Octombrie marchează a 7 a ediţie anuală a
“Lunii Voluntariatului Global”
Angajaţii UPS (NYSE:UPS) se aşteaptă ca pe parcursul celei de-a 7 a ediţii anuale a “Lunii Voluntariatului Global”, din octombrie 2009, să depăşească cele 1,2 milioane ore de voluntariat donate în 2008.
În România, ca acţiune în cadrul Lunii Voluntariatului Global, 41 de angajaţi au desfăşurat o acţiune de amenajare a unei case dintr-un complex pentru copii care provin din familii cu probleme, ajutând, astfel, organizaţia SOS – Satele Copiilor României.
De la prima ediţie a Lunii Voluntariatului Global, numărul angajaţilor voluntari a crescut de la 1.000 în anul 2003, la 20.000, cât se aşteaptă să participe anul acesta în lumea întreagă. În Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, 3.101 de angajaţi au participat la activităţi în cadrul Lunii Voluntariatului Global, realizând un total de 13.626 ore, prin derularea a 195 proiecte în 23 de ţări din zonă. Printre activităţile de voluntariat de anul trecut, amintim:
· Voluntarii din Africa de Sud au efectuat anumite lucrări de reparaţii la o facilitate specială pentru îngrijirea copiilor cu dizabilităţi severe.
· Voluntarii din statul Wisconsin / SUA au strâns aproape o tonă de deşeuri în cadrul unor proiecte de curăţare şi înfrumuseţare a parcurilor.
· Un grup de voluntari din statul Texas / SUA au participat în cadrul Proiectului de Construcţie Locuinţe pentru oamenii fără casă.
· 48 de angajaţi din Abuja, Nigeria, au curăţat un orfelinat local.
· 25 de angajaţi din Londra, Marea Britanie, au desfăşurat la o fermă o serie de activităţi, cum ar fi construirea de ţarcuri sau adăposturi pentru oi.
· 25 de angajaţi, din Bucureşti, România, au participat la o activitate de ecologizare în pădurea Băneasa, aflată în partea de nord a oraşului, acţiune organizată de Ecoassist.
“Voluntariatul este ceva care ne uneşte, ca şi companie, şi ne face mai puternici”, a declarat Scott Davies, Preşedinte şi CEO UPS. “Am convingerea fermă că oamenii preferă să facă afaceri şi să lucreze pentru companii care acţionează responsabil şi cărora le pasă de comunităţile în care îşi oferă serviciile.”
În 2008, numai în luna octombrie, angajaţii UPS au dedicat peste 140.000 de ore de voluntariat, în SUA, Canada, America Latină, Europa şi Asia.
Anul acesta, angajaţii UPS, împreună cu familiile lor, se aşteaptă la aproximativ 150.000 de ore de voluntariat pe parcursul Lunii Voluntariatului Global. Pentru a încuraja o participare şi mai mare anul acesta, The UPS Foundation va dona 100.000 USD în cadrul unui concurs al angajaţilor. “Premiul” celor zece angajaţi UPS constă în posibilitatea de a dona câte 10.000 USD către organizaţiile non-profit în care aceştia au desfăşurat activităţi de voluntariat pe parcursul Lunii Voluntariatului Global.
“Luna Voluntariatului Global oferă angajaţilor UPS oportunitatea de a da ceva înapoi comunităţilor în care trăiesc şi muncesc”, a declarat Ken Sternad, preşedinte The UPS Foundation. “Anul acesta, eforturile noastre de voluntariat se vor îndrepta cu preponderenţă către zonele de interes pentru companie – siguranţa comunităţii, îmbunătăţirea eficienţei operaţionale, mediul înconjurator, educaţie financiară şi diversitate. Voluntarii pot face o diferenţiere importantă în condiţiile în care resursele agenţiilor din comunitate se îndreaptă în mod special către domeniul serviciilor vitale”.
Luna Voluntariatului Global la UPS este unul dintre multele exemple ale angajamentului pe termen lung al companiei faţă de activitatea de voluntariat. De la înfiinţarea sa în anul 1907, UPS şi-a construit imaginea de companie responsabilă şi căreia îi pasă de oameni. Prin implicarea United Way în SUA, cât şi prin voluntariat, UPS oferă sprijin programelor care tratează subiecte sociale şi ale comunităţii, inclusiv siguranţa comunităţii, eficienţa non-profit, întreţinerea mediului înconjurător, educaţie economică/globală şi diversitate.
Despre The UPS Foundation
Înfiinţată în anul 1951 cu sediul în Atlanta, SUA, iniţiativele majore ale The UPS Foundation includ programe care sprijină siguranţa comunităţii, îmbunătăţirea eficienţei operaţionale, întreţinerea mediului înconjurător, educaţie financiară şi diversitate. The UPS Foundation urmăreşte punerea în practică a acestor iniţiative prin identificarea de proiecte specifice în care sprijinul său poate produce un impact social măsurabil. În anul 2008, The UPS Foundation a donat 46,9 milioane USD către organizaţii caritabile din întreaga lume. Vizitaţi community.ups.com pentru mai multe informaţii cu privire la implicarea UPS în comunitate.
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}