Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Un recunoscut profesor de la Universitatea din Minnesota (SUA) conferentiaza la Iasi

Marți, 26 mai 2015, în Iaşi vor avea loc două evenimente culturale de excepție care îl vor avea în centru pe reputatul cercetător Pavel L. Gavrilyuk, de la Universitatea „St.Thomas”, Minnesota, SUA.

Editura DOXOLOGIA, în parteneriat cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și cu Complexul Național Muzeal Moldova – Muzeul Unirii din Iași, a pregătit două evenimente speciale cu participarea profesorului Pavel L. Gavrilyuk din Minnesota, SUA.

Astfel, marți, 26 mai, de la ora 10.00, în Sala Dublei Alegeri de la Muzeul Unirii din Iași organizatorii așteaptă publicul la un dialog cu Prof. Paul L. Gavrilyuk pornind de la cartea „Pătimirea Dumnezeului nepătimitor”. De la ora 18.00, la Secția STUDIUM a Bibliotecii „Dumitru Stăniloae” a Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași, va avea loc cel de-al doilea eveniment,sub egida Serile Doxologia, Conferința „Sinteza neopatristică a lui George Florovsky și perspectivele teologiei ortodoxe”, tema abordată și în cartea „George Florovsky şi renaşterea religioasă rusă”.

Teolog şi istoric ortodox, Paul Gavrilyuk este specializat în teologie patristică greacă şi gândirea religioasă rusă modernă. S-a născut în 1972, la Kiev, Ucraina. A absolvit cum laude Institutul de Fizică şi Tehnologie din Moscova (1988-1993) și a făcut studii de masterat şi doctorat în patristică (2001) la Southern Methodist University, Dallas, Texas.

Începând cu anul 2014 este profesor titular al Catedrei de teologie şi filozofie Aquinas în cadrul Departamentului de Teologie, Universitatea „St. Thomas”, din St. Paul, Minnesota. Face parte din comitetul director al Institutului patristic Pappas din Boston şi este membru al comitetului de editori ai colecţiei „Shapers of Modern Theology”, Editura Universităţii Fortress. Recent a iniţiat o serie de prelegeri publice intitulată: „The New Frontiers in Theological Research”, în cadrul cărora profesorii de la Universitatea „St. Thomas” îşi împărtăşesc rezultatele cercetării lor academice cu studenţii şi publicul participant.

A publicat peste 40 de studii şi articole în prestigioase reviste: The Journal of Theological Studies, Scottish Journal of Theology, Vigiliae Christianae, Modern Theology, First Things, Studia Liturgica, dar şi în diverse reviste academice din Grecia şi Rusia. A contribuit cu articole şi în encicopedii, dicţionare. De asemenea, este autorul şi editorul lucrărilor: „The Suffering of the Impassible God: The Dialectics of Patristic Thought”, „Histoire du catéchuménat dans l’église ancienne”, „Immersed in the Life of God: The Healing Resources of the Christian Faith. Essays in Honor of William J. Abraham” (co-editor cu Douglas Koskela şi Jason Vickers), „The Spiritual Senses: Perceiving God in Western Christianity” (co-editor cu Sarah Coakley) și „Georges Florovsky and the Russian Religious Renaissance”.

Bucuresti, 22.05.2015
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.