Cea de treia ediție a UrbanEye Film Festival va avea loc în București, între 16 – 20 noiembrie 2016, la Cinema Elvira Popescu și Cinemateca Eforie. În premieră pentru țara noastră, festivalul va aduce pe ecrane documentare premiate, care abordează în moduri diferite teme legate de mediul construit, de modelarea acestuia și de oamenii care îl locuiesc.
Deși produse în alte părți ale lumii, filmele proiectate sunt relevante și pentru contextul actual din România, programul festivalului incluzând discuții și dezbateri cu profesioniști din discipline diferite, care vor face legătura dintre subiecte și contextul local. Astfel, UrbanEye Film Festival deschide, din nou, discuția despre oraș.
În contextul războaielor și calamităților naturale care au marcat planeta în ultimii zeci de ani, s-a pus problema dislocării parțiale sau, în unele cazuri, totale a populației și distrugerea unei părți importante a patrimoniului cultural. Astfel, anul acesta, două dintre temele festivalului prezintă perspective asupra Memoriei, dar și asupra conceptului de Acasă. Printre filmele proiectate în cadrul acestor teme se numără The Destruction of Memory (r. Tim Slade, USA, 2016), care ridică o problemă extrem de importantă: distrugerile culturale din timpul războaielor și efectul pe care acestea îl au asupra memorie și identității comunităților, sau A Wallnut Tree (r. Ammar Aziz, Pakistan, 2015), care urmărește povestea unei familii pakistaneze dintr-o tabără de refugiați prinsă între viitorul incert și dorința de întoarcere acasă.
Dacă în edițiile trecute filmele din UrbanEye au pus accentul pe formele de locuire din orașe, anul acesta una dintre teme abordează o altă componentă urbană importantă, dar mai puțin discutată: Apa. În această secțiune va fi proiectat și filmul H2Omx (r. José Cohen, Lorenzo Hagerman, Mexic, 2013), care investighează criza apei prin care trece unul dintre cele mai mare oraș din lume: Mexico City. O constantă rămâne tema Portrete de Arhitecți, în care spectatorii vor urmări și filmul Getting Frank Gehry (r. A.P. Komen, Karen Murphy, Australia, 2015), care spune controversata poveste a primei clădiri pe care arhitectul Frank Gehry a ridicat-o în Australia.
Festivalul va include și Competiția UrbanEye: filme inspirate de realitățile arhitectural-urbane din România intră anul acesta în cursă pentru premiul UrbanEye și vor fi proiectate în festival.
UrbanEye Film Festival își păstrează și anul acesta componenta educațională: în programul festivalului se regăsesc workshopul „Primul meu film documentar”, dedicat adolescenților și organizat împreună cu Asociația Vira și Asociația Komunitas, dar și un atelier dedicat copiilor, organizat împreună cu de-a arhitectura.
Programul complet al UrbanEye Film Festival va fi disponibil pe www.UrbanEye.ro.
Proiectul UrbanEye a fost inițiat în 2014 ca platformă de discuție despre oraș prin intermediul filmului, dediată nu doar profesioniștilor din domeniu, ci oricărui locuitor interesat de orașul în care trăiește. Festivalul de film UrbanEye este un proiect al asociației ARTA în dialog. A treia ediție a festivalului este un Proiect cultural finanțat în cadrul Programului cultural București – Orașul in-vizibil și co-finanțat de Ordinul Arhitecților din România din timbrul arhitecturii.
Pentru mai multe detalii:
www.UrbanEye.ro
www.Facebook.com/UrbanEyeFilmFestival