VIER PFOTEN va construi o rezervatie in colaborare cu Gradina Zoo din Poznan
Organizatia internationala VIER PFOTEN a semnat un protocol de cooperare cu Gradina Zoo din Poznan pentru constructia celei mai mari si mai moderne rezervatii de ursi bruni din Polonia. Noua rezervatie, cu suprafata de 3 hectare, va fi impartita in 4 sectoare, avand o zona impadurita, bazine cu apa si zone de apostire – o casa mult mai potrivita pentru cei 7 ursi salvati din captivitate ilegala.
VIER PFOTEN va finanta si supraveghea constructia primelor doua sectoare, lucrarea urmand sa inceapa in primavara anului viitor. In schimbul acestui sprijin, Gradina Zoo din Poznan se angajeaza sa respecte standardele VIER PFOTEN legate de calitatea constructiei, conditiile de tinere a animalelor si modul de administrare al rezervatiei.
“Sunt foarte bucuros ca am putut gasi un partener precum Posen Zoo din Polonia, care respecta standardele VIER PFOTEN si are o viziune moderna asupra modului de adapostire a animalelor. Cel mai mare avantaj al acestei cooperari este faptul ca ursii nu vor mai trebui sa fie dusi in alte tari, venind astfel cu o solutie la nivel national”, a declarat Helmut Dungler, presedinte si fondator al VIER PFOTEN.
Directorul gradinii zoo, Lech Banach, si primarul orasului Poznan. Ryszard Grobelny. s-au declarat foarte multumiti de aceasta cooperare. “Conceptul VIER PFOTEN privind modul de tinere a ursilor este intr-adevar foarte modern si garanteaza celel mai inalte standarde posibile in acest domeniu”, a declarat directorul Lech Banach. “Aceasta noua forma de management al ursilor este foarte buna pentru animale. Este o investitie importanta pentru orasul nostru”, a declarat primarul Grobelny.
VIER PFOTEN se implica deja de mai multi ani in imbunatatirea conditiilor de tinere a ursilor in Polonia. In urma cu 3 ani, VIER PFOTEN a salvat 3 ursi care traiau in conditii oribile si i-a adus in rezervatia sa de ursi de la Muritz, Germania. Din mai 2012, detinerea ursilor in captivitate private a fost interzisa in Polonia. Din pacate, exista inca 7 ursi tinuti ilegal, care traiesc o viata mizerabila: 3 in orasul Korabiewice, care au fost tratati medical de VIER PFOTEN in luna iunie, si alti 4 tinuti intr-o gradina zoo care nu mai detine autorizatie pentru detinere de ursi.
Rezervatia in aer liber din Poznan va fi finalizata vara viitoare. VIER PFOTEN va aduce acolo cei trei ursi din Korabiewice si ursii de la gradina zoo din Braniewo.
VIER PFOTEN detine o mare experienta in conditiile de adapostire a ursilor, avand in administrare rezervatii de ursi in Austria, Bulgaria si Germania.