Grupul LEGO® anunță concluziile celui mai recent studiu efectuat la nivel internațional, „Play Well” 2018, care a avut drept obiectiv înțelegerea a ceea ce înseamnă în prezent joaca pentru părinți și copii, încurajând discuții despre importanța acestei activități. Sondajul a fost efectuat în lunile februarie și martie 2018, pe un număr de aproximativ 13.000 părinți și copii din nouă țări (China, Danemarca, Franța, Germania, Rusia, Arabia Saudită, Mexic, Regatul Unit al Marii Britanii și Statele Unite ale Americii).
Datele obținute arată că familiile sunt mai fericite, mai apropiate și mai puțin stresate când se joacă împreună, dar mai bine de o treime dintre ele (38%) recunosc că le este greu să prioritizeze joaca din cauza programelor zilnice aglomerate, atât ale părinților, cât și ale copiilor.
Cercetarea dezvăluie o legătură puternică între orele de joacă petrecute împreună și fericirea familiilor, nouă din zece familii (88%) care se joacă timp de cinci ore pe săptămână sau mai mult afirmând că sunt fericite, în timp ce, dintre cele care se joacă mai puțin de cinci ore pe săptămână, numai șapte din zece (75%) afirmă că sunt fericite.
Cu toate acestea, timpul petrecut la joacă devine limitat și este influențat de alte activități zilnice, aproape o treime dintre familii (30%) petrecând mai puțin de cinci ore pe săptămână jucându-se împreună. Una din zece familii (10%) se joacă sub două ore săptămânal.
Chiar și atunci când familiile sunt împreună la joacă, șase din zece părinți (61%) recunosc că au tendința de a se lăsa distrași de diferiți factori, cum ar fi munca, treburile casnice sau smartphone-urile. În mod alarmant, unul din cinci copii (17%) spune că e prea ocupat ca să se joace, patru din cinci (81%) afirmând că și-ar dori ca părinții lor să se joace mai mult cu ei.
Autoarea și experta în probleme familiale Jessica Joelle Alexander spune: „Joaca împreună este un element fundamental care stă la baza vieții de familie, atât pentru copii, cât și pentru părinți. Însă deoarece stilurile de viață sunt mai agitate ca oricând și se pune un foarte mare accent asupra educației formale și activităților structurate, poate fi ușor să uităm să ne facem timp și pentru joacă. Date fiind efectele pozitive pe care aceasta le are asupra stării noastre de bine și asupra fericirii noastre, joaca în familie ar trebui să fie cea mai importantă dintre «temele pentru acasă».”.
Cum este influențată joaca de tehnologie?
Raportul prezintă o schimbare a modalităților de joacă în funcție de generații și îngrijorările care apar odată cu acestea. În timp ce părinții încă își fac griji în privința siguranței și sociabilității jocurilor digitale – 88% fiind îngrijorați din cauza siguranței online și 72% temându-se că tehnologia face copiii mai puțin capabili să gândească singuri – raportul arată că generația următoare ne învață pe toți să acceptăm oportunitățile unice aduse de tehnologie.
Copiii sunt pionierii unui nou tip de „joacă fluidă”, unde se angajează în mod natural într-o joacă ce combină fără probleme lumea reală, experiențele imaginare și cele digitale.
Raportul mai arată că integrarea sporită a straturilor digitale nu este în detrimentul tipurilor de joacă tradiționale, întrucât majoritatea copiilor (81%) încă preferă să se joace cu părinții decât singuri, iar trei din patru (72%) preferă să se joace cu prietenii în aceeași cameră mai degrabă decât online.
În ciuda îngrijorărilor, părinții arată că sunt predispuși să adopte mentalitatea copiilor lor, mai mult de jumătate dintre aceștia (59%) considerând că tehnologia poate aduce familia împreună, și trei din patru (77%) considerând că joaca digitală poate fi creativă.
Dr. Elena Hoicka, lector senior de psihologia educației la Universitatea din Bristol, spune: „Deși mulți părinți simt că preferința copiilor lor față de joaca digitală stă în calea a ceea ce ei consideră un tip de joacă mai bun, în general activități mai tradiționale, adevărul e că acestea două nu trebuie să se excludă reciproc. Mai mult decât generațiile anterioare, copiii de azi văd lumea digitală și pe cea reală drept părți ale unui spațiu de joacă uriaș și interconectat. Pentru a profita cât mai mult de timpul petrecut jucându-se împreună, părinții trebuie să adopte la rândul lor această mentalitate fluidă.”
Joaca are un rol esențial în procesul de învățare
Puterea pe care o are joaca de a ajuta copiii să învețe este indiscutabilă pentru părinți. Aproape toți (95%) cred că joaca este esențială pentru starea de bine a copiilor și reprezintă un instrument educativ esențial. Patru din cinci (82%) consideră că acei copii care se joacă mai mult vor avea mai mult succes în viitor, atât la școală, cât și la muncă.
De asemenea, părinții clasifică învățarea în joacă (76%) drept tehnica educativă principală, înaintea citirii cărților (67%), învățării la clasă (55%), interacționării cu prietenii (65%) și navigării pe internet (22%). Mai important, patru din cinci copii (83%) sunt de acord că învață mai bine când se și joacă.
Adulții și copiii deopotrivă simt beneficiile pe care le aduce joaca împreună. Părinții spun că joaca e bună pentru propria stare de bine (91%) și fericire (72%) și că îi ajută chiar să se simtă mai relaxați (86%) și mai legați de copiii lor (64%). Aproape toți copiii intervievați spun că joaca îi face să se simtă fericiți (93%) și să se relaxeze după o zi lungă la școală (87%).
Julia Goldin, director marketing al Grupului LEGO®, spune: „Ce e frumos la joacă este că evoluează și se transformă cu fiecare generație, însă beneficiile ei rămân constante. Acest raport arată că digitalizarea oferă mai multe oportunități pentru ca joaca să devină cât mai captivantă. Vom continua evoluția LEGO® pentru a integra experiențe digitale și fizice pentru copii, cu scopul de a ne asigura că aceștia vor putea beneficia în continuare de învățare distractivă. Joaca este în continuare esențială pentru copii, iar noi avem un rol în susținerea părinților, astfel încât ei să le ofere celor mici cele mai bune experiențe cu putință, să protejeze și să prioritizeze orele de joacă.”
Raportul LEGO® „Play Well” 2018 poate fi vizualizat aici.