Alice Munro
Editura Litera
Daca ar trebui folosit un singur cuvant pentru a caracteriza proza scurta a lui Alice Munro atunci am putea spune, simplu, ca ea este “realistă”. Editura Litera ne prilejuieste intalnirea cu un nou volum scris de Alice Munro, autoare laureata cu Premiul Nobel pentru Literatura in 2013.
Povestirile lui Alice Munro cuprind, ca si in celelalte volume, istorii de dragoste neromantate. Nu o sa vedeti o viziune romantata a iubirii ci, dimpotriva, o sa aveti sansa de a va cufunda in situatii reale, cu probleme poate specifice multor cupluri.
Titlul volumului vine de la un joc care presupunea ca iti scriai numele si prenumele alaturi de cel al persoanei pe care o placeai. Taiai literele asemanatoare si, din ceea ce mai ramanea, vedeai ce cuvant iese din cele posibile (variantele disponibile erau ura, prietenie, curte, dragoste, casatorie), iar acel cuvant iti arata soarta.
Prima poveste din volum are in centru doua pubere care se decid sa ii joace o farsa de zile mari unei servitoare despre care nu aveau deloc o parere buna. Numai ca totul se intoarce impotriva lor intrucat aceasta farsa devine sansa servitoarei de a avea viata pe care si-ar fi dorit-o. O alta poveste aduce in atentie istoria unei familii in care el avusese numeroase aventuri si o sotie care a acceptat totul. Roata se invarte si, la batranete, el este cel care ajunge sa accepte infatuarea doamnei pentru un alt barbat intrucat altfel sotia lui ar fi ajuns sa fie mutata la ultimul etaj al unui spital de boli mintale, etaj de la care mai exista o singura modalitate de iesire. Modul in care se desfasoara viata in familii influenteaza intotdeauna copiii, iar unii, precum eroina din “Mobila de familie” ajung sa se simta in final liberi si fericiti cand sunt singuri, capabili sa faca ceea ce si-au dorit dintotdeauna.
Cumva, toate povestile incluse in acest volum de proza scurta reusesc sa sugereze faptul ca, indiferent de deciziile luate (casatorii la varste fragede), de problemele din familii, de diferentele intre membrii cuplurilor inainte de casatorie, exista o speranta, o sansa la fericire pentru oricine, indiferent de varsta.
Mi-a placut mult modul in care descrie Alice Munro povestirea:
“O povestire nu e ca un drum pe care-l urmezi… ci mai degraba ca o casa. Intri in ea si ramai acolo o vreme, ii cutreieri toate incaperile, te asezi oriunde iti place si descoperi cum se leaga unele de altele odaile si coridoarele si cum se schimba lumea de afara atunci cand o privesti prin ferestrele ei.“
Va invitam sa cititi aceasta carte si apoi sa ne trimiteti comentariul dumneavoastra cu privire la ea pe adresa loredana at prwave.ro si poate aparea pe site.
{mosloadposition user9}