Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Un roadster cu caracter si calitati sportive: noul BMW Z4

Interacţiunea dintre proporţiile clasice şi tehnologia de ultimă oră definesc caracterul inconfundabil al BMW Z4. Cea mai nouă versiune a modelului roadster, echipată cu o serie de inovaţii suplimentare la nivelul sistemului de propulsie şi al dotărilor, este pregătită pentru premiera mondială la Salonul Auto de la Detroit.

Noul BMW Z4 reprezintă o interpretare tradiţională şi totodată contemporană a conceptului clasic de roadster. Dotările exterioare noi, subtilităţile de detaliu interior, noul pachet de echipamente Design Pure Traction, noul model entry-level sDrive18i furnizează un impuls unui model care face parte din unul dintre cele mai exclusiviste şi emoţionale segmente ale industriei auto.

Noul BMW Z4 intră în scenă la 25 de ani după legendarul BMW Z1. Atunci când a fost lansat în 1987, la Salonul Auto de la Frankfurt (IAA), acel roadster a atras multe priviri – nu numai prin conceptul revoluţionar al uşilor, ci şi datorită agilităţii şi manevrabilităţii. Odată cu BMW Z1 a început un nou capitol din istoria modelelor BMW roadster – o tradiţie care a început în anii ’30 şi a culminat cu BMW 328 (câştigător Mille Miglia în 1940) şi BMW 507 din 1955. În anii ’90, BMW Z3 şi BMW Z8 au readus la viaţă tradiţia bogată a acestor modele. De asemenea, au fost deschizătoare de drum pentru prima generaţie BMW Z4 şi apoi succesorului acestuia, primul roadster al mărcii care a fost echipat cu un hard top retractabil.

Design: proporţii clasice îmbinate cu un caracter modern.

Succesul unui roadster BMW din prezent îşi are originile în execuţia riguroasă a conceptului, un proces care şi-a lăsat amprenta asupra designului şi a proprietăţilor de condus ale fiecărui automobil. Capota proeminentă, ampatamentul lung, talia joasă şi spatele coborât joacă un rol deosebit de important în modelarea aspectului pentru a obţine proporţiile pure de roadster. Poziţia coborâtă a scaunelor, aflate chiar înaintea punţii spate, oferă conducătorului şi pasagerului o experienţă intensă a condusului. Impresia că face "parte din maşină" permite conducătorului să repartizeze sensibil şi precis puterea pe care o transferă punţii spate. Aceasta este reţeta unui roadster în stilul BMW.

Hard topul se îmbină perfect cu forma automobilului. Când este închis, acesta formează o linie cursivă a acoperişului în timp ce suprafaţa largă a geamurilor optimizează vizibilitatea şi sentimentul de spaţiu în interiorul maşinii. La deschidere, cele două elemente ale hard topului sunt găzduite, una deasupra celeilalte, într-un spaţiu compact din spatele roadsterului. Montanţii A – vopsiţi cu un negru discret – subliniază silueta coborâtă a noului BMW Z4, în special când acoperişul este strâns. Hard topul opţional BMW Individual este disponibil în două culori contrastante, negru mat şi Titanium Silver metalizat. Acoperişul poate fi deschis prin apăsarea unui buton, un proces ce durează 19 secunde şi poate fi realizat şi atunci când automobilul se deplasează cu viteze de până la 40 km/h.

Farurile distinctive – duble şi circulare – se îmbină cu grila lată a radiatorului pentru a forma o interpretare specifică roadsterelor a aspectului părţii frontale. Farurile cu bixenon ale noului BMW Z4 – dotare standard – au un design subţire şi se extind mult în pasajele roţilor faţă. Echipate cu inele luminoase LED, acestea furnizează lumina pentru zi în stilul emblematic al mărcii. Pe lângă acestea, sursele de lumină au acum şi un design tridimensional care accentuează tehnologia complexă a farurilor. În partea superioară a farurilor sunt lumini LED de accentuare, ale căror inserţii metalice au înscris numele BMW. Semnalizatoarele integrate au contururi cromate, care accentuează şi mai mult caracterul sofisticat al grupurilor de lumini. În plus, conturul conic, cu un design nou, al semnalizatoarelor realizează o curbă dinamică spre branhiile de pe secţiunea laterală din faţă a maşinii.

Detalii atractive: noi culori pentru vopsea, pachet de echipamente Design Pure Traction, jante din aliaj suplimentare şi pachet M Sport.

