Într-o perioadă în care copiii din medii defavorizate au mai mult ca oricând nevoie de sprijin pentru a-și continua educația, Fundația United Way România a demarat o amplă campanie de conștientizare a luptei împotriva abandonului școlar: „Când îi ajuți pe ceilalți copii să învețe, îți înveți copilul să ajute’’.
Campania are un mesaj pozitiv, cu trimitere la o dublă educație – cea de acasă, dar și cea care are drept scop donația.
Totodată, este croită în jurul spotului video – prezent în online și TV – care arată părinților că a dona către programele de educație ale United Way România este un gest cu dublă semnificație: înseamnă educație pentru doi copii – al donatorului, care are un exemplu pozitiv în părinte, dar și pentru un copil din medii vulnerabile, care beneficiază de donație.
Conceptul și spotul video sunt realizate pro bono de Diud, în cadrul proiectului Diud Social.
Borcanul cu Lecții de bunătate din spotul video a devenit elementul central al campaniei, prezent atât virtual, în vizualurile pentru social media, cât și fizic: influenceri din diferite domenii au primit borcane desenate de copii din centrele de zi susținute de United Way România și o scrisoare personalizată.
Astfel, sunt încurajați să stea de vorbă cu copiii lor și să posteze pe rețelele lor sociale un mesaj de conștientizare a problemei din educație și donație prin SMS, trimițând VIITOR la 8864, pentru o donație lunară de 4 euro.
Campania a primit sprijinul mai multor persoane cunoscute din domeniul televiziunii, muzicii sau actoriei.
Printre cei care au ales să susțină cauza United Way România prin postări pe rețelele sociale se numără: Dana Rogoz, Amalia Enache, Sore, Livia Graur, Olimpia Melinte, Victoria Răileanu, Dragoș Bucur, Rareș Năstase, Diana Enache, Lavinia Petrea, Andreea Marinescu, Laura Gruia, Omid Ghannadi, Lili Sandu, Paul Ipate, Octav Strunilă și alții.
Criza pandemică a adus și o mare criză în educație. Fundația United Way România sprijină anual, prin programele sale, peste 5000 de copii vulnerabili.
Programele au o abordare integrată, în cadrul căreia acțiunile sunt concentrate asupra nevoilor copilului. Părinți, profesori, voluntari și asociații nonguvernamentale locale lucrează împreună pentru rezolvarea problemei abandonului școlar. În aceasă perioadă dificilă, copiii proveniți din familii defavorizate socio-economic riscă nu se mai întoarcă niciodată la școală.
„Pentru că educația este una dintre direcțiile principale ale United Way România, iar criza pandemică a adâncit lipsurile deja existente în acest domeniu, dorim să atragem atenția asupra problemei abandonului școlar. O problemă care nu este doar a copilului sau a familiei – ci a întregii comunități. Copiii din medii defavorizate au acum, mai mult ca oricând, nevoie de ajutor pentru a-și continua educația și pentru a avea o șansă la un viitor mai bun.”, declară Adriana Dobrea, Director Executiv United Way România.
„Ne-am propus ca, prin intermediul acestei campanii, să ajungem la cât mai multi părinți care vor să susțină lupta împotriva abandonului școlar și să le ofere, în același timp, propriilor copii o lecție despre ajutor și responsabilitate. O dublă educație, în care o donație înseamnă șansa unui copil de a merge la școală. Mulțumim tuturor celor care sunt alături de noi în acest demers, în mod special Diud – creatorii spotului și conceptului.”, spune Cristiana Constantinescu, Communication Manager United Way România.