UPC România demarează campania „Activează factura electronică și adoptă un copac” prin care îndeamnă clienții companiei, care au servicii de internet, să renunțe la factura printată prin activarea facturii electronice. Inițiativa este desfășurată cu sprijinul asociației ViitorPlus, în proiectul „Adoptă un copac”.
Prin intermediul acestei campanii, UPC România își propune să planteze 1.000 de copaci la fiecare 10.000 de facturi electronice activate în aplicația My UPC. Pe lângă acțiunea de plantare, compania va susține și îngrijirea puieților, până la maturitate, ca parte dintr-o investiție pe termen lung, în parteneriat cu ViitorPlus, o asociație pentru dezvoltare durabilă. Alături de aceasta, UPC și-a propus să contribuie la creșterea suprafeței împădurite din România.
„Adoptă un copac!” este un proiect de împădurire al asociației ViitorPlus, ce realizează acțiuni de plantare din anul 2007. Cu fiecare persoană care se implică, cu fiecare puiet plantat și îngrjit, asociația face un pas înainte către viitorul în care fiecare se va bucura de aer curat, de priveliști verzi, de climă stabilă, de biodiversitate și de armonie între oameni și natură.
Plantarea copacilor va avea loc în a doua parte a acestui an.
Clienții UPC România pot contribui prin activarea funcției de facturare online din contul My UPC. Mai multe detalii privind inițiativa și crearea unui cont în My UPC: https://www.upc.ro/activeaza-factura-electronica/