Fondul de Pensii Administrat Privat PRIMA PENSIE, gestionat de compania PRIMA PENSIE FOND DE PENSII S.A., a fost autorizat de Consiliul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Anterior, în cadrul procesului de autorizare a societăţii de pensii, PRIMA PENSIE FOND DE PENSII S.A. primise, în data de 1 august, atât autorizarea ca administrator al fondului de pensii administrat privat, cât şi autorizarea prospectului schemei de pensii elaborate şi propuse de către administrator. Fondul de pensii PRIMA PENSIE va investi în următoarele clase de active: instrumente ale pieţei monetare (inclusiv conturi şi depozite în lei) – maximum 20%, titluri de stat emise de Ministerul Finanţelor Publice din România sau de Statele Uniunii Europene – 40%, obligaţiuni municipale – 10%, acţiunile tranzacţionate pe pieţele reglementate şi supravegheate din România şi din statele Uniunii Europene – 20%, obligaţiuni corporative – 10%. Instrumentele în care se fac plasamentele sunt cele prevazute de legislaţia în vigoare privind fondurile de pensii administrate privat.
Damjan Mencej, preşedinte PRIMA PENSIE FOND DE PENSII S.A., a declarat: “Societatea noastră conştientizează rolul social al Pilonului II al sistemului de pensii şi necesitatea asigurării unei pensii suplimentare consistente. Mizăm pe experienţa acumulată în administrarea pensiilor private, precum şi în activităţile aferente pieţei de capital. Astfel, în structura organizaţiei noastre, o importanţă deosebită este acordată Direcţiilor de Analiză şi Administrare Portofoliu, în care vor lucra specialişti de pe piaţa de capital românească. Pentru o mai bună vizibilitate a pieţelor internaţionale, avem în vedere o strânsă colaborare cu departamentele specializate existente în cadrul grupului”.
În procesul de administrare a portofoliului, fluctuaţia indusă de acţiuni va fi diminuată prin gradul înalt de diversificare a portofoliului, prin investiţia într-o serie de instrumente cu venit fix (obligaţiuni municipale şi corporative, titluri de stat). Expunerea portofoliului pe un emitent sau grup de emitenţi este redusă şi se află într-un proces zilnic de monitorizare. În scopul acoperirii riscului se vor folosi instrumente financiare derivate.
Societatea PRIMA PENSIE FOND DE PENSII S.A. consideră că Bursa de Valori Bucureşti are în continuare un potenţial semnificativ de creştere, exemplificând în acest sens sectoare cum sunt cel financiar sau al construcţiilor. Astfel, pentru început acţiunile româneşti vor avea o pondere ridicată în portofoliu, fără a ignora însă oportunităţile investiţionale care vor exista pe pieţe mature cum sunt cele Vest Europene sau Nord Americane.
În România, compania PRIMA PENSIE FOND DE PENSII S.A. a demarat activitatea în domeniul pensiilor private obligatorii (Pilonul II), urmând ca ulterior să îşi desfăşoare activitatea şi în sectorul pensiillor private facultative (Pilonul III).
În urmă cu o lună şi jumătate, pe data de 19 iunie 2007, S.C. PRIMA PENSIE FOND DE PENSII S.A.
a primit, din partea CSSPP, autorizarea de constituire ca societate de pensii în sistemul pensiilor administrate privat, fiind printre primele societăţi de administrare a pensiilor private avizate.
{mosloadposition user10}