30.000 de PET-uri adunate din Delta Dunării de către voluntarii companiei URSUS Breweries
120 de voluntari ai companiei URSUS Breweries din Cluj, Timişoara, Buzău, Braşov şi Bucureşti participă la campania de curăţenie şi ecologizare a Deltei Dunării, din această toamnă. Campania, care se desfăşoară în perioada 30 august – 7 octombrie, este a doua acţiune din cadrul proiectului “Pune capac mizeriei din Deltă!”, pe care compania îl sprijină de mai bine de un an. După primele patru săptămâni de activitate, Delta Dunării este mai curată cu 30.000 de PET-uri. „Recolta” va fi dată spre reciclare cu ajutorul presei de balotat PET-uri donată anul trecut comunităţii locale din Murighiol de către URSUS Breweries, în cadrul acestui proiect.
„Implicarea voluntară a echipei noastre în cadrul acestui proiect are ca obiectiv concret reducerea consumului de resurse prin colectarea si reciclarea deşeurilor de ambalaje – parte integrantă a strategiei companiei noastre pentru protecţia mediului înconjurător. Delta Dunării este o rezervaţie naturală pe care în mod responsabil dorim să o protejăm. Generaţiile viitoare merită să beneficieze de frumuseţea sa”, a declarat Andrei Hareţ, Vicepreşedinte Sales&Distribution URSUS Breweries.
Alături de echipa URSUS Breweries şi a membrilor Asociaţiei „Salvaţi Delta – AC”, au participat la acţiunea de colectare din 28 septembrie, Excelenţa Sa, Domnul Donato Chiarini – Şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Lucia Ana Varga – Secretar General şi Preşedinte al Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Dunării, Cristiana Copos, Răzvan Fodor şi reprezentanţi mass-media.
URSUS Breweries, subsidiară a SABMiller plc, este al doilea mare producător de bere de pe piaţa românească. Compania deţine în acest moment 4 fabrici de bere şi peste 1.300 de angajaţi. URSUS Breweries îşi desfăşoară activitatea în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Buzău, Braşov şi Tunari. Mărcile URSUS Breweries sunt: URSUS, Timişoreana, Ciucaş, Stejar, Peroni Nastro Azzurro şi Pilsner Urquell.
{mosloadposition user10}