”Jurnalismul de investigație, o specie pe cale de dispariție” – într-o colecție de marcă a editurii TRITONIC – Media și Comunicare, este titlul celei mai noi cărți care a apărut în ultima zi a târgului de carte ”Gaudeamus”, organizat anul acesta la Romexpo, în perioada 7 – 11 decembrie.
Noua apariție editorială, de un sublim aparte, este prima carte a jurnalistului român de investigații Răzvan Durlan, membru al Federației Internaționale a Jurnaliștilor și fondator al proiectului de publishing online Anchete Speciale, dar și prima carte de acest fel care apare în România despre jurnalismul investigativ de calitate.
Manuscrisul iese de sub tipar într-un moment trist și delicat al societății românești, tot mai măcinată de ură, impostură și fapte grave de corupție, de la cel mai mic la cel mai înalt nivel politic, dar și într-un moment extrem de greu și complicat pentru publisherii de carte. ”Este un volum extrem de dens, în care autorul a vărsat găleata cu anchete în acest volum. Sper să vă bucurtați de el și să-l citiți cu patimă, dar și cu multă atenție”, a declarat Bogdan Hrib, editorul cărții ”Jurnalismul de investigație, o specie pe cale de dispariție” la lansarea oficială de la Gaudeamus.
Dincolo de faptul că observăm în jurul nostru țări europene și nu doar europene, de un cu totul alt calibru și o altă factură socială decât propria țară, la poluri diametral opuse am putea nota, în care profesioniști remarcabili ai acestei meserii sunt uciși la comandă, cu sânge rece, pentru faptul că se exprimă liber și spun și expun lumii adevărul gol goluț, noul debut editorial care va apărea la editura Tritonic, al jurnalistului Răzvan Durlan, vine să dezvăluie o parte din culisele acestei meserii de o anduranță greu de imaginat, pentru care celebrul scriitor Gabriel Garcia Marquez nutrea unele din cele mai frumoase și notabile sentimente încercate vreodată, declarând în romanele sale faptul că ”jurnalismul este cea mai frumoasă meserie din lume” .
Referința la această carte care a fost deja lansată în premieră de jurnalistul de investigații Răzvan Durlan, fondatorul publicației Anchete Speciale, la standul editurii Tritionic, vine de la prof. univ. dr. Dumitru Borțun, unul dintre cei mai apreciați și prestigioși comunicatori și dascăli ai ultimelor decenii din România: ”Cartea e scrisă cu o sinceritate dezarmantă, care îl paralizează pe cititorul obișnuit cu autori ce se pun în lumină pe ei înșiși, care vor să pară altceva decât sunt sau care trec cu vederea aspecte mai neplăcute din viața lor. Scriitura este atât de frustă și de directă, încât nici nu-ți poate trece prin minte că autorul ar putea inventa, exagera, înflori sau omite ceva. Pentru a folosi o expresie celebră a lui Roland Barthes, această carte se situează la „gradul zero al scriiturii”. Altfel spus, la gradul maxim al credibilității”.
În cele aproximativ 140 de pagini ale cărții sale, Răzvan transpune în cuvinte sincere, deloc forțate, fapte și întâmplări clare din viața sa de jurnalist român, scoțând astfel la iveală o mulțime de ”jocuri de culise” din lumea parcă din ce în ce mai crudă în care ne aflăm. De la proprii patroni de presă, până la șantajul la care a fost supus, de la instituții și oameni cheie, care-și doresc ”să nu fie pătați”, la declarații și amenințări pe față venite din partea celor de la care nu te-aștepți.
„În data de 10.11.2022 s-a admis apelul celor de la Christian Tour – o companie mare din domeniul turismului care ne-a dat în judecată de 3 ori pentru același material iar a 4-a oară ne-a dat în judecată pentru un editorial în care eu am scris cuvântul „băiețaș”, cuvânt care poate fi folosit de un jurnalist mai ales dacă este și adevărat, cum preciza profesorul Borțun la lansare” a declarat autorul cărții la lansarea pe piață a cărții despre jurnalism, în prezența a numeroși invitați din societatea civilă, structure importante ale statului român și din lumea justiției.
Despre autorul cărții ”Jurnalismul de investigație, o specie pe cale de dispariție”, editura Tritonic.
Răzvan Durlan s-a născut în 1974 la Onești, jud. Bacău. Este absolvent al Facultății de Comunicare și Relații Publice ”David Ogilvy” din cadrul S.N.S.P.A, timp în care a îmbinat învățatul cu meseria de jurnalist la o revistă locală. Înainte să ajungă în breasla jurnaliștilor de București, a realizat la TV Deea din Onești una dintre cele mai apreciate emisiuni săptămânale ale vremii, dedicate medicinei moderne. Tot aici a realizat cele mai importante interviuri de televiziune, după care a urmat timp de jumătate de an unele specializări în Pro Tv și Prima Tv, ca producător promo. Pe urmă s-a întâlnit cu uniii dintre cei mai cunoscuți jurnaliști români și a devenit rând pe rând colaborator al cotidianlui România Liberă, dar și Redactor Șef al unui ziar local din Pitești, jud. Argeș. După alți câțiva ani petrecuți la ziarul Puterea, unde a livrat ziarului cele mai tari și multe capete de ziar, i-a venit ideea de a-și lansa propriul brand de publishing, o publicație total independentă în peisajul mass media din România, Anchete Speciale.
Tritonic Books este structurată în două mari direcții:
Carte academică (aproximativ 100 de titluri noi pe an) – având câteva colecții importante: Comunicare Media (din 1999), Sociologie, Asistență socială, Antropologie, Istorie, Smart Books (colecția de management și marketing), Istorie, Uniunea Europeană, Instituții și politici publice, Studii de securitate, Științe politice, Administrație publică, Psihologie, Sens (colecția de eseuri). Autorii colecțiilor academice sunt profesori sau cercetători din importante centre universitare ale țării: București, Timișoara, Cluj, Oradea, Iași, Sibiu, Craiova etc. Tritonic publică preponderent autori români, dar și traduceri.
Carte de ficțiune (aproximativ 30 de titluri noi pe an) – structurată în patru mari colecții: Mystery & thriller, SF & Fantasy, Cașmir (romane de dragoste) și LIT (colecția de literatură).
Distribuția carților se realizează prin propria librărie virtuală, prin librăria fizică din Str. Schitu Măgureanu nr. 9, parter, Facultatea de sociologie și asistență socială, precum și prin contracte de difuzare cu cei mai importanți jucători de pe piață: Libris.ro, Elefant.ro, Librarium (Cartepedia), Cărturești, dar și cu librării independente: Librăria Eminescu din București, Esotera din Timișoara, Prăvălia cu cărți din Constanța, Corina din Arad, etc.