Ursus Breweries lansează în România Asahi Super Dry, berea japoneză numărul 1 în lume* şi berea numărul 1 în Japonia, o bere cu gust fin și răcoritor, desăvârșit prin tehnologia japoneză.
Asahi Super Dry este primul produs din portofoliul Asahi Breweries Europe Ltd. lansat pe piața românească sub licența care completează portofoliul Ursus Breweries de mărci super premium.
Asahi Super Dry este o bere blondă nepasteurizată, cu o aromă complexă, fabricată din cele mai fine ingrediente, care îi conferă o aromă sofisticată, un gust fin, proaspăt şi răcoritor (Super Dry), desăvârşit prin tehnologia japoneză. Pe langă ingredientele de bază, apă, malț, hamei și drojdie, Asahi Super Dry conține și un ingredient inedit, specific culturii japoneze și anume orezul, care îi conferă un gust delicat și completează aroma produsului.
Berea se produce printr-un proces de fabricație care implică tehnologii inovatoare special create pentru a asigura gustul optim Super Dry. Prin procesul de micro-filtrare și maturare extinsă se obține prospețimea celui mai pur gust Karakuchi. De asemenea, nivelul de fermentare ridicat îmbunătăţeşte prospeţimea şi contribuie la obţinerea unui gust curat şi răcoritor, completat de o spumă consistentă.
Preocuparea continuă pentru îmbunătăţirea calităţii şi a perfecţionării gustului Super Dry a făcut ca Asahi Super Dry să fie medaliată cu aur la numeroase concursuri internaţionale – la World Beer Cup în 2014 (cunoscută şi ca Olimpiada berii) şi la Bruxelles Beer Challenge în 2015.
“Cunoscut sub numele de Karakuchi în limba japoneză, gustul fin și răcoritor Super Dry este cu siguranță elementul diferențiator al mărcii Asahi Super Dry pe piața din România. În 1987, când s-a lansat în Japonia, a produs o revelaţie în categoria de bere datorită gustului unic şi mai ales datorită faptului că era uşor de băut şi se putea savura lângă orice tip de mâncare, chiar peşte sau fructe de mare, specifice culturii japoneze. Consumatorii au apreciat imediat acest lucru, şi Asahi Super Dry a devenit în scurt timp nu doar berea nr. 1 în Japonia, ci şi cea mai bine vândută bere japoneză din lume, fiind prezentă deja în cca. 70 ţări. Suntem încântaţi că lansăm acum Asahi Super Dry în România în segmentul super premium, unde consumatorii caută gusturi inedite şi sofisticate. Credem că acest tip complet nou de bere, care conţine şi un ingredient inedit – orezul, le va satisface din plin curiozitatea şi nevoile.”, a declarat Cristina Gherman, Global Brands Director, Ursus Breweries.
Ambalajul completează la nivel vizual povestea berii japoneze numărul 1 în lume* şi numărul 1 în Japonia cu o etichetă minimalistă, urbană și sofisticată. Eticheta argintie conține simbolul Karakuchi, o pictogramă kanji care semnifică “dry taste”.
Noul sortiment este disponibil în lanțurile de comerț modern şi în variate locaţii din întreaga ţară, într-o variantă exclusivă de ambalaj – sticlă nereturnabilă de 330 ml.
*Raport GlobalData, volum de vânzări, 2016 – ultima ediţie a raportului.