Din 15 noiembrie 2010, Cohnandjansen JWT semnează noua campanie de comunicare Unisol, care se va derula pe atât pt TV, print, outdoor, cât şi în magazine. Unisol este parte din portofoliul Bunge şi lider pe segmentul mainstream al pieţei de uleiuri îmbuteliate din România.
Noua platformă creativă lansată în 15 noiembrie este “un miez de soare in viaţa ta”, având ca public-ţintă consumatorii tineri şi moderni, dar rămânând totodată relevant pentru cei fideli şi având ca element central originea naturală a produsului. Unisol devine ingredientul solar ce adaugă savoare atât mâncării, cat şi momentelor petrecute la masă, în familie.
Vedeta întregii comunicări este un strop de soare, a cărui energie molipsitoare transformă obişnuita cină în familie într-un mic moment de joacă şi magie. Pentru că Unisol păstrează, în fiecare sticlă, energia naturii şi a soarelui, mâncarea va fi mai apetisantă, ceea ce-l va face chiar şi pe cel mai mofturos “client”, copilul, să vâneze şi să savureze cu poftă fiecare îmbucătură. Iar un asemenea apetit este, fireşte, un prilej de bucurie pentru părinţi.
“Startul campaniei a avut loc în această primăvară când Unisol a început să comunice sub “Miez de soare în mâncare”, iar acum întărim mesajul prin noua campanie de comunicare în care punem accent pe provenienţa naturală şi calitatea recunoscută a produsului.” susţine Anita Dancso – Senior Brand Manager, Bunge.
Din partea Bunge Romania, echipa care a lucrat la această campanie este alcatuită din Anna Najdenova – Regional Marketing Manager, Anita Dancso – Senior Brand Manager şi Florin Ciobota – Junior Brand Manager.
Din partea Cohnandjansen JWT, echipa care a lucrat la această campanie este formată din Raluca Ciupercescu – Group Creative Director, Felicia Stoica – Copywriter, Cosmin Cucu – Senior Art Director, Adrian Isaia – Art Director, Mona Petre – Graphic Designer, Demetra Garbaşevschi – Head of Business Development, Ruxandra Mirea – Account Director, Mihai Gheorghe – DTP, Lucian Moisei – DTP, Ilinca Dumitrescu – A/V Producer, Cristian Dobre – Print Production.
Pentru această campanie de comunicare, Zenith Media s-a ocupat de media buying şi planning, prin Alina Cîrlan – Senior Communications Planner, Mihaela Cojocaru – Communications Planner, Gabriela Lupşa – Media Buyer şi George Floricel – Head of OOH.
Despre Bunge
Bunge este liderul european în producţia şi comercializarea uleiului alimentar îmbuteliat şi margarinei. Compania produce şi comercializează produse alimentare de foarte bună calitate, apreciate de către consumatori. În mod constant, Bunge se preocupă de nutriţie, sănătate şi starea de bine, dezvoltând produse alimentare care aduc beneficii consumatorilor. În România, portofoliul Bunge include următoarele mărci de uleiuri îmbuteliate: Floriol, Unisol, Raza Soarelui şi Ulvex. Fondată in 1818, compania Bunge este lider în domeniul agroindustrial şi cel al produselor alimentare cu operaţiuni integrate, de la cultivarea câmpului până la produsele pe care le servim la masă.
Despre Cohnandjansen JWT
Cohnandjansen JWT este afiliată reţelei globale JWT, un nume de referinţă în industria de publicitate, aflată în momentul de faţă pe locul 4 în topul celor mai mari reţele mondiale. JWT a fost una dintre primele agenţii de publicitate full-service (în 1864), prima reţea internaţională (în 1899), prima agenţie care a realizat un testimonial (cu Regina României pentru crema Ponds, în 1924) şi mai apoi, realizatoarea primului spot tv din lume (1939); de asemenea, JWT a pus bazele planning-ului, în 1968.
În prezent, portofoliul companiei reuneşte clienţi precum: Avon, Bayer (OTCs), Bunge (Floriol, Unisol), GarantiBank, Henkel (Perwoll online), Karamolegos Bakery, Kraft (Jacobs, Jacobs 3in1, Nova Brasilia), MegaImage, Nestle (KitKat), Nokia, Praktiker (online), România Liberă, Valvis Holding (Sâmbureşti, Aqua Carpatica), printre alţii.