În cadrul programului “Dovedeşte că eşti Bun!”
Compania URSUS Breweries lansează cea de a doua ediţie a programului de burse private pentru studenţi, “Dovedeşte că eşti Bun!”, în parteneriat cu instituţiile de învăţământ superior de stat. Acest program de responsabilitate socială este o continuare firească a activităţilor iniţiate de compania URSUS Breweries în ultimii ani, în domeniul educaţiei tinerei generaţii.
În anul universitar 2007-2008, compania va acorda 15 burse private (câte trei în fiecare oraş) celor mai buni studenţi din facultăţile care participă la program, din Bucureşti, Cluj, Timişoara, Braşov şi Galaţi. Cele mai multe burse sunt destinate celor mai buni studenţi care provin din mediul rural sau urban mic şi vor contribui la îmbunătăţirea condiţiilor de studiu din perioada facultăţii. Valoarea unei burse este de 400 RON şi se acordă lunar , pe întreaga durată a anului universitar.
“Acest program a fost lansat anul trecut şi reprezintă dezvoltarea unei iniţiative mai vechi a companiei noastre, aceea de a încuraja şi susţine studenţii în urmarea carierei pe care şi-o doresc. Este o continuare firească, la scară naţională, a unui program derulat în ultimii ani, prin care URSUS Breweries a mai acordat 10 burse-premiu celor mai buni studenţi din Cluj, unul dintre cele mai importante centre universitare din ţară şi, totodată, unul dintre oraşele în care compania noastră îşi desfăşoară activitatea”, a declarat Andra Samson – Corporate Affairs Manager URSUS Breweries.
La ediţia din acest an a programului participă facultăţi din cadrul Academiei de Studii Economice – din Bucureşti, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Universitatea Babes Bolyai şi Universitatea Tehnică – din Cluj, Universitatea Politehnica – din Timişoara, Universitatea Transilvania – din Braşov şi Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi.
În cadrul programului „Dovedeşte că eşti Bun!”, compania URSUS Breweries a dezvoltat o componentă distinctă prin care se adresează, în egală măsură, şi studenţilor, copii ai angajaţilor companiei. Bursele lunare acordate acestora vor contribui la îmbunătăţirea condiţiilor de studiu şi la facilitarea accesului la informaţiile de care au nevoie în domeniul pentru care se pregătesc.
“Preocuparea pentru angajaţii noştri şi familiile lor este o parte esenţială a strategiei companiei noastre, iar măsura în acţiunile de responsabilitate socială pe care le desfăşurăm este dată şi de relaţia cu angajaţii, de respectul acordat şi de mediul de lucru pe care îl oferim, incluzând aici beneficii, climat şi suport oferit constant” – declară Radu Panait, Vicepreşedinte Resurse Umane URSUS Breweries.
URSUS Breweries, membră a SABMiller plc, este o companie prezentă şi activă în viaţa socială a comunităţii în care îşi desfăşoară activitatea prin programe educaţionale, de formare profesională şi de promovare a responsabilităţii civice în rândul tinerilor.
În anul 2004, compania a derulat programul educaţional „Cei Buni Reuşesc!”, în parteneriat cu Junior Achievement România şi Central Europe Consulting România. Programul i-a ajutat pe studenţi să-şi dezvolte abilităţile personale (munca în echipă, comunicarea, luarea deciziilor, managementul timpului, gândirea creativă) şi să înţeleagă modul de funcţionare a mediului de afaceri. În cadrul programului, URSUS Breweries a pregătit 25 de profesori şi 250 de studenţi din Cluj, Timişoara şi Galaţi, oferind burse celor mai buni studenţi.
În 2005, URSUS Breweries a investit peste 1 miliard de lei (ROL) în staţia pilot pentru tehnologia berii a Facultăţii de Agricultură din Cluj, urmând să asigure materia primă şi asistenţa specializată necesare. Studenţii beneficiază astfel de un sistem performant de producere a berii, destinat procesului de învăţământ, aflat în propriile laboratoare, şi de experienţa specialiştilor URSUS Breweries.
Sub sloganul “Trăieşte cu măsură!”, a fost lansată în anul 2006 o serie de dezbateri cu studenţii din marile centre universitare din ţară, în cadrul programului de informare şi educare a tinerei generaţii în privinţa consumului responsabil de alcool, precum şi a unui stil de viaţă echilibrat, iniţiat de compania URSUS Breweries.
{mosloadposition user10}