„Cehov este un artist incomparabil, da, da, absolut incomparabil… Un artist al vieţii… Cehov a creat forme noi de scris, complet noi, după părerea mea, în întreaga lume, cum nu am mai întâlnit nicăieri… Şi nici nu poţi să-l compari pe Cehov ca artist cu scriitorii ruşi anteriori – cu Turgheniev, Dostoievski sau cu mine. Cehov a impus o formă specifică, asemenea impresioniştilor” – Lev Tolstoi
- Anul acesta se împlinesc 160 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari dramaturgi ruși: Anton Pavlovici Cehov. Luna martie este luna Cehov pentru TVR și pentru Teatrul Național de Televiziune
- Primul spectacol pe care vi-l propunem este „Unchiul Vanea”, montat de Mircea Cornișteanu la Teatrul Naţional din Craiova
La data premierei criticul de teatru Alice Georgescu descria „Unchiul Vanea” al Teatrului Național din Craiova:
„Întocmai ca într-un canon, o voce începe discursul pe când cea dinainte încă nu l-a încheiat, fiecare glas îngână, împreună cu altele și iremediabil singur, aceeași melodie. În spectacol, sentimentul lipsei de comunicare dintre eroi are ceva definitiv și covârșește cu atât mai mult cu cât există clipe în care s-ar părea că limitele propriei nefericiri pot fi depășite, iar sufletele pot să se contopească.”
Despre idealul uman al lui Cehov, tot Alice Georgescu citează o scrisoare către fratele scriitorului, Nikolai, din 1886:
„Ei nu sunt flecari și nu ți se vâră în suflet cu destănuirile lor, când nu-i întreabă nimeni… Nu se depreciază ca să provoace compătimirea altora… Nu spun «Nimeni nu mă înțelege» sau «Mă irosesc pe fleacuri», pentru că asta înseamnă a căuta efecte ieftine, pentru că e banal, învechit și fals…”
„Acești «ei» sînt”, continuă Alice Georgescu, „oameni adevărați, demni, pe care dramaturgul, cu oroarea sa funciară de gesturi și vorbe mari, îi numește, simplu, «oameni bine crescuți». Or, în «Unchiul Vanea», eroii nu fac altceva decât să se plângă, să se destăinuie, să se deprecieze necontenit, pe scurt, să flecărească.”
UNCHIUL VANEA
de A.P.Cehov
Preluare de la Teatrul Naţional din Craiova
Traducerea: Moni Ghelerter, Radu Teculescu
În distribuție: Valer Dellakeza, Tudor Gheorghe, Diana Gheorghian, Nataşa Raab, Constantin Sassu, Iosefina Stoia, Lucian Albanezul, Viorica Popescu Mihail.
Scenografia și costumele : Ştefania Cenan
Regia artistică : Mircea Cornişteanu
Echipa TVR
Imaginea: Bogdan Cojar
Regia de montaj: Emilia Andreescu
Regia artistică TV: Constantin Dicu
Program de difuzare:
Vineri, 28 februarie, ora 22.30*, TVR Internațional
Sâmbătă, 29 februarie, ora 10.30*, TVR Moldova
Duminică, 1 martie, ora 20.00*, TVR 3
Casa de Producție TVR vă invită să urmăriți un nou episod al seriei Locuri, oameni şi comori: „Toți în unu – Povestea unui proiect de țară”, sâmbătă, 29 februarie, la ora 12.00*, pe TVR 3
„Atunci când o dorință se regăsește în alegerea unanimă a unei națiuni, ea se manifestă cu o asemenea forță încât politicul trece pe planul doi. Sigur că oamenii politici semnează tratatele și convențiile. Tot ei fac declarații care înfierbântă auditoriul și negociază la masa marilor puteri. Uneori pun mâna și pe arme.
Avem nevoie de aceste figuri conducătoare, așa cum avem nevoie și de date: 1600, 1859, 1918. Această idee a prins viață la Muzeul Municipiului București, într-un proiect numit Fizionomii unificatoare. Istoricul Adrian Majuru, inițiatorul acestei expoziții, consideră că aceste fizionomii unificatoare – Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza, I.C.Brătianu – și-au însușit poziția de lideri și și-au dovedit, astfel, fidelitatea față de acest popor.
Tot la Muzeul Bucureștiului vom vedea în premieră, o reconstituire din silicon a capului lui Mihai Viteazul, prima de acest fel în muzeele din România. Reconstituirea, realizată de sculptorul Radu Tudor Panait, se bazează pe măsurătorile antropometrice făcute acum mai bine de 100 de ani de către profesorul de anatomie și antropologul Iosif Francisc Rainer” – Emilia Nicolaescu, realizator
Seria „Locuri, oameni și comori” este o producţie a Casei de Producţie a TVR.
Imagine: Marian Oprea/ Sunet: Marius Stanciu / PPS: Mihnea Ciulei/ Editor imagine: Elena Nițu/
Ilustrație muzicală: Tudor Stănescu/ Organizator de producție: Marius Flonta
Teatrul Național de Televiziune este un proiect Casa de Producție TVR, difuzat pe canalele TVR și online pe TVR+.
Producător coordonator: DEMETER András István
* Programele TVR pot suferi modificări în funcție de evenimentele de ultimă oră.