„Întotdeauna trenul ce duce la mare este plin de poveşti noi!" – Marina Constantinescu porneşte călătoria spre mare sâmbătă, 31 octombrie, în cel de-al treilea episod al seriei Gări de poveste. Ora 17.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+
„Prima călătorie aleasă de mine nu poate fi decât drumul spre mare. Spre Marea Neagră. Bucureşti – Constanţa – Mangalia. Un drum făcut de atâtea ori, cu drag şi emoţie, un drum încărcat de amintirea părinţilor mei, a concediilor făcute cu ei. Amintire a întâmplărilor din vacanţe, a întâmplărilor din tren, a oamenilor întâlniţi, a observaţiilor de tot felul" – aşa va fi şi călătoria la care ne invită Marina Constantinescu în cel de-al treielea episod al seriei Gări de poveste. În 31 octombrie, de la ora 17.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.
Sâmbătă după-amiază, Marina Constantinescu ne va reaminti povestea Podului de la Cernavodă, construit de inginerul Anghel Saligny, dar ne propune şi să descoperim Constanţa văzută de sus, din aer. Tot atunci, aflăm misterul muzeului militar cu doar doi angajaţi, dar şi poveşti despre eroismul celor închişi în lagărul de la Poarta Albă. În acelaşi episod mai vedem Medgidia Tanţei şi a lui Costel şi, nu în ultimul rând, suntem invitaţi să nu ratăm fabuloasa poveste a pictorului neamţ de la Mangalia, Karl Robert Perko.
Pentru gazda celui de-al treilea episod, cea mai puternică amintire de pe traseul Bucureşti – Constanţa – Mangalia este aceea legată de Podul de la Cernavodă, „întâlnirile, de fiecare dată altfel, cu dorobanţii uriaşi, ce străjuiesc podul, emoţia pe care o încerc de fiecare dată când traversez podul construit de Anghel Saligny acum 120 ani", spune Marina Constantinescu.
„Am plecat în călătoria mea cu trenul din Gara de Nord spre Constanţa şi Mangalia, ştiind precis că mă voi mai opri pe traseu sau că voi găsi noi poveşti. Întotdeauna trenul ce duce la mare este plin de poveşti noi. Aşa am descoperit oameni ale căror vieţi au un sens, dar şi tristeţea ruinării trecutului şi istoriei!" (Marina Constantinescu)
Urcaţi cu încredere în Trenul cu poveşti şi amintiri şi veţi descoperi, în episodul al treilea al seriei Gări de poveste, aventura, memoria, istoria şi realitatea unei părţi importante din România. Sâmbăta aceasta, de la ora 17.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.
Despre Gări de poveste:
Din 17 octombrie, la TVR 1, Marina Constantinescu şi Cătălin Ştefănescu prezintă cel mai nou proiect de televiziune – Gări de poveste, în care telespectatorii descoperă gările de poveste ale României, văd ţara de la fereastra trenului, de pe peroanele celor mai importante gări naţionale. Seria cuprinde 12 filme documentare, fiecare având 50 de minute, în care cei doi travellers aduc cele mai frumoase poveşti, se apropie şi de oamenii fiecărei zone, de problemele lor actuale, de legendele locului. Seria Gări de poveste se vede la TVR 1, TVR HD şi TVR+ sâmbăta, de la ora 17.00.
Există multe legende legate de căile ferate, fiecare gară având în spate o poveste. Proiectul Gări de poveste, prin documentarele pe care le va difuza, apropie trecutul de prezent şi îmbină legenda cu informaţii din realitatea cotidiană. Filmele din proiectul Gări de poveste au fost realizate cu sprijinul Ministerului Transporturilor, CFR SA, CFR Călători şi CENAFER.
În primul şi ultimul episod, Marina şi Cătălin apar împreună, iar celelalte documentare au doar câte un amfitrion – fie Marina, fie Cătălin, fiecare cu poveştile şi gările descoperite. Echipa de producători şi realizatori ai seriei este formată din Ruxandra Ţuchel, Ioana Mureşan, Răzvan Butaru, Sorana Stănescu, Roxana Chiriţă şi Alexandru Munteanu.