„HAMtrenament pentru viață” este proiectul lunii aprilie demarat de Asociația Zi de Bine
Un teren de antrenament dedicat câinilor utilitari a fost amenajat în zona de nord a Bucureștiului pe o suprafață totală de 7000 mp. În colaborare cu Asociația Clubului Câinilor Utilitari, Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de Bine, au demarat la începutul lunii aprilie proiectul „HAMtrenament pentru viață”. În cadrul proiectului, întregul spațiu a fost utilat cu obstacole și aparate necesare pentru antrenarea câinilor de căutare și salvare și, totodată, au fost achiziționate echipamente GPS prin satelit Garmin 66i necesare echipelor de intervenție în timpul misiunilor de căutare.
Terenul a fost dotat cu sisteme de iluminat, camere de filmat și bineînțeles obstacole ce vor ajuta la îmbunătățirea agilității câinilor: bârne fixe și mobile, mese de direcționare, balansoare, piste și multe altele.
Investiția în proiectul „HAMtrenament pentru viață” s-a ridicat la 35.000 de euro. Proiectul a fost susținut de partenerii strategici ai Asociației Zi de BINE, Lidl România, Grupul EON România și UniCredit Bank.
„La jumătatea lunii aprilie, la scurt timp după lansarea acestei cauze, voluntarii de la Asociația Clubului Câinilor Utilitari au primit o alertă din partea MAI prin care erau anunțați că doi copii au dispărut în județul Dâmbovița. 11 voluntari alături de 6 câini atestați pentru intervenția în mediul natural au răspuns instant solicitării. După câteva ore de căutări pe timp de noapte, copiii au fost găsiți, iar întâmplarea a avut final fericit. Ne-am dat seama, o dată în plus, cât este de important antrenamentul câinilor de salvare și mai ales, condițiile în care se desfășoară. Ne-am bucurat să putem susține acest proiect și să-i vedem pe Chalapa, Billy, Sena, Toshi, Kaly și ceilalți salvatori dând fericiți din coadă”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de Bine.
Într-un context în care într-un singur an în România au dispărut 400 de copii, dintre care 70 sunt dispăruți la ora actuală, câinii salvatori reprezintă un ajutor indispensabil în misiunile de salvare. Un astfel de spațiu asigură pregătirea câinilor la cel mai înalt nivel, pentru diferite situații critice precum dispariții în urma inundațiilor, alunecărilor de teren, clădiri prăbușite sau explozii.
Pe spațiul amenajat, Asociația Clubului Câinilor Utilitari (CCU) urmează să organizeze și ateliere în care vor face demonstrații alături de cei 20 de câini ai asociației, cu privire la tehnicile de antrenament specifice pentru misiunile de căutare și salvare.
Un câine salvator este la fel de eficient într-o misiune de căutare precum o întreagă echipă formată din 50 de persoane și poate depista mirosul unei persoane căutate de la 400 de metri distanță, asigurând astfel o rată de succes a unei misiuni de cel puțin 70%.
Ce înseamnă un câine utilitar?
- Un câine care lucrează pe toate tipurile de teren, în munți, păduri, mediul rural, orașe, clădiri prăbușite sau terenuri inundate, atât pe timp de noapte, cât și pe parcursul zilei.
- Un câine antrenat pentru o gamă largă de scenarii de căutare a oamenilor dispăruți, de toate tipurile și indiferent de vârstă, de la copii, la adulți rătăciți pe munte, persoane cu tulburări grave de sănătate, precum Alzheimer sau demență, sau victime prinse sub viituri și dărâmături.
- Un câine care se pregătește împreună cu handler-ul său de la cea mai fragedă vârstă, cel puțin 2 ani înainte de atestare, iar apoi vor susține anual sesiuni de reexaminare.
Dacă aveți un proiect în care credeți, dar pentru care nu ați găsit încă finanțare, îl puteți înscrie pe www.zidebine.ro.