Pentru noul BMW Z4 sunt disponibile 11 culori pentru caroserie, printre care noul Mineral Grey metalizat, Glacier Silver metalizat şi Valencia Orange metalizat, care pot fi comandate doar în combinaţie cu pachetul opţional Design Pure Traction. Acest pachet nou de echipamente face ca roadsterul să aibă o aură plină de viaţă; de exemplu, interiorul oferă un contrast energizant, cu negru şi portocaliu. Echiparea panourilor de la uşi, cu Alcantara, ca şi secţiunea inferioară a bordului sunt portocalii. Scaunele tapiţate cu piele neagră au cusături contrastante Valencia Orange, precum şi o bandă de accent pe secţiunea centrală a spătarului şi a şezutului. Şi această bandă este portocalie şi este încadrată de două linii subţiri de culoare albă. Opţional, panourile uşilor şi secţiunea inferioară a bordului pot fi comandate în piele de culoare neagră. Un alt element exclusiv al pachetului Design Pure Traction este banda metalică care poate fi combinată cu alte ornamente de culoare negru lucios pentru mânerele uşilor şi levierul schimbătorului/selectorului. Acest pachet nou înlocuieşte precedentul Design Pure Impulse şi opţional este disponibil şi în combinaţie cu alte culori de vopsea pentru exterior.

Echiparea standard a interiorului beneficiază acum de contururi de culoare negru lucios pentru prizele centrale de aer şi afişajul rabatabil de control al sistemului iDrive, parte a sistemului opţional de navigaţie Professional. Lemnul Fineline Anthracite a fost adăugat pe lista inserţiilor opţionale pentru interiorul noului BMW Z4. Variantele BMW Z4 sDrive28i, BMW Z4 sDrive35i şi BMW Z4 sDrive35is sunt disponibile cu tapiţerie cu piele Kansas care poate fi comandată opţional la celelalte două versiuni ale modelului. Şi lista opţiunilor de jante din aliaj uşor a fost completată cu noi variante, inclusiv jantele de 17, respectiv 18 ţoli, cu design V-spoke, care pot fi echipate cu pneuri mixte.

Imaginea dinamică este accentuată şi de pachetul opţional M Sport, care cuprinde suspensia M Sport, jantele M de 18 ţoli din aliaj uşor, dar şi pachetul aerodinamic M cu prize largi de aer în aripa faţă şi insert în bara spate de culoare Anthracite metalizat. Doza suplimentară de sportivitate este adusă în interior de dotări precum scaunele sport, volanul M îmbrăcat în piele, finisajul M pentru pragurile uşilor şi tapiţeria de culoare antracit a plafonului. Benzile decorative Aluminium Carbon, schimbătorul M de viteze îmbrăcat în piele şi cadranele gri pentru panoul de instrumente dau amprenta finală asupra ambianţei interioare. Noul BMW Z4 sDrive35is este echipat standard cu o versiune specifică modelului a pachetului M Sport.

Motoare: tehnologie BMW TwinPower Turbo pentru cinci niveluri de putere.

Încă de la lansare, BMW Z4 va dispune de o gamă de cinci motorizări pe benzină, clienţii putând opta între cele trei versiuni cu patru cilindri şi cele două cu şase cilindri. Cea mai importantă particularitate a acestora este tehnologia BMW TwinPower Turbo, care asigură un echilibru excepţional între plăcerea condusului şi consumul de combustibil indiferent de putere. Toate propulsoarele noului BMW Z4 îndeplinesc – standard – normele EU6 privind emisiile, care vor intra în vigoare în 2014.

BMW Z4 sDrive18i va interpreta rolul noului model entry-level. Este echipat cu un motor de 2,0 litri, cu tehnologie BMW TwinPower Turbo, care dezvoltă o putere maximă de 115 kW/156 CP la 5.000 rpm. Noua variantă a motorului cu patru cilindri furnizează un cuplu maxim de 240 Nm pe un interval al turaţiilor cuprins între 1.250 şi 4.400 rpm. BMW Z4 sDrive18i este dotat standard cu transmisie manuală cu şase trepte, dar opţional poate fi comandată şi o cutie de viteze automată, cu opt rapoarte. Noul model accelerează de la 0 la 100 km/în 7,9 secunde (transmisie automată: 8,1 secunde) şi atinge o viteză maximă de 221 km/h (220 km/h). Consumul mediu de combustibil pentru BMW Z4 sDrive18i în ciclul de testare EU este 6,8 litri per 100 kilometri, atât cu transmisie manuală, cât şi automată. Emisiile CO2 sunt de 159 grame per kilometru.

Pachetul tehnologic BMW TwinPower Turbo pentru noul BMW Z4 sDrive18i include turbocompresor twin-scroll, injecţie directă pe benzină High Precision, control complet variabil al supapelor VALVETRONIC şi gestiune variabilă continuu a axului cu came Double-Vanos. O versiune identică a acestui pachet tehnologic îl regăsim şi la motoarele – tot versiuni de 2,0 litri – de la BMW Z4 sDrive20i şi BMW Z4 sDrive28i. Aceste motoare pot fi comandate cu transmisie automată cu opt trepte, cu clapete de schimbare amplasate pe volan, ca alternativă la cutia de viteze manuală cu şase viteze – dotare standard. Transmisia automată a fost optimizată pentru a furniza o acceleraţie mai bună, de la 0 la 100 km/h.

