Partener principal încă de la prima ediție, URSUS a continuat și anul acesta colaborarea cu UNTOLD și le-a adus participanților o serie de inovații și experiențe inedite, precum și o ediție limitată de doze URSUS UNTOLD cu patru variante de design inspirate din universul UNTOLD. Granițele festivalului au fost depășite și anul acesta, iar URSUS UNTOLD în ediție limitată a dat startul la distracție printr-o serie de surprize și provocări pentru participanți.
Conceptul URSUS UNTOLD – SUPERSTARS – a adus în prim plan consumatorul pregătit pentru orice moment de distracţie. Astfel, consumatorii s-au bucurat de statutul de superstar şi au experimentat alături de gaşca lor toate activităţile pregătite de către URSUS în cadrul festivalului, la final rămânând cu amintirea unui UNTOLD legendar.
URSUS a „lansat’ peste 3.000 de superstaruri la UNTOLD 2017
Zona de jocuri și de relaxare URSUS a avut parte de numeroşi vizitatori, fiind o oază de liniște în tranzitul dintre scene, dar și un punct de distracție atât pentru cei care și-au testat prieteniile, cât și pentru doritorii de faimă din cadrul festivalului.
În „bârlogul ursului” de la UNTOLD, peste 3.000 de „superstars” aspiranți la propria trupă şi-au creat o copertă de album de colecție unicat, iar la finalul festivalului peste 1.000 de noi albume au fost date publicității pentru a fi admirate în social media. La întrebarea „Ce e UNTOLD în gașca ta?” au răspuns peste 1.500 de participanți care și-au testat prieteniile în ”bocca della verita”, varianta urs. În plus, peste 8.400 de festivalieri au fost recompensați cu tricouri URSUS UNTOLD la achiziția dozelor ediție limitată.
De altfel, poarta URSUS, fotoliul dedicat superstarurilor și literele volumetrice Gașca, Inseparabilii, URSUS și Legendari, precum și Talking Heads de la scena Elements by URSUS au fost la dispoziţia pasionaților de fotografii. Mai mult, binecunoscutul urs pasionat de festivaluri a revenit la UNTOLD în varianta de Superstar, echipat cu ecuson de ”artist” și brățară.
Participanții din zona VIP s-au bucurat de un perete foto special construit din doze URSUS UNTOLD, dar și de un butoi de bere revoluționar, care a sfidat gravitația umplând paharul turnând de jos în sus, cu un spectacol de lumini. Spectacolul oferit de URSUS a continuat și la Dragon`s Nest de pe Cluj Arena, unde peste 200 de baloane umplute cu confetti au marcat unele dintre cele mai importante momente artistice de pe scena principală.
Mai mult decât atât, URSUS a venit în ajutorul participanților și a instalat 4 puncte de întalnire cu informații actualizate despre programul tuturor scenelor, care au venit în completarea aplicației de festival, actualizând rapid modificările de program sau schimbările artiștilor pe scenele UNTOLD.
“Am fost încă de la început implicați în această poveste frumoasă și ne bucurăm că și anul acesta am reuşit să ajutăm la conturarea unor momente unice pentru participanții UNTOLD. Atmosfera vibrantă de la festival ne-a inspirat de fiecare dată și ne-a provocat să venim cu elemente noi, astfel încât să completăm gustul berii cu momente legendare.”, a declarat Victor Teioşanu, Premium Brands Director Ursus Breweries.
URSUS Mansion, cea mai cool cazare din Cluj-Napoca
Anul acesta, URSUS a oferit o experiență de festival completă prin URSUS Mansion, locul unde cinci găști a câte patru reprezentanți și-au găsit momentele de respiro și odihnă pentru perioadele dintre concerte și au avut parte de experienţe unice alături de cei mai buni prieteni. Pe scurt, a fost cel mai vibrant loc de cazare din Cluj-Napoca, pe perioada festivalului UNTOLD.
Cea mai energică gașcă de la UNTOLD a fost formată din patru fete cazate la URSUS Mansion. ”Nu mi-a venit să cred că am câștigat, era ca un vis, mi-am luat prietenele cele mai bune, alături de care am mers şi la alte evenimente. Prima zi a fost legendară, am stat până dimineața la 7, eram printre ultimele pe stadion.”, a mărturisit Silviana Tudor.
O altă gașcă din URSUS Mansion a venit hotărâtă să îi vadă pe Solomun și Martin Garrix. ”Am fost foarte surprinsă, nu mă așteptam să câștig. Am fost foarte fericită! Am venit cu 3 prieteni, pe Ana o cunosc de 7 ani, din liceu, pe Mădălina o știu prin intermediul Anei și de 3 ani suntem prietene, iar pe Horațiu îl știu de 2 ani. Am venit să îi vedem și i-am văzut pe Solomun și Martin Garrix.”, a povestit Livia Staicu.
URSUS și Asociația ENVIRON au promovat colectarea selectivă
Colaborarea cu Asociația Environ a presupus amplasarea a cinci puncte speciale pentru colectarea selectivă a deșeurilor de ambalaje au fost amenajate în perimetrul festivalului UNTOLD.
În plus, participanții au avut posibilitatea să predea în mod gratuit atât bateriile uzate, cât și deșeurile electrice de mici dimensiuni. Participanții care au predat 3 pahare de plastic sau 3 doze de aluminiu, au fost recompensați pe loc cu o brățară ”Recycler of the year”, iar cei care au contribuit la reciclarea a 20 de baterii uzate, au primit un powerbank util pentru reîncărcarea telefoanelor mobile.
A treia ediție de festival a adus patru zile de distracție și peste 330.000 de oameni din țară și străinătate. Untold 2017 a avut momente incredibile, trăite la intensitate maximă atât de public, dar și de artiști.