pentru al șaisprezecelea an consecutiv
Excelența definește performanța realizată cu rezultate excepționale. Astfel, în 2015, Ursus Breweries continuă tradiția și își respectă angajamentul de a investi în comunitatea locală, oferind pentru al șaisprezecelea an la rând, premii pentru 10 studenți din cadrul universităților clujene care au obținut rezultate academice deosebite în anul universitar 2014 – 2015.
Premiile de Excelență URSUS au devenit o tradiție pentru universitățile din Cluj-Napoca, fiind oferite în fiecare an, din 1999. De-a lungul celor 16 ani, Ursus Breweries a oferit către 160 de studenți premii în valoare totală de 160,000 RON.
,,An de an vedem din ce în ce mai mulți studenți pasionați de domeniul de studii ales, studenți care fac performanță și pe care îi admirăm pentru munca și pasiunea depusă pe parcursul studiilor universitare. Mulțumim universităților din Cluj-Napoca pentru că au fost și anul acesta un partener de încredere, oferindu-ne tot suportul în selectarea studenților premiați”, declară Robert Uzună, Director Corporate Affairs Ursus Breweries.
Educația este baza formării unui viitor profesionist, indiferent de domeniul studiat, iar a șaisprezecea ediție a Premiilor de Excelență URSUS demonstrează încă o dată faptul că tinerii studenți dau dovadă de talent, ambiție și pasiune pentru profesia aleasă. Astfel, Ursus Breweries oferă pentru fiecare dintre cei zece studenți cu rezultate excepționale câte un premiu în valoare de 1.000 RON. Selecția studenților a fost realizată de universitățile partenere, luând în considerare activitatea academică și anumite criterii sociale.
„Încă din liceu știam deja ce îmi doresc să studiez pe viitor – chimia – un domeniu care m-a atras datorită complexității lui, un domeniu în care tot timpul se descoperă o noutate, fapt ce m-a determinat să fac parte din grupa de cercetare de chimie organică din cadrul facultății. Experiența Premiilor de Excelență URSUS mi-a arătat că performanța este importantă, iar premiul reprezintă un sprijin pentru dezvoltarea mea profesională și personală”, declară Norbert Tiponut, student la Facultatea de Chimie și Inginerie chimică, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.
În 2015, cei care au primit premii de excelență din partea Ursus Breweries au avut medii între 8,00 și 10 în anul universitar precedent. Studenții premiați în acest an sunt: Norbert Tiponut, Lucian Nicușor Rad, Sabina Crina Doroș și Cristian Mihai Hicea (Universitatea Babeș-Bolyai), Ioan Adrian Bojiță și Călin Andrei Sidor (Universitatea Tehnică), Damiana Maria Vulturar și Eliza Grigoriciuc (Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu”), Steluța Maria Sîngeorzan și Andrei Muntean (Universitatea de Științe Agricole și Medicina Veterninară).
Premierea studenților s-a realizat în cadrul întâlnirii de la Berăria Culturală, la Fabrica de Bere URSUS, în 16 decembrie. Premiile au fost acordate câştigătorilor de către Dan Toader, Director Sucursala Ursus Breweries Cluj-Napoca.
Proiectul ,,Berăria Culturală” este iniţiat de Fundaţia Armonia, sprijinit şi găzduit de Fabrica de Bere URSUS şi conține o serie de dezbateri şi discuţii pe teme culturale şi sociale. Studenţii şi profesorii au fost invitați să împărtășească idei, să îi întâlnească şi sărbătorească pe câştigătorii Premiilor de Excelenţă URSUS din acest an şi să celebreze sfârșitul anului cu un moment festiv, la o halbă de bere proaspătă.