Ursus Breweries, liderul industriei berii în România, își consolidează poziția de angajator de top la nivel local, fiind prima companie producătoare de bere din țară care obține, pentru al doilea an consecutiv, certificarea Top Employers.
Cu o tradiție de 30 de ani, institutul independent Top Employers este o autoritate globală care a certificat peste 1800 de organizații din 123 de țări, având un impact pozitiv asupra a opt milioane de angajați la nivel global.
Certificarea Top Employers este acordată companiilor și organizațiilor în urma unui proces de audit al practicilor de resurse umane.
Acesta este structurat în șase categorii principale, fiecare cu trei arii de evaluare, concentrându-se pe strategie și leadership, organizare și mediul de lucru, employer branding, dezvoltarea și bunăstarea angajaților, precum și sustenabilitate și diversitate și incluziune. –
„Suntem foarte mândri că am obținut încă o dată certificarea Top Employers și în special că am reușit să ne îmbunătățim rezultatele de anul trecut. Scorul nostru Top Employers 2022 recunoaște îmbunătățirile pe care le-am adus și ne confirmă că inițiativele pe care le-am implementat sunt cele corecte. Obținerea certificării este foarte importantă. Nu este doar o aprobare, ci reprezintă un motiv de mândrie care duce la creșterea sentimentului de apartenență la Ursus Breweries.
Totodată, asta înseamnă că nu este necesar să spunem noi ceea ce facem și ceea ce oferim pentru că o terță parte certifică acest lucru în baza unui audit extern. Astfel, avem mai multă credibilitate atunci când vorbim despre experiența zilnică de a fi angajat Ursus Breweries cu colegii noștri, cu tinerii la început de carieră sau cu profesioniștii din alte organizații. Este o recunoaștere fantastică a efortului pe care îl depunem pentru ca Ursus Breweries să fie în continuare un angajator de top!”, a declarat Zuzana Balejova, Vicepreședinte HR Ursus Breweries.
Certificarea Ursus Breweries drept Top Employer România, pentru al doilea an consecutiv, reprezintă consecvența în implementarea practicilor organizaționale de resurse umane. Mai multe informații despre rezultatele și realizările din aria resurselor umane sunt sumarizate în ultimul Raport de Dezvoltare Durabilă Ursus Breweries.