Este propulsorul superlativelor: singurul motor diesel cu patru turbine, deţinătorul recordului absolut de putere şi cuplul raportat la cilindree – M50d. BMW X5 M50d şi BMW X7 M50d marchează retragerea acestui propulsor excepţional din portofoliul BMW printr-o ediţie exclusivă.
Primul model BMW alimentat cu motorină din istorie a fost prezentat la Salonul Auto de la Frankfurt din 1983. BMW 524td era prezentat cu mândrie ca cel mai rapid sedan diesel din lume. Propulsorul cu şase cilindri în linie, cu o capacitate de 2,4 litri, dezvolta 115 CP (85 kW) şi un cuplu maxim de 210 Nm. A urmat o lungă serie de modele diesel care au setat mereu standardele de performanţă şi au confirmat imaginea BMW ca producătorul unora dintre cele mai spectaculoase motoare pentru automobile, indiferent de combustibilul folosit.
În 2016, la 33 de ani după debutul 524td, BMW prezenta noul BMW Seria 7 750d xDrive şi 750Ld xDrive. Faţă de propulsorul prezentat în 1983, noul diesel de trei litri, cu şase cilindri în linie, oferea 400 CP (294 kW) şi un cuplu impresionant care urca până la 760 Nm. Acesta a fost primul şi singurul motor diesel din lume care dispune de patru turbocompresoare, o soluţie rezervată până atunci exclusiv pentru hypercars.
Raportul fără egal între cilindree şi putere şi cuplu, un etalon mondial absolut pentru un diesel, a însemnat că performanţele asigurate într-o configuraţie cu şase cilindri în linie erau greu de egalat chiar şi de versiunile V8 oferite de competiţie. Beneficiile, alături de performanţele remarcabile de acceleraţie şi consum, au fost, muţumită unei mase mai mică în comparaţie cu un V8, şi o distribuţie excelentă a greutăţii între punţi, pentru o agilitate tipică BMW.
Un alt element specific mărcii care a contribuit la un centru de masă foarte jos a fost dispunea motorului de şase cilindri în linie înclinat cu 30 de grade şi împins în jos, cu axul punţii spate traversând baia de motor, toate acestea pentru un plus de agilitate pe viraje.
Pe piaţa din România, motorizarea s-a bucurat de o foarte mare apreciere în special pe gama X, unde combinaţia excelentă între performanţe, cuplu şi consum l-a făcut un bestseller în segment, debutând pe X5 şi X7 în 2018 şi în 2019 pe X6. Performanţele asigurate au fost unele excepţionale. BMW X5 M50d realizează sprintul 0-100 km/h în numai 5,2 secunde şi are un consum mixt, măsurat în ciclul WLTP, de numai 8,3 l/100 km (218 g CO2/km). Acelaşi cifre pentru X7 M50d sunt: 5,4 secunde pentru acceleraţia 0-100 km/h şi 9 l/100 km (235g CO2/km).
BMW X5 M50d şi BMW X7 M50 Final Edition
Producţia pentru motorizarea M50d încetează în luna septembrie a acestui an. Finalul de carieră este marcat în România de o ediţie exclusivă susţinută de un pachet extins de echipamente, în timp ce inscripţia specială pe praguri menţionează numele modelului.
BMW X5 şi BMW X7 “Final Edition” includ: faruri BMW Laserlight, sistem de asistenţă Professional cu funcţii de condus semiautonom, direcţie integrală pentru mai multă agilitate, acces confort, cheie cu display, geamuri laterale cu sticlă cu izolare acustică, scaune confort, inserţii “Crafterd Clarity” la interior, Head-Up Display, sistem de asistenţă la parcare plus, sistem de sunet Harman Kardon, control prin gesturi sau funcţie de încărcare wireless pentru telefon.
Viitorul motorizărilor diesel în portofoliul BMW
Ca partea a filozofiei “The Power of Choice”, motorizările diesel rămân o parte relevantă în portofoliul BMW Group şi în viitor. O serie de tehnologii sofisticate BMW TwinPower Turbo care au evoluat constant în ultimii ani, aşa cum sunt turboalimentarea cu două turbine de dimensiuni diferite, injecţia common-rail foarte precisă sau sistemele catalitice eficiente. Toate acestea fac ca BMW să aibă un pachet de soluţii puternice care susţin viitorul motoarelor diesel, cu îmbunătăţiri importante în ceea ce priveşte emisiile şi funcţionarea rafinată.
Cu un accent pe eficienţă şi dezvoltare durabilă, în contextul unor noi motorizări diesel bi-turbo susţinute de un sistem mild hybrid cu stater-generator de 48V, BMW s-a pregătit deja retragerea propulsorului emblematic M50d de pe toate modelele sale cu soluţii tehnologice noi.
Noile motorizări 40d care echipează versiunile xDrive40d pentru X5, X6, X7, Seria 5 şi Seria 7 se bazează pe un sistem BMW TwinPower Turbo cu o reacţie deosebit de spontană, îmbunătăţită de un sistem cu două turbine, de dimensiuni diferite, din care turbina de presiune scăzută dispune şi de gemotrie variabilă. Cu până la 10 injecţii per ciclu, injectoarele alimentează combustibilul în camera de ardere la o presiune de până la 2.700 bar. Noul senzor de presiune integrat în injector asigură un dozaj foarte precis, o economie de combustibil suplimentară şi o combustie curată. Noul motor diesel dezvoltă un cuplu maxim de 700 Nm, ce devine disponibil între 1.750 şi 2.250 rpm. Motorul atinge o putere maximă de 250 kW/340 CP la 4.400 rpm, în timp ce sistemul starter-generator de 48V poate oferi 8 kW/ 11 CP.
Tratarea gazelor de eşapament NOx în două etape, inclusiv un sistem SCR AdBlue foarte eficient. Acesta a fost introdus ca soluţie standard pentru modelele diesel începând din 2012 şi a fost dezvoltat continuu până în forma actuală. Sistemul cuprinde acum un convertor catalitic de oxidare şi o acoperire SCR pe filtrul de particule. Pentru reducerea optimă a emisiilor de oxid de azot, o a doua unitate de dozaj AdBlue a fost integrată la ieşirea sistemului SCR. Prin urmare, noile BMW X5 xDrive40d şi BMW X6 xDrive40d respectă deja reglementările obligatorii ale standardului de emisii Euro 6d, care va intra în vigoare abia la începutul anului 2021.