in functia de Dealer Manager pentru Romania
Adriana Pricope va fi responsabilă de dezvoltarea și managementul rețelei de distribuție la nivelul întregii țări, pentru a asigura o prezență puternică a brandului OKI pe piața din România
OKI Printing Solutions, al doilea producător de soluții de printing din zona EMEA, prezent în 120 de țări, își dezvoltă cu rapiditate afacerea din România, numind-o recent pe dna. Adriana Pricope în funcția de Dealer Manager pentru România.
Adriana Pricope a preluat această funcție la începutul lunii mai și colaborează cu toți partenerii din rețeaua de distribuție locală, asigurând interfața dintre distribuitorii OKI din România și sediul central OKI din Varșovia. Noul Dealer Manager va fi responsabil de analizarea, recrutarea și asigurarea suportului dealerilor OKI din întreaga țară.
”Primul pas în construirea unei poziții solide pe o piață nouă de desfacere este crearea unei relații puternice cu distribuitorii, ei reprezentând legătura dintre o companie și clienții săi. Obiectivul nostru pentru 2009 este dezvoltarea unei rețele extinse de parteneri, prin care să distribuim produsele OKI oriunde în România, într-un mod rapid și sigur. Suntem încrezători că expertiza dnei. Pricope în vânzări și distribuție, precum și experiența acesteia în industria telecom vor reprezenta un sprijin real în atingerea obiectivelor noastre”, a afirmat Wojciech Puchalski, General Manager pentru Europa Centrală și de Est al OKI Printing Solutions.
Adriana Pricope a urmat cursurile Facultății de Automatică și Calculatoare și deține o diplomă de specializare în Marketing, aceasta ocupând în ultimii patru ani diverse funcții în domeniul telecomunicațiilor și tehnologiei informației. În trecut, dna. Pricope a deținut postul de Product Manager al IBM & Lenovo și de Project Manager pentru platforma de comerț online Shop-in-Shop, ambele în cadrul Tornado Sistems.
”Să lucrez pentru OKI reprezintă, în același timp, o provocare și o oportunitate. Mă bucur să colaborez cu o echipă de profesioniști, într-un mediu dinamic și competitiv, spre a crea o piață pentru unul dintre liderii domeniului de soluții de telecomunicații. România este încă o piață tânără, cu un potențial major de creștere, iar OKI are planuri mari pentru această zonă. Sperăm ca, în câțiva ani, OKI să devină una dintre cele mai cunoscute și preferate mărci la nivel local”, a declarat Adriana Pricope, Dealer Manager OKI pentru România.
În acest moment, OKI Printing Solutions colaborează în România cu doi distribuitori autorizați: General Systems – parte a Grupului Omnilogic – pentru segmentul corporate adresat multinaționalelor, și cu RHS Company, prin care sunt vizate companiile mici și mijlocii. Până la sfârșitul acestui an, OKI își propune să dezvolte o rețea extinsă de distribuitori, cu acoperire în întreaga țară.
Despre OKI:
OKI Printing Solutions este una dintre cele mai importante companii business-to-business la nivel mondial, dedicată dezvoltării produselor profesioniste de in-house printing, a soluțiilor și aplicațiilor menite să contribuie la eficientizarea afacerilor unei companii.
OKI Printing Solutions este unul dintre liderii pieței de soluții de printing din Europa, Orientul Mijlociu și Africa (zona EMEA), atât ca valoare cât și ca număr de produse distribuite. Portofoliul de produse al grupului cuprinde șase domenii: imprimante alb-negru și color, multifuncționale cu funcții de printare, copiere, scanare și fax, precum și imprimante Serial Dot Matrix, aparate fax și imprimante specializate pentru liniile de producție și punctele de vânzare.
Fondat în 1990, grupul destinat regiunii EMEA are peste 1.200 de angajați și este compus din 21 de centre de producție și reprezentanțe, fiind prezent în 60 de state din regiune. Cifra de afaceri a companiei, pentru zona EMEA, este de 102 miliarde yeni (2007), reprezentând 54.3% din cifra de afaceri înregistrată de OKI Printing Solutions la nivel global.
OKI Printing Solutions este numele de marcă a OKI Data Corporation, subsidiară a companiei OKI Electric Industry Co. Ltd, cu sediul în Tokyo și care a fost înființată în 1881, devenind primul furnizor de servicii de telecomunicații din Japonia.
{mosloadposition user10}