Româncele călătoresc extensiv, singure sau împreună cu prietenii sau familia ori în interes de serviciu sau pentru a se relaxa, indică datele Tripsta1. Datele Tripsta se referă la zboruri spre destinații interne și externe rezervate de românce în perioada 1 ianuarie 2014 – 25 februarie 2015.
Având în vedere unde merg româncele atunci când călătoresc neînsoțite, Bucureștiul este principala destinație pentru femeile tinere și pentru cele mature (sub 25 de ani, 25-34 de ani și 55-65 de ani), aceste călătorii fiind, cel mai probabil, mai ales în interes de serviciu. Pe de altă parte, femeile cu vârste de 35-44 de ani aleg Viena drept primă destinație ale călătoriilor pe care le fac singure, Istanbulul este principala destinație pentru femeile de 45-54 de ani, în timp de doamnele trecute de 65 de ani merg singure mai ales la Bruxelles.
Principalele destinații pentru tinerele femei adulte: Viena, Istanbul și Amsterdam
Femeile adulte tinere cu vârste sub 25 de ani și de 25-34 de ani merg peste hotare mai ales la Viena (principala destinație pentru ambele categorii de vârstă), pe locul secund aflându-se Istanbul (pentru cele sub 25 de ani) și Amsterdam (pentru femeile de 25-34 de ani).
În cazul româncelor cu vârste sub 25 de ani, în afară de Viena și Istanbul, cele mai căutate destinații de călătorie sunt în Europa, indiferent dacă destinația este Manchester, Lisabona, Paris, Londora, Berlin, Helsinki sau Copenhaga. Aceleași deplasări europene sunt preferate și de femeile de 25-34 de ani, pe a căror listă de destinații de călătorie se află Istanbul, Berlin, Paris și Copenhaga, dar și Amsterdam, Atena și Frankfurt.
Preferințele femeilor mature includ Austria și Turcia, dar și Franța, Canada sau Bulgaria
Femeile mature (cu vârste de 35-44 de ani și 45-54 de ani) sunt și ele călători pasionați, Viena și Istanbul fiind principalele lor destinații. Pe plan intern, deplasările spre București se află pe locul 4 și cele spre Iași pe ultimul lor în topul preferințelor femeilor cu vârste de 35-44 de ani; capitala apare și pe lista româncelor de 45-54 de ani, în timp ce Iașiul se regăsește în a doua jumătate a topului principalelor 10 destinații către care efectuează călătorii.
”Itinerariile” de călătorie au pe primul loc Viena pentru româncele de 35-44 de ani, următoarele destinații preferate fiind Berlin, Zurich, Paris, Istanbul, Atena și Amsterdam. Viena se regăsește și în topul preferințelor de călătorie al femeilor de 45-54 de ani, alături de Montreal, Munchen, Sofia și Atena.
București, Bruxelles, Munchen și Atena – destinații pentru călătoriile solitare ale româncelor de peste 55 de ani
Româncele care au trecut de 55 de ani continuă să călătorească, Bucureștiul fiind principala destinație, urmată de Munchen, Paris, Londra, Roma, Bruxelles, Viena, Frankfurt și Tel Aviv.
Pe de altă parte, atunci când trec de 65 de ani, româncele au tendința să călătorească spre destinații mai îndepărtate, precum Statele Unite și Australia. Cu toate acestea, pe lista lor de călătorii solo, Geneva și Atena se găsesc pe primele locuri, urmate de Washington și Chicago, apoi de Amsterdam, Praga, Melbourne, Paris, Londra și Berlin.
Atunci când femeile călătoresc împreună, destinațiile sunt…
Deși călătoresc și singure, româncelor le place să trăiască experiența călătoriilor alături de prietenele lor.
Atunci când călătoresc în grup, româncele cu vârste sub 25 de ani aleg ca destinații principale Copenhaga, Paris și Barcelona, dar și Mumbai, Lisabona, Atena, Bruxelles, Praga și Roma. Când au între 35 și 44 de ani, principalele destinații ale româncelor sunt Istanbul, Barcelona și Paris, urmate de Bangkok, Milano, Lisabona, Ho Chi Minh și Roma.
