Aspectul, culoarea, structura și forma unghiilor sunt un semn al sănătății noastre și al stilului de viață pe care-l avem. Casante, exfoliate, deteriorate, fisurate, moi… așa sunt adesea unghiile noastre. De ce?
Pentru că ne grăbim să ne facem unghii tehnice, manichiuri minx, încrustații de pietre și tot felul de modele, astfel că ajungem să neglijăm sănătatea unghiilor. Ce se întâmplă la final? Ei bine, unghiile noastre au nevoie acută de ajutor.
Vestea bună? Există soluții!
Ai unghiile casante?
De ce? „Pentru că deshidratarea unghiilor este agravată de variațiile de temperatură, de frig, de vânt. Este o problemă care ne dă bătăi de cap, mai ales iarna, dar o putem întâlni și în sezonul cald.”, explică Diana Marandiuc, Education Manager OPI România.
Ce poți face? Înainte de toate trebuie să știi că unghiile casante sunt dure, inflexibile. Se întâmplă uneori ca acestea să fie curbate, cu tendința de a se crăpa de-a lungul liniei de creștere. De aceea, unghiile au nevoie de hrănire. Masează-le zilnic cu un ulei special și aplică o dată la câteva zile un strat de lac protector (tratament de întărire a unghiilor).
Te confrunți cu unghii exfoliate?
Ia aminte! Această problemă apare pentru că stai prea mult și prea des cu mâinile în apă, deoarece folosești prea mult săpun și prea mult detergent. Sau…pentru că abuzezi de dizolvantul de unghii. De aici și condiția lor: moi si fragile.
Cum tratezi problema? „Aplică lacul de unghii într-un singur sens, pentru a evita dezlipirea straturilor de cheratină. Totodată, optează pentru un produs special de îngrijire, un tratament de întărire a unghiilor, pe care sa îl aplici până la vârf, ca să sigilezi foarte bine unghia”, punctează Diana Marandiuc.
Problema ta sunt unghiile cu striații?
Nu reprezintă o noutate! Încet, dar sigur, problema apare după 30 de ani. De ce? Pentru că, odată cu înaintarea în vârstă, celulele ajung să producă o cheratină mai puțin calitativă, de unde și sesibilitatea unghiilor.
Ce ai de făcut? „Nu abuza de polizor, pentru că îți va subția si îți va fragiliza și mai tare unghiile. Optează pentru o bază care să umple crăpăturile și să le niveleze. Această acțiune va fi precedată de un masaj temeinic al mâinilor și al unghiilor cu un ulei sau cu o cremă extrem de emolientă.”, recomandă specialistul.
Veșnica problemă: Unghii îngălbenite
Orice ai face, ajungi în același punct: unghii îngălbenite! Cauza? Fumatul și aplicarea prea des a lacurilor de unghii colorate, fără să utilizezi o bază de protecție. Reține! Îngălbenirea este superficială și poți scăpa rapid de ea, dacă vei pili puțin unghia.