Variantele de motorizări existente – sDrive20i, sDrive28i, sDrive35i şi sDrive35is – se menţin în gamă.

Numeroase echipamente de îmbunătăţire a confortului.

Noul BMW Z4 oferă clienţilor acea plăcere a condusului pe care aceştia o aşteaptă din partea mărcii, îndeplinind dorinţa de abilitate sportivă şi confort. Conducătorii pot utiliza comutatorul Driving Experience Control (dotare standard) pentru a alege configuraţia în funcţie de situaţia de moment. Modurile COMFORT, SPORT şi SPORT+ pot fi activate prin utilizarea comutatorului de pe consola centrală. Pe lângă ajustarea reacţiei motorului şi a sistemului de stabilitate DSC, modurile influenţează şi caracteristicile de schimbare ale transmisie automate, reacţiile funcţiei Servotronic şi gestiunea amortizoarelor controlate electronic, dacă sunt incluse în echiparea maşinii.

În lista dotărilor standard mai figurează farurile cu xenon, aerul condiţionat, luneta de sticlă încălzită, funcţia Soft Close Automatic pentru capota portbagajului şi pneuri runflat cu indicator de presiune. Radioul BMW Business – care include CD player, conexiune AUX-IN şi şase difuzoare – este în echiparea standard a tuturor variantelor roadsterului, în timp ce clienţii pot opta pentru radioul BMW Professional şi sistemul de sonorizare Professional cu 14 difuzoare. De asemenea opţional, sistemul de navigaţie Professional permite vizualizarea grafică a hărţilor de înaltă rezoluţie – completată cu imagini 3D – pe monitorul de 8,8 ţoli (22,35 cm) din sistemul iDrive. Datele de navigaţie pentru sistem sunt stocate pe un hard disc, care oferă şi un spaţiu de 12 Gb pentru colecţia personală de muzică.

Gama de sisteme de asistare a conducătorului şi servicii de mobilitate de la BMW ConnectedDrive a fost şi ea extinsă. Noul BMW Z4 poate fi echipat cu dotări precum senzor de ploaie, faruri adaptive şi High Beam Assistant (asistare a fazei lungi). Tempomatul cu funcţie de frânare şi Park Distance Control (controlul distanţei de parcare) cu senzori în faţă şi în spate sunt şi ele disponibile. Dacă se optează pentru sistemul de navigaţie Professional, opţiunea ConnectedDrive Services permite utilizarea informaţiilor prin internet şi a serviciilor de entertainment în interiorul automobilului. Sistemul permite şi accesul la portalul şi aplicaţiile BMW Online prin utilizarea Control Display şi iDrive Controller. Posesorii Apple iPhone pot utiliza aplicaţiile BMW pentru a recepţiona posturi web radio, să-şi afişeze posturile Facebook şi Twitter pe monitor şi să ceară citirea acestora.

Lansarea pe piaţă a noului BMW Z4 este programată pentru luna mai 2013.

BMW Group

Datorită mărcilor BMW, MINI, Motociclete Husqvarna şi Rolls-Royce, BMW Group este unul dintre cei mai de succes constructori de automobile şi motociclete la nivel mondial. În calitate de companie ce operează la nivel global, BMW Group dispune de 29 de locaţii de producţie şi asamblare în 14 ţări şi are o reţea de vânzări în peste 140 de ţări.

În 2011, BMW Group a vândut, la nivel mondial, aproximativ 1,67 milioane de automobile şi peste 113.000 motociclete. Profitul brut pentru anul fiscal 2011 a fost de 7,38 miliarde de euro, iar veniturile au atins pragul de 68,82 miliarde de euro. La 31 decembrie 2011, BMW Group dispunea de o forţă de muncă ce se apropia de 100.000 de angajaţi.

Dintotdeauna, succesul BMW Group s-a bazat pe gândirea pe termen lung şi pe acţiunea responsabilă. Astfel, compania a pus bazele unei dezvoltări durabile în plan ecologic şi social prin lanţul de valori, responsabilitatea vastă a produselor şi un angajament clar pentru conservarea resurselor ca parte integrantă a strategiei sale. Ca urmare a eforturilor sale, BMW Group a fost desemnat – de-a lungul ultimilor opt ani – lider al industriei în Dow Jones Sustainability Indexes.

www.bmwgroup.com; www.bmw.ro
Facebook:
//www.facebook.com/BMW.Romania
Twitter:
//twitter.com/BMWRO
YouTube:
//www.youtube.com/bmwgroupromania
Site-uri de presă:
www.presa.bmw.ro
www.presa.mini.ro

www.press.bmwgroup.com

www.press.bmwgroup-sport.com

Bucuresti, 03.01.2013

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.