Dorin Cozan
Editura All
Nu mi se intampla des sa citesc intai despre autor si apoi sa lecturez cartea in sine. Dar de aceasta data am deschis cartea si ochii mi s-au oprit pe primele randuri din prezentarea lui Dorin Cozan si m-am pomenit oprindu-ma… la finalul prezentarii. Dar a fost bine asa, pentru ca insasi prezentarea iti anunta, prin stilu-i inedit, ca ai in mana o carte cel putin interesanta. Si, ca sa vedeti si voi despre ce prezentare este vorba, iat-o:
"Cronicarii vremii vorbesc despre Dorin Cozan pentru prima dată în anul 2150 ca fiind, după spusele unui posibil stră-stră-nepot de-al său,de prin locurile Cotnariului, fiul lui Vasile și al Anei, oameni și ei, lăsați de Dumnezeu pe Pământ să nască acest minunat odor întru propășirea literaturii române rurale. Se pare că, peste ani, a urmat Școala de Filosofie din Eș și, fiind tăcut din fire, era privit ca un om cel puțin inteligent. De asemeni, se mai știe că era de un bun simț ieșit din comun și luminos ca o lumânare de Paște. Despre modestia și frumusețea Sa nativă, toți doxografii afirmă că nu există dubii – ele există.
Nu știm multe despre adolescența Sa, absolut stranie în esență, nici despre moartea Sa senzațională. Însă, mai spun cronicarii vremii, – traducând o cărțulie numită “Apocalipsa după Vaslui”, al cărei autor au căzut de acord că este însuși Dorin Cozan -, că acest om a fost iubit și a murit aproape fericit. Noi nu știm ce să credem. Recent, făcând săpături în ruinele din locul numit altădată Cotnar (sau Cotnari?) am dat peste un volum de versuri, “Baletistul”, pe a cărei copertă scrie “.or.. Co..n”. Tindem să credem că e același autor de care am vorbit până acum. Așadar, misterul vieții și creației cozaniene continuă."
Cu interes, spuneam, am dat apoi pagina si am ajuns la primele randuri ale cartii. Si astfel am ajuns in lumea satului, am cunoscut uratii – inedit mod de a isi numi personajele, dar cu siguranta fiecare cititor va intelege in modul sau de ce aceasta "numire" -, mi-am adus aminte de graiul moldovenesc si am ajuns sa fiu partasa unor intamplari de la sat. Ba o nunta, ba o discutie, ba o inmormantare, ba o calatorie dupa dealuri… mai vedeti voi ce.
Mult, foarte mult dialog (dialoguri spumoase, fermecatoare imi permit sa adaug) – bucuria celor care prefera astfel de lecturi – si povesti nu foarte lungi, alt element care inlesneste lectura. Inedit, fantastic si firesc, toate se regasesc in cartea lui Dorin Cozan. Oralitatea caracterizeaza asadar aceasta carte, regionalismele fiind intalnite din plin si extrem de savuroase pentru cei din afara Moldovei. Dorin Cozan va invita sa descoperiti Iosupeni-ul prin ochii unui copil si mai apoi ai unui adolescent plin de viata, un tanar care participa activ la evenimentele din viata satului pe care nu o mai regasim infatisata astazi atat de des in lucrari. Daca adaugam si umorul ca o caracteristica a scrierii, atunci sigur multi cititori vor dori sa descopere Iosupeni-ul infatisat de autor.
Va invitam sa cititi aceasta carte si apoi sa ne trimiteti comentariul dumneavoastra cu privire la ea pe adresa loredana at prwave.ro si poate aparea pe site.
{mosloadposition user9}