Paris, Barcelona și Amsterdam sunt destinațiile preferate și de grupurile de femei cu vârste de 35-44 de ani. Acestea călătoresc și la Viena, Roma, Istanbul, Palma de Mallorca, Paris și Lisabona.
Istanbul, Copenhaga și Atena sunt destinații alese de grupurile de femei cu vârste de 45-54 de ani, cărora le place să călătorească acompaniate și spre Singapore, Londra și Amsterdam, Luxembourg, Moscova sau Chandigarh (India).
Atunci când vine vorba de româncele de 55-65 de ani, acestea preferă să meargă cu prietenele sau familia în special la Viena, Riga și Amsterdam, pe lista lor de destinații aflându-se și Dakar (Senegal), Paris sau Bordeaux, Moscova și Los Angeles. După 65 de ani, româncele călătoresc însoțite în special către București și Zurich.
Călătoriile din 2014: femeile și bărbații au ales aceleași destinații, însă ordinea preferințelor a fost diferită
Atunci când vine vorba de femeile și bărbații din România, principalele lor destinații de călătorie au fost aceleași anul trecut, diferența fiind dată de ordinea destinațiilor pe care călătorii români le-au ales pentru a merge mai întâi în vacanță, așa cum indică datele Tripsta2 colectate pe parcursul anului trecut.
Conform datelor Tripsta, România s-a aliniat anul trecut tendințelor internaționale în ceea ce privește rezervarea călătoriilor, bărbații fiind responsabili pentru 53% din totalul rezervărilor realizate prin intermediul Tripsta, iar femeile – pentru 47%. La nivelul întregii rețele Tripsta, bărbații au fost responsabili pentru 55% dintre rezervări și femeile – pentru 45%
Atena, Istanbul și Viena au fost pe primele locuri atât în preferințele bărbaților, cât și în cele ale femeilor din România. Pentru femei, a urmat Parisul, apoi Amsterdam, Copenhaga și Londra. Pe de altă parte, bărbații au optat mai întâi pentru Amsterdam, Londra și Copenhaga înainte de a se deplasa la Paris.
Orașele germane Berlin, Frankfurt și Munchen au fost destinații de călătorie atractive atât pentru românce, cât și pentru români pe parcursul anului trecut, la fel ca și Madrid, Lisabona și Barcelona ori Praga și Roma.
Pregătirile de călătorie: rezervările, prețul biletului și liniile aeriene preferate
Femeile sunt atente atunci când e vorba de deplasările și se pregătesc bine și din timp, căutând cele mai bune zboruri și cele mai convenabile prețuri.
Atunci când este vorba de preț, româncele au plătit în medie 239,56 de euro pentru un bilet de avion. Cel mai ieftin zbor rezervat a fost pe ruta București – Bruxelles, operat de Wizz Air, și a costat numai 27 de euro. Pe de altă parte, zborul cel mai scump a fost pe ruta București – Las Vegas, operat de Iberia Airline și achiziționat pentru 1.320 de euro.
Indiferent de prețul plătit pentru zborul ales, femeile își lasă o perioadă confortabilă de timp între momentul achiziționării biletului de călătorie și data plecării, cumpărându-și biletul cu 46.7 zile înaintea zborului propriu zis. Pe de altă parte, atunci când rezervă și cumpără bilete de călătorie, femeile preferă să folosească computer (91%), însă un procentaj redus dintre ele (9%) fac același lucru prin intermediul dispozitivelor mobile.
Pentru a avea un zbor plăcut, româncele aleg atent și liniile aeriene cu care călătoresc. Astfel, ele preferă să zboare în principal cu Tarom, Air France și KLM, dar și cu Lufthansa, Austrian Airlines sau Turkish Airlines și cu Aegean Airlines, Air Berlin, Alitalia ori Wizz Air.
1 Datele Tripsta se referă la zboruri spre destinații interne și externe rezervate de românce în perioada 1 ianuarie 2014 – 25 februarie 2015.
2 Informațiile provin din baza de date a Tripsta și se referă la căutările și rezervările realizate în perioada Ianuarie – Decembrie 2014.