UPC România anunţă lansarea unui nou canal de televiziune, cu tematică gastronomică. TV Paprika urmăreşte prin emisiunile sale conservarea tradiţiilor culinare şi transmite într-o manieră plină de veselie reţete unice şi taine din bucătăriile altor ţări.
Noul canal TV adus de Chello Central Europe în România, disponibil în grila UPC, este prezent în ţări precum Ungaria, Republica Cehă, Slovacia şi România. Programul este transmis astfel în peste 3,5 milioane de locuinţe şi emite 16 ore pe zi, având ca invitaţi speciali vedete locale şi internaţionale.
Grila de programe TV Paprika cuprinde unele dintre cele mai îndrăgite emisiuni culinare internaţionale, prezentate de bucătari cunoscuţi în întreaga lume, ca: “Bufetul Nigellei” cu Nigella, regina neîncoronată a gătitului, care ne învaţă să gătim cele mai delicioase mâncăruri; “Cu F de la Fantastic”, un adevărat spectacol avangardist de gătit, cu bine cunoscutul Gordon Ramsay, “Numai proaspăt!” cu Anna Olson şi multe altele.
“Dorim să ne extindem oferta de canale TV cât mai mult şi de data aceasta ne-am concentrat asupra publicul feminin. TV Paprika este primul canal de televiziune cu tematică gastronomică din grila UPC şi are ca obiectiv promovarea valorilor bucătăriei locale şi tradiţionale şi, cel mai important, al evenimentelor gastronomice din întreaga lume. Clienţii noştri, şi în special femeile, pot urmări programele TV Paprika la o calitate superioară a imaginii şi sunetului prin platforma digitală”, declară Antonela Ciucaşu, Senior Marketing Communications Manager, UPC România.
Oferta de programe TV Paprika cuprinde pe lângă producţiile străine şi producţii locale, precum emisiunile româneşti “Reţete de vedete”, “Meniul Zilei” şi “Specialitatea bucătarului”. Gazda emisiunii “Reţete de vedete” este Roxana Iliescu, jurnalistă şi prezentatoare de televiziune. Invitaţii ei sunt vedete autohtone, pasionate de arta culinară, care vor pregăti meniul lor preferat în cadrul emisiunii şi vor aborda teme gastronomice. Astfel, veţi avea ocazia să aflaţi câte ceva despre mâncarea preferată a lui Adrian Enache, Monica Columbeanu, Dana Săvuică, Alice Nastase sau chiar a Prinţului Paul de România. Emisiunea „Meniul Zilei” este prezentată pe rând fie de cunoscutul bucătar Nicola Odobescu, fie de Graţiela Albu. Aceştia le oferă zilnic telespectatorilor o idee de meniu care se prepară rapid şi uşor, fără să neglijeze diversitatea. “Specialitatea bucătarului” are ca invitaţi bucătari profesionişti, care ne prezintă reţete speciale, într-o modalitate cât mai facilă de urmat.
“Suntem încântaţi că programul TV Paprika include pe lângă emisiuni recunoscute la nivel internaţional şi producţii româneşti, care sunt întotdeauna bine primite de publicul din ţară. În cadrul acestor emisiuni se abordează teme precum gastronomia, tehnici de pregătire ale diverselor mâncăruri, accentul punându-se pe redescoperirea bucătăriei tradiţionale şi pe gătitul sănătos. În acelaşi timp, ne bucurăm că putem oferi publicului telespectator o modalitate plăcută de petrecere a timpului liber prin conţinutul programelor noastre”, completează Diana Atănăsoaei, PR Manager Zonemedia Networks.
Informaţii suplimentare despre TV Paprika
TV Paprika este un canal de televiziune cu tematică gastronomică, ce urmăreşte păstrarea tradiţiilor culinare şi promovarea valorilor bucătăriei locale tradiţionale. TV Paprika nu este doar un canal de reţete culinare, ci un concept de viaţă, pornind de la oferirea de soluţii de cultură a produselor bio şi ajungând la cele mai rafinate reţete ale lumii şi cele mai strălucite restaurante frecventate de staruri. Conţinutul atractiv şi variat plasează TV Paprika în topul celor mai puternice branduri ale canalelor culinare din Europa. În octombrie 2007 canalul a intrat în portofoliul Chello Central Europe. (www.tvpaprika.ro)
Chello Central Europe este proprietarul unor branduri cunoscute de conţinut în Europa Centrală. Portofoliul curent de televiziuni din regiune include Minimax, Sport1 şi Sport 2, TV Paprika, Zone Club, Zone Reality, JimJam, Extreme Sports Channel, Romantica, Deko, Spektrum şi Filmmuzeum. De asemenea, compania are un joint-venture cu MGM Channel. Chello Central Europe este parte din Chellomedia, lider mondial în segmentul de companii media, divizia europeană de conţinut TV a Liberty Global, Inc. (www.chellomedia.com)
{mosloadposition user10}