După certificarea sistemului său de colectare online de către autoritățile luxemburgheze, Fraternité 2020 a devenit prima inițiativă cetățenească europeană care a început să colecteze declarații de susținere pe serverele Comisiei Europene. Fraternité 2020 dorește „să îmbunătățească programele de schimb ale UE, precum Erasmus sau Serviciul european de voluntariat, pentru a contribui la o Europă unită, bazată pe solidaritate între cetățeni” și a fost prima inițiativă cetățenească europeană (ICE) înregistrată de către Comisie.
În luna iulie, Comisia a propus găzduirea inițiativelor cetățenești europene pe propriile sale servere, ca răspuns radical la problemele semnalate de unii organizatori în ceea ce privește găsirea unor soluții de găzduire corespunzătoare și instalarea sistemelor lor de colectare online. Aceasta s-a angajat, de asemenea, să sprijine organizatorii interesați de utilizarea acestui serviciu în vederea obținerii unei certificări a sistemelor lor de colectare online, astfel încât aceștia să poată începe cât mai curând posibil colectarea declarațiilor de susținere.
Începând din acel moment, Comisia a colaborat îndeaproape cu organizatorii și cu Centrul național al tehnologiilor informației [Centre des technologies de l’information de l’Etat (CTIE)] din cadrul Ministerului funcției publice și al reformei administrative din Luxemburg. CTIE este autoritatea de certificare desemnată în Luxemburg, la sediul căreia sunt amplasate serverele Comisiei.
Această cooperare strânsă dă, în prezent, rezultate concrete. Inițiativa „Fraternité 2020” a semnat un acord de găzduire cu Comisia și a obținut certificarea de către CTIE a sistemului său de colectare online, aceasta fiind ultima etapă necesară înainte ca site-ul internet destinat colectării online a declarațiilor de susținere în favoarea acestei inițiative să poată apărea online pe serverele Comisiei. Site-ul internet este disponibil începând cu 26 octombrie.
Vicepreședintele Šefčovič a afirmat: „Acest rezultat demonstrează hotărârea fermă a Comisiei de a asigura reușita acestui nou instrument al democrației participative. Când am susținut că organizatorii primelor inițiative nu vor întâmpina obstacole insurmontabile la lansarea inițiativelor lor, eram convins de ceea ce spun. Aș dori să mulțumesc autorităților luxemburgheze, în special doamnei ministru Octavie Modert, pentru excelenta lor cooperare care a permis Comisiei să își respecte angajamentul.”
Domnul Luca Copetti, un reprezentant al comitetului cetățenilor din cadrul inițiativei Fraternité 2020, a declarat: „Suntem entuziaști că am început să colectăm declarații de susținere pentru inițiativa noastră. De multă vreme doream să promovăm viziunea noastră asupra unei Europe unite, bazată pe solidaritate între cetățeni, prin intermediul acestui nou instrument al democrației transnaționale. Am început să ne pregătim pentru lansarea sa cu mai bine de doi ani în urmă și am fost primii la linia de start în momentul intrării în vigoare a regulamentului. Fiind vorba de prima inițiativă de acest tip înregistrată de Comisie, am întâmpinat anumite dificultăți care nu puteau fi prevăzute. Suntem recunoscători Comisiei că ne-a ajutat să depășim aceste momente dificile și suntem mulțumiți că acum ne putem concentra asupra organizării unei reale dezbateri europene care să vizeze propunerile noastre și care ne va permite, sperăm, să obținem nivelul de sprijin necesar.”
Doamna Octavie Modert, ministrul luxemburghez, a declarat: „Este o onoare să certific, la Luxemburg, primul sistem de colectare online al unei inițiative cetățenești europene, contribuind astfel la dotarea cetățenilor europeni cu un instrument puternic al democrației participative la nivel european. Sunt foarte încântată de faptul că această certificare reprezintă un veritabil exemplu de mentalitate europeană, care se reflectă în colaborarea dintre Comisia Europeană și serviciile CTIE de care sunt responsabilă. Luxemburgul este onorat că poate găzdui serverele destinate sistemelor de colectare online și este dispus să își ofere serviciile în vederea unei colaborări continue cu Comisia pentru a garanta buna funcționare a acestui instrument participativ și pentru a oferi organizatorilor de inițiative cetățenești o soluție durabilă.”
Coraportorii privind ICE din cadrul Parlamentului European au salutat, de asemenea, această inițiativă. Domnul Alain Lamassoure, deputat în Parlamentul European, a declarat: „Sunt încântat să constat că, datorită eforturilor depuse de Comisie, toate condițiile tehnice sunt îndeplinite în prezent pentru a permite cetățenilor să participe la elaborarea legislației UE.”
Doamna Zita Gurmai, deputat în Parlamentul European, a adăugat: „Sunt fericită că prima ICE înregistrată este acum pregătită să înceapă colectarea online a semnăturilor. Cred că discuția lansată de această ICE va stimula în mod considerabil dezbaterile la nivel european. Această cooperare în rândul părților interesate a demonstrat că, atunci când există voință, există întotdeauna o modalitate de a depăși dificultățile tehnice. Sunt convinsă că acest spirit va continua să ne călăuzească pașii în cotidian, astfel încât acest instrument al democrației participative să devină un atu valoros pentru cetățenii europeni.”
Fraternité 2020 este prima ICE găzduită pe serverele Comisiei, însă nu este prima ICE care a început să colecteze declarații de susținere online. Această onoare îi revine inițiativei „Right 2 Water”, care utilizează o soluție de găzduire privată. Ambele inițiative folosesc software-ul gratuit și cu sursă deschisă furnizat de către Comisie în vederea colectării online.
În plus, Comisia a înregistrat deja alte 10 inițiative, dintre care patru au semnat deja un acord de găzduire cu Comisia pentru sistemele lor de colectare online și, foarte curând, ar trebui să fie în măsură să înceapă colectarea primelor declarații de susținere.
Pagini Utile
● Lista inițiativelor deschise
● Fraternité2020
● Right2Water
● Întrebări și răspunsuri referitoare la ICE