucura de gustul său special în afara festivalului”, declară Mihaela Băbeanu, Senior Brand Manager, Ursus Breweries.
Asocierea dintre URSUS și UNTOLD a contribuit la ambiția organizatorilor de a-l transfoma în cel mai important festival de muzică din Europa, iar regele berii în România rămâne un partener de încredere și de distracție pentru publicul festivalului și pentru toți consumatorii.
“Ne bucurăm că am reușit să facem din UNTOLD o reușită internațională încă din primul an. Suntem onorați de răspunsul entuziast al participanților și de susținerea pe care am avut-o din partea colaboratorilor. Prin tot ceea ce înseamnă UNTOLD, ne-am propus să fim inovatori, să facem lucruri în premieră și să transformăm experiența UNTOLD într-o experiență unică. URSUS a fost unul din partenerii noștri principali încă de la prima ediție și ne bucurăm împreună de succesul festivalului. Suntem încântați să îi avem alături din nou și credem că berea oficială a festivalului va fi foarte bine primită de public”, declară Bogdan Buta, General Manager UNTOLD.
Ediția limitată URSUS UNTOLD este disponibilă pe timpul verii, în perioada iunie – august și este ambalată în trei variante de doze cu elemente stilistice reprezentative pentru universul muzicii UNTOLD. URSUS UNTOLD este o bere blondă cu un gust special și extrem de interesant datorită soiurilor speciale de hamei folosite. Cu un gust mai lejer, berea este răcoritoare și ușor de băut, ceea ce o transformă în băutura perfectă pentru a întreține entuziasmul unui festival de muzică și a răcori atmosfera ori de câte ori este nevoie. URSUS UNTOLD este distribuită la nivel național în rețelele de comerț modern și tradițional.
Pe lângă gustul răcoritor și plăcut și ambalajul special, URSUS UNTOLD vine și cu o serie de surprize și experiențe antrenante pentru consumatori. În luna iulie, campania “Hai la Untold” oferă abonamente duble la UNTOLD și pack-uri de URSUS UNTOLD utilizatorilor care găsesc indiciile ascunse pe site-ul campaniei //momente.cool/hailauntold.