În ultimii ani, am asistat cu toții la transpunerea tehnologiilor de identificare facială, a vocii sau a amprentelor digitale din filmele science-fiction în viața reală, prin dispozitive accesibile, cum sunt smartphone-urile sau tabletele. Consorțiul TABULA RASA, sprijinit prin investițiile în cercetare și inovare ale UE, își propune să evalueze cu exactitate eficiența unui nou software, în special în ceea ce privește combaterea fenomenului tot mai comun de „spoofing” – de exemplu, utilizarea materialelor uzuale cum ar fi machiajul, fotografiile sau înregistrările de voce pentru a combate sau ataca direct sistemele biometrice.
Sistemele biometrice sunt recunoscute ca fiind unele dintre cele mai eficiente soluții de securitate disponibile în prezent. Cu toate acestea, senzorii biometrici încă prezintă vulnerabilități, iar unele dintre acestea au fost prezentate pe larg în presa internațională. Consorțiul TABULA RASA include 12 organizații din șapte țări care au colaborat pe o perioadă de trei ani pentru a cerceta cât mai multe vulnerabilități, cu scopul de a dezvolta soluții potrivite și, în final, o nouă generație de sisteme biometrice mai sigure.
Pe parcursul procesului de cercetare, TABULA RASA a găzduit o „Provocare spoofing”, prin care cercetători din întreaga lume erau invitați să pregătească planuri de atac și să încerce să înșele diverse sisteme biometrice. Participanții au demonstrat că există numeroase moduri creative de a ataca sistemele. Cel mai inventiv atac propus a utilizat machiajul pentru a „înșela” un sistem de recunoaștere facială 2D, subiectul reușind să fie identificat drept victimă de către sistem. Alți participanți au utilizat metode consacrate de atac, cum ar fi fotografii, măști sau amprente digitale false („degete cauciucate”) și au reușit să înșele sistemele.
Dr. Sébastien Marcel, coordonatorul proiectului TABULA RASA, a declarat: „Fără investiția Uniunii Europene, ar fi fost imposibil să desfășurăm cercetări la o scală atât de mare și să colaborăm cu atât de mulți parteneri din UE. Pe lângă o siguranță sporită a dispozitivelor și a datelor, acest software îmbunătățit va oferi posibilitatea unei înregistrări mai rapide a utilizatorilor în sistemele și echipamentele IT și va asigura un proces mai rapid și mai exact de control la frontiere precum și de verificare a pașapoartelor. Suntem convinși că rezultatele cercetării noastre vor fi de interes pentru numeroase organizații, cum ar fi companiile din industria IT, oficiile poștale, băncile, producătorii de dispozitive mobile sau furnizorii de servicii online.”
Uniunea Europeană a investit 4,4 milioane de euro în proiectul TABULA RASA, fonduri utilizate alături de cele 1,6 milioane de euro investite de consorțiu pentru desfășurarea operațiunilor de cercetare și testare extinse.
Proiectul de cercetare TABULA RASA a realizat o listă exhaustivă de posibile atacuri spoofing, a evaluat vulnerabilitatea sistemelor biometrice față de astfel de atacuri și a dezvoltat soluții care, de exemplu, identifică semne vitale (precum clipitul sau transpirația), îmbunătățind gradul de securitate al sistemelor biometrice. TABULA RASA a transmis deja cinci dintre aceste soluții către companii. Aceste cunoștințe detaliate despre atacurile spoofing permit industriilor europene să își mențină pozițiile de lider, prin facilitarea dezvoltării viitoare de senzori biometrici rezistenți la spoofing, deschizând astfel drumul pentru tehnologiile biometrice cu un enorm potențial.
Proiectul promite să creeze locuri de muncă în sectorul IMM-urilor europene, pe măsură ce rezultatele sunt transpuse în soluții ce pot fi comercializate. De exemplu, KeyLemon, un start-up elvețian, a integrat una dintre soluțiile dezvoltate de TABULA RASA pentru software de recunoaștere facială în realizarea unui produs final. Cunoștințele dobândite prin proiectul TABULA RASA au ajutat KeyLemon să obțină o investiție seria A de 1,5 milioane de dolari, ceea ce a dus la crearea de locuri de muncă în companie. Morpho (Safran), liderul mondial în soluții biometrice, s-a implicat, de asemenea, în proiect, contribuind la succesul consorțiului prin cunoștințele sale exhaustive și viziunea asupra pieței.
Ryan Heath, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, responsabil de Programul și tehnologiile digitale, a declarat: „Mulți dintre noi stocăm informații personale și confidențiale pe smartphone-uri și tablete. Așadar, trebuie să fim siguri că ne putem baza în totalitate pe instrumente de protecție biometrică. Comisia Europeană este foarte mulțumită de succesul înregistrat până acum de TABULA RASA. Până în prezent, niciun alt grup de cercetare nu a obținut rezultate atât de importante în domeniul sistemelor biometrice.”
Despre consorțiul TABULA RASA
Proiectul TABULA RASA reunește 12 parteneri din industrie și cercetare, din cinci state membre UE, Elveția și China. Consorțiul este condus de Institutul de Cercetare Idiap (Elveția) și include Universitatea din Southampton (Marea Britanie), Universitatea din Cagliari (Italia), Universitatea din Oulu (Finlanda), Universidad Autonoma de Madrid (Spania), EURECOM (Franța), instituție de învățământ post-universitar și centru de cercetare a sistemelor de comunicare, Morpho (Safran) (Franța), liderul mondial în soluții biometrice, Starlab Barcelona (Spania), companie care transormă știința în tehnologie, Academia Chineză de Științe (China), KeyLemon (Elveția), companie ce oferă soluții accesibile și sigure de acces, bazate pe recunoașterea facială și a vorbitorului, BIOMETRY (Elveția), companie furnizoare de soluții biometrice multi-modale simultane cu răspuns aleatoriu la provocări și Centrul pentru Știință, Societate și Cetățenie (Italia).
Despre proiectele de cercetare în acest domeniu finanțate de UE
În prezent, Comisia Europeană sprijină cercetarea în domeniul securității cibernetice și al protecției datelor personale online prin Programele Framework (în prezent FP7) și Programul pentru Competitivitate și Inovație – Politica de Sprijin ICT. În perioada 2007-2013, în acest domeniu au fost investite 350 milioane de euro și este de așteptat ca o investiție de cel puțin 500 milioane de euro să devină disponibilă prin programul Horizon 2020.
Prin aceste activități de cercetare, Comisia Europeană își propune să dezvolte soluții ICT de încredere, asigurând astfel siguranța mediului digital european. Programul de cercetare abordează în mod coerent securitatea, încrederea și intimitatea, din mai multe perspective: economică, legală, socială. Acesta promovează astfel inovația și dezvoltarea economică în Uniunea Europeană, protejând în același timp societatea, economia, activele și drepturile fundamentale europene. Consiliul și Parlamentul European discută în prezent Strategia de Securitate Cibernetică pentru UE și o Directivă pentru Securitatea Rețelelor și Informației, prezentată de Comisia Europeană în februarie 2013, pentru a transforma mediul online din UE în cel mai sigur de la nivel mondial.
Despre finanțarea proiectelor de cercetare și inovare din fonduri europene
În anul 2014, Uniunea Europeană va lansa un nou program de finanțare dedicat proiectelor de cercetare și inovare, denumit Horizon 2020, cu o durată de șapte ani. Din anul 2007, Uniunea Europeană a investit aproape 50 de miliarde de euro în proiecte de cercetare și inovare pentru a susține competitivitatea economică a Europei și pentru a extinde granițele cunoașterii. Bugetul Uniunii Europene pentru proiecte de cercetare reprezintă aproximativ 12% din totalul cheltuielilor publice pentru cercetare al celor 28 de state membre UE și are în vedere în special domenii precum sănătatea, mediul înconjurător, transporturile, industria alimentară și energia. De asemenea, au fost derulate parteneriate în domeniul cercetării cu firme din industria farmaceutică, aerospațială, auto și electronică, pentru a încuraja investițiile și dezvoltarea sectorului privat și crearea de noi locuri de muncă pentru persoanele cu studii superioare. Horizon 2020 se va concentra mai departe pe transformarea ideilor extraordinare în produse, procese și servicii comercializate pe piață.
Pagini Utile
-
//www.tabularasa-euproject.org/
-
Broșura despre Cercetarea în domeniul Încrederii și Securității ICT în FP7
-
Pagina de internet a Programului Digital pentru Europa
- Pentru cele mai recente informații despre proiectele de cercetare și inovare din fonduri europene, accesați: