Începând de astăzi, Lidl România organizează cea de-a treia ediţie a campaniei umanitare “Zâmbet de copil”, în parteneriat cu organizaţia Salvaţi Copiii. Prin intermediul acestei campanii, Lidl își propune colectarea fondurilor necesare pentru oferirea meselor zilnice copiilor defavorizaţi din România.
Campania se va desfășura între 08.04.2013 şi 01.06.2013, în toate magazinele Lidl din Bucureşti şi din țară. Ca în fiecare an, donațiile se pot face în urnele special amenajate în dreptul fiecărei case de marcat. Sumele astfel obținute vor fi direcţionate către organizaţia Salvați Copiii și vor fi utilizate pentru asigurarea hranei zilnice pentru copiii care participă la programele desfăşurate în centrele educaţionale ale organizaţiei.
“Fondurile strânse au crescut cu fiecare acţiune şi acest lucru ne face să devenim tot mai încrezători în dorinţa clienţilor şi angajaţilor de a oferi o masă zilnică unor copii din centrele organizației Salvaţi Copiii. Dorim să le mulţumim, pe aceasta cale, tuturor celor care au fost sensibilizaţi de scopul acestui proiect şi care au înţeles cât de importantă este investiția în copii”, a declarat Georgiana Tugearu, PR Manager Lidl România.
Campania „Zâmbet de copil” a debutat în decembrie 2011 cu proiectul pilot „Participă la miracolul de Crăciun”, desfăşurat în magazinele Lidl din Bucureşti şi din ţară. Încă de la prima ediţie, campania a reuşit să strângă 150.000 de lei, bani care au ajuns la peste 200 de copii din centrele Salvaţi Copiii şi la 500 de familii, sub forma unor pachete cu alimente şi produce igienico-sanitare. În cea de-a doua ediţie a programului, Lidl a reușit să strângă, cu ajutorul clienților și angajaților companiei, suma de 300.000 de lei, bani redirecţionaţi pentru masa zilnică a 200 de copii din centrele educaţionale Salvaţi Copiii și pentru alimente de bază pentru 500 de familii nevoiaşe din ţară timp de un an şcolar.
“Datorita suportului complex pe care Salvați Copiii si Lidl il dau copiilor si anume: suport educațional, o masă pe zi, haine și rechizite, niciun copil nu a mai absentat sau abandonat școala. Pentru copiii săraci este extrem de important să se aloce resurse pentru ca ei sa poată merge la școală“, a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv al Organizației Salvați Copiii.
Prin această campanie, Lidl România, în parteneriat cu Salvați Copiii, și-a propus susținerea combaterii sărăciei în rândul copiilor. Criza economică împinge tot mai mulţi copii către pragul de risc al sărăciei şi excluziunii sociale. În 2011, 49,1% dintre copiii români se aflau în această zonă de risc, în creştere faţă de anul 2010, când se înregistrau 48,7%. Datele ne arată că accesul la educaţie este unul din factorii care contribuie la ruperea lanţului sărăciei, astfel că în 2011, se aflau în risc de sărăcie şi excluziune socială: 87,2% dintre copiii ai căror părinţi au absolvit maxim 8 clase, 45,8% dintre copiii ai căror părinţi au absolvit maxim învăţământul liceal/vocaţional sau postliceal şi 10,2% dintre copiii ai căror părinţi sunt absolvenţi de studii superioare1.
În cei peste 22 de ani de când promovează drepturile copilului în România, Organizația Salvaţi Copiii a inclus peste 750.000 de copii în programe educative, de protecție și de asistență socio-educațională.
Mai multe detalii despre activitatea organizației pot fi accesate pe siteul www.salvaticopiii.ro.
Contact: Alexandra Boeriu, Coordonator comunicare si stranger de fonduri persoane fizice, alexandra.boeriu@salvaticopiii.ro, Mob +40744 360 446.
Lidl are în prezent mai mult de 3.000 de angajați, în reţeaua de magazine, centrele regionale de distribuţie şi în sediul central.
1 Sursa: Eurostat – Population and Social Conditions, Europe 2020 target on poverty and social exclusion, 2011.