Universal Channel vă prezintă cele mai grozave seriale din SUA şi din întreaga lume:
Seriale în premieră care continuă
Sora Jackie
În fiecare miercuri, de la 22:00
O comedie dramatică derulată în New York, cu Edie Falco în rolul lui Jackie Peyton, o asistentă medicală devotată de la Urgenţă, care se luptă să îşi găsească timp şi pentru slujbă, şi pentru familie. Dacă viaţa de acasă este complicată de dorinţe complexe, nici viaţa ei profesională nu e mai simplă, aducându-i doctori fustangii, ore lungi de muncă, un sistem de sănătate care nu funcţionează bine şi studenţi care au cu toţii nevoie de atenţia ei.
Pacienţi de lux
În fiecare luni, de la 22:00
Dramă medicală cu Mark Feuerstein în rolul lui Hank Lawson, un medic învinuit pe nedrept pentru moartea unui membru al Consiliului de Administraţie al spitalului în care lucra. Trecut pe lista neagră de comunitatea medicală şi părăsit de logodnică, Hank este la pământ şi profesional, şi personal vorbind. El decide să ia totul de la capăt şi se mută într-o comunitate înstărită de pe plajă, în East Hampton, în încercarea de a-şi reface cariera.
CSI: Miami – Sezonul 1
De luni până vineri, de la 19:05
În fiecare vineri, de la 22:00
Locotenentul Horatio Caine (David Caruso), fost detectiv al Departamentului Omucideri, conduce un grup de investigatori care rezolvă cazuri de crimă în zona umedă şi tropicală din jurul oraşului Miami, în Florida. Alături de el lucrează Calleigh Duquesne (Emily Procter), Eric Delko (Adam Rodriguez) şi medical legist Alexx Woods (Khandi Alexander), care nu acceptă niciodată jumătăţi de măsură. Echipa lui Caine soseşte la locul crimelor comise în Miami, rezolvând fiecare caz ajutată de cele mai recente tehnologii, dar şi de priceperea detectivilor săi.
Imobiliare – Sezonul 2
În fiecare marţi, de la 21:00
În primul sezon al acestui program TV de tip “reality”, facem cunoştinţă cu Jeff Lewis, care îşi câştigă existenţa cumpărând case şi aranjându-le, pentru ca apoi să le vândă şi să obţină un profit. Derulată în lumea afacerilor imobiliare din Los Angeles, seria studiază îndeaproape mecanismele interioare ale acestei industrii, în timp ce Jeff şi echipa sa transformă diverse case din “sordide” în “superbe”.
Case de milioane – Sezonul 1
În fiecare marţi, de la 22:00
Această nouă serie de tip “reality” urmăreşte trei tineri agenţi imobiliari ambiţioşi, Madison Hildebrand, Josh Flagg şi Chad Rogers, care încearcă să vândă proprietăţi scumpe din Hollywood şi Malibu, California. Case de milioane urmăreşte în detaliu companiile lor imobiliare de succes, situate în Malibu şi Hollywood, în fiecare nou episod fiind prezentată o proprietate adevărată.
Filme în premieră
Aşii sălbatici
Sâmbătă 12 iunie, de la 22:00
Dramă poliţistă derulată în anii 1950, cu Stephen Dorff şi Brad Renfro în rolul fraţilor Leon şi Bobby, membri ai unei bande de stradă complet diferite, care luptă pentru a nu lăsa drogurile să pătrundă în cartierul lor. De când al treilea fiu al familiei a murit din cauza unei supradoze, banda celor doi – cunoscută sub numele de Deuces – şi-a asumat misiunea de a menţine la adăpost de droguri mica lor zonă din Brooklyn. Însă prezenţa unei bande rivale, care face trafic de droguri, provoacă o tensiune care ameninţă să se reverse într-un război total.
Dincolo de orizont – Miniserii
Vineri 18 şi sâmbătă 19 iunie, de la 22:00
Dramă romantică în două părţi, derulată în timpul celui de-al doilea război mondial, când siguranţa unei naţiuni trebuie să fie mai presus decât dragostea dintre un bărbat şi o femeie. Relaţia dintre Nathan Burgess (Allan Hawco) şi Shelagh Emberly (Liane Balaban) este adumbrită de misiunea Organizaţiei Atlantic Ferry, care trebuia să transfere aeronave din America de Nord în Europa. În distribuţie: Joss Ackland în rolul Primului-Ministru britanic, Winston Churchill, şi Richard E Grant în rolul fostului pilot Royal Air Force, Don Bennett.
{mosloadposition